ÎNĂLBÍ, înălbesc, vb. IV. Tranz. A face să devină alb. ♦ Intranz. și refl. (Rar) A deveni alb, a părea alb. [Var.: (reg.) nălbí vb. IV] – În + albi.

NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

ÎNĂLBÍ, înălbesc, vb. IV. Tranz. A face să devină alb. ♦ Intranz. și refl. (Rar) A deveni alb, a părea alb. [Var.: (reg.) nălbí vb. IV] – În + albi.

NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

ÎNĂLBÍ, înălbesc, vb. IV. Tranz. A face să devină alb. [Fulgii] au coborît leneși, tremurători și au înălbit pînă în zare fața pămîntului. SADOVEANU, O. VII 331. Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, inălbind păreții. EMINESCU, O. I 202. ♦ Intranz. (Rar) A deveni alb, a părea alb. Fluturașul argintiu Înălbește în albastru. BELDICEANU, P. 58. – Variantă: nălbí (DELAVRANCEA, S. 165) vb. IV.

NĂLBÍ vb. IV v. înălbi.

!înălbí (a ~) (î-năl-/în-ăl-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 să înălbeáscă

înălbí vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înălbésc, imperf. 3 sg. înălbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înălbeáscă

ÎNĂLBÍ vb. v. albi.

A (se) înălbi ≠ a (se) înnegri

A ÎNĂLBÍ ~ésc 1. tranz. A face să se înălbească. ~ rufele. 2. intranz. pop. A se vedea alb (pe un fond închis); a bate în alb. [Sil. în-ăl-] /în + a albi

A SE ÎNĂLBÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni alb; a căpăta culoarea albă. 2) A pierde culoarea inițială sub acțiunea unor factori externi (soare, ploi). 3) fig. (ființe) A face să devină cărunt; a încărunți.1 s-au ~it tâmplele. /în + a albi

înălbi v. 1. a albi: câte oase au înălbit! POP.; 2. a se face alb: se înălbi ca ceara. [Lat INALBESCERE]. V. nălbi.

nălbì v. 1. a înălbi; 2. a albi pânza.

albésc v. tr. (d. alb). Fac alb: a albi pînză. V. intr. Devin alb la păr: am albit de atîtea nevoĭ. Apar în alb: începeaŭ să se vadă casele albind. V. refl. Devin alb: rufele s’aŭ albit. – Și înălbesc (tr. și refl.).

înălbésc, V. albesc.

ÎNĂLBI vb. a (se) albi, (reg.) a (se) bili. (A ~ pînza.)