Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru năier

NĂIÉR, năieri, s. m. (Rar) Luntraș; corăbier. [Pr.: nă-ier] – Naie (înv. „corabie” < lat.) + suf. -ar.
NĂIÉR, năieri, s. m. (Rar) Luntraș; corăbier. [Pr.: nă-ier] – Naie (înv. „corabie” < lat.) + suf. -ar.
NĂIÉR, năieri, s. m. (Rar) Luntraș, corăbier. Unde-i căpitanul Ce-nfrunta vecia? Unde-i sînt năierii, Ce-au vînat misterul Stelelor puzderii? LESNEA, I. 45. Pe țărm erau stoluri de fete Cu drag de năier ascultînd – Și ele rîdeau scuturînd Mori albe din negrele plete. COȘBUC, P. I 81.
năiér (rar) s. m., pl. năiéri
năiér s. m. (sil. -ier), pl. năiéri
NĂIÉR s. v. corăbier.
năier m. corăbier: cu drag de năier ascultând COȘBUC.
năier s. v. CORĂBIER.

Năier dex online | sinonim

Năier definitie

Intrare: năier
năier substantiv masculin
  • silabisire: -ier