NĂPĂSTUÍ, năpăstuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face cuiva o nedreptate, un rău; a nedreptăți, a persecuta, a asupri pe cineva. 2. A învinui pe nedrept; a ponegri, a calomnia, a defăima. – Din sl. napastovati. Cf. năpastă.

NĂPĂSTUÍT, -Ă, năpăstuiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este nedreptățit, căruia i se face un rău; asuprit, oprimat. ♦ Defăimat, calomniat. – V. năpăstui.

NĂPĂSTUÍ, năpăstuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face cuiva o nedreptate, un rău; a nedreptăți, a persecuta, a asupri pe cineva. 2. A învinui pe nedrept; a ponegri, a calomnia, a defăima. – Din sl. napastovati. Cf. năpastă.

NĂPĂSTUÍT, -Ă, năpăstuiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este nedreptățit, căruia i se face un rău; asuprit, oprimat. ♦ Defăimat, calomniat. – V. năpăstui.

NĂPĂSTUÍ, năpăstuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A urmări cu dușmănie, a asupri, a oropsi; a persecuta. Pe dușmani i-a năpăstuit și i-a strîns aspru în chingi. SADOVEANU, O. VIII 90. El n-a năpăstuit pe nimeni și a ajutat pe unde a putut, încît n-are de ce să-i fie frică. REBREANU, R. II 66. De el ascultam totdeauna și la dînsul căutam scăpare cînd eram năpăstuit. SLAVICI, O. I 72. 2. A ponegri, a defăima, a învinui pe nedrept; a calomnia. Pentru c-am năpăstuit-o chiar pe sfînta dreptate, am să-i duc un fes roș și un tulpan untdelemniu, ca să-și mai aducă aminte din tinerețe. CREANGĂ, P. 134. Uite cum îmi năpăstuiam bunătate de nevastă. ȘEZ. V 10.

NĂPĂSTUÍT, -Ă, năpăstuiți, -te, adj. 1. Asuprit, oprimat, nedreptățit. (Substantivat) Cei năpăstuiți să vie la mine și-și vor afla dreptatea. FILIMON, la TDRG. 2. Ponegrit, defăimat, calomniat.

năpăstuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiésc, imperf. 3 sg. năpăstuiá; conj. prez. 3 să năpăstuiáscă

năpăstuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiésc, imperf. 3 sg. năpăstuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. năpăstuiáscă

NĂPĂSTUÍ vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.

NĂPĂSTUÍ vb. v. ademeni, amăgi, atrage, bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ispiti, momi, ponegri, seduce, tenta.

NĂPĂSTUÍT adj., s. 1. adj. v. persecutat. 2. adj., s. v. oprimat.

NĂPĂSTUÍT adj., s. v. bârfit, calomniat, defăimat, denigrat, discreditat, ponegrit.

A NĂPĂSTUÍ ~iésc tranz. (persoane) 1) A face să suporte o năpastă; a oropsi; a urgisi. 2) A învinui fără nici un temei. /<sl. napastovati

năpăstuì v. 1. a asupri, a impila pe nedrept: unii năpăstuesc omul chiar pe sfânta dreptate CR.; 2. a învinui fără temeiu: ce o năpăstuești și tu? AL. [Tras din năpaste].

năpăstuĭésc v. tr. (d. năpastie saŭ vsl. napastovati. V. năpădesc). Acuz pe nedrept.

năpăstui vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ATRAGE. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. ISPITI. MOMI. PONEGRI. SEDUCE. TENTA.

NĂPĂSTUI vb. 1. a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a urgisi, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (Multă vreme l-a ~ fără motiv.) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)

NĂPĂSTUIT adj., s. 1. adj. nedreptățit, oropsit, persecutat, urgisit, (pop.) obidit. (Om ~.) 2. adj., s. asuprit, exploatat, împilat, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, urgisit, (pop.) obidit, (înv.) obijduit, (fig.) apăsat, despuiat. (Masele ~ s-au ridicat la luptă.)

năpăstuit adj., s. v. BÎRFIT. CALOMNIAT. DEFĂIMAT. DENIGRAT. DISCREDITAT. PONEGRIT.

DAT VENIAM CORVIS, VEXAT CENSURA COLUMBAS (lat.) judecata îi iartă pe corbi și îi năpăstuiește pe porumbei – Iuvenal, „Satirae”, II, 63. Judecătorii se înclină în fața celor tari.