nărăvire definitie

2 intrări

19 definiții pentru nărăvire

NĂRĂVEÁLĂ, nărăveli, s. f. 1. (Pop.) Nărav (1). 2. (Reg,; în expr.) Om cu (sau de) nărăveală = om cu care te poți împăca, te poți înțelege. – Nărăvi + suf. -eaîă.
NĂRĂVÍ, nărăvesc, vb. IV. 1. (Pop.) Refl. și tranz. A lua sau a face să ia un obicei rău; a (se) deprinde, a (se) învăța cu nărav (1). 2. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) obișnui, a (se) deprinde. 3. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A cădea de acord; a se înțelege, a se împăca. – Din nărav.
NĂRĂVÍRE, nărăviri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) nărăvi. – V. nărăvi.
NĂRĂVÍ, nărăvesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A lua sau a face să ia un obicei rău; a (se) deprinde, a (se) învăța cu nărav (1). 2. Refl. și tranz. (Înv. și pop.) A (se) obișnui, a (se) deprinde. 3. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A cădea de acord; a se înțelege, a se împăca. – Din nărav.
NĂRĂVÍRE, nărăviri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) nărăvi. – V. nărăvi.
NĂRĂVÍ, nărăvesc, vb. IV. Refl. 1. A se deprinde, a se învăța cu nărav (1). Ai săvîrșit multe blăstămății, cu alți feciori... ca și tine, nărăvindu-te în jocuri și beții. SADOVEANU, Z. C. 57. ◊ Tranz. (Rar) Pe frate-meu Ion caută Avendrea să-l nărăvească la furtișaguri. STANCU, D. 312. 2. (Învechit și regional) A se înțelege, a se împăca, a fi de acord; a fi sau a trăi în bună înțelegere cu cineva. Neputîndu-se nărăvi care e acea adevărată cale. ȚICHINDEAL, F. 214. Prin o gîlceavă amară (Căci nu să nărăvea dempreună), Toți cari încătro fuga luară. BUDAI-DELEANU, Ț. 72. ♦ (Neobișnuit) A se potrivi. La el să nărăvea zicala: Joc de frică Pe nimică. RETEGANUL, P. III 29. – Variantă: înnărăvi (CREANGĂ, P. 285) vb. IV.
NĂRĂVÍRE, nărăviri, s. f. Faptul de a (se) nărăvi; deprindere, învăț, nărav. Reaua nărăvire, Vă-ntunecă cu totul cunoașterea de sine. NEGRUZZI, S. II 226. Reaua nărăvite, Ce o aveți din fire, Nu se tămăduiește. ALEXANDRESCU, M. 332. Precum îi este firea, Așa și nărăvirea. PANN, P. V. II 134.
nărăví (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nărăvésc, imperf. 3 sg. nărăveá; conj. prez. 3 să nărăveáscă
nărăvíre (pop.) s. f., g.-d. art. nărăvírii; pl. nărăvíri
nărăví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nărăvésc, imperf. 3 sg. nărăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. nărăveáscă
nărăvíre s. f., g.-d. art. nărăvírii; pl. nărăvíri
NĂRĂVÍ vb. v. împăca, înțelege.
A NĂRĂVÍ ~ésc tranz. A face să se nărăvească. /Din nărav
A SE NĂRĂVÍ mă ~ésc intranz. A deveni nărăvaș; a se învăța cu nărav; a prinde poftă de ceva rău; a se deda. /Din nărav
nărăvì v. a căpăta un nărav, a se obișnui (luat în sens rău).
nărăvire f. obișnuință: reaua nărăvire ce o aveți din fire GR. AL.
nărăvésc și înărăvésc v. tr. (d. nărav; rus. nravitisĕa, a plăcea). Deprind cu năravurĭ, cu obiceĭurĭ rele.
nărăvíre f. Acțiunea de a saŭ de a te nărăvi.
nărăvi vb. v. ÎMPĂCA. ÎNȚELEGE.

nărăvire dex

Intrare: nărăvi
nărăvi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nărăvire
nărăvire substantiv feminin