nădușit definitie

2 intrări

32 definiții pentru nădușit

ÎNĂDUȘÍT, -Ă, înădușiți, -te, adj. (Reg.) Nădușit. – V. înăduși.
NĂDUȘÍ, nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A secreta nădușeală (1); a transpira, a asuda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sufoca, a (se) înăbuși. – Din bg. naduša.
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
ÎNĂDUȘÍT, -Ă, înădușiți, -te, adj. (Reg.) Nădușit. – V. înăduși.
NĂDUȘÍ, nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A secreta nădușeală (1); a transpira, a asuda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sufoca, a (se) înăbuși. – Din bg. naduša.
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
ÎNĂDUȘÍT, -Ă adj. v. nădușit.
NĂDUȘÍ, nắduș și nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A asuda, a transpira. Lăutarii cîntă pînă nădușesc. STANCU, D. 181. A ajuns a cunoaște semnele cu ochii, a le zugrăvi tremurat pe tăbliță; totuși nu putea răzbi la legătura dintre semn și sunet. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. SADOVEANU, M. C. 71. Și eu nădușesc al dracului! CARAGIALE, M. 150. 2. Tranz. (Și în forma înăduși) A sufoca, a înăbuși. Nesocotind ranele ce primeau, îi strîngeau pînă îi înădușea. NEGRUZZI, S. I 152. Lipsindu-i hornul, trebuia să-l înădușească fumul. DRĂGHICI, R. 76. ◊ Absol. Pentru aceea și puterea patimei... îneacă și nădușește. CONACHI, P. 282. ◊ Refl. Vara te înăduși de căldură. CREANGĂ, A. 125. Dar se-nădușă, tușește. CONTEMPORANUL, I 132. ◊ Fig. Da mînca-l-ar brînca să-l mînînce, surlă, că mult mă mai înăduși cu dînsul! CREANGĂ, P. 77. ♦ A păstra, a ține în aburi prin acoperire ceea ce s-a fiert sau s-a opărit; a înăbuși. La crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie de-l înădușea. CREANGĂ, A. 41. – Variantă: înădușí vb. IV.
NĂDUȘÍT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Asudat, transpirat. Un miros de corpuri nădușite. CAMIL PETRESCU, T. II 68. Flăcăii... își plesnesc tureacii cizmelor cu palmele nădușite. REBREANU, I. 12. 2. (Neobișnuit) Sufocat, înecat, sugrumat. Taci, strigă cu glas nădușit și tremurînd vecinul meu. NEGRUZZI, S. I 236. ◊ (Adverbial, în forma înădușit) Odată încep ele a se boci înădușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. – Variantă: înădușít, -ă (CREANGĂ, P. 174, ALECSANDRI, P. II 11) adj.
ÎNNĂDUȘÍ vb. IV. v. năduși.
nădușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușésc, imperf. 3 sg. nădușeá; conj. prez. 3 să nădușeáscă
nădușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușésc, imperf. 3 sg. nădușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nădușeáscă
ÎNNĂDUȘÍT adj. asudat, nădușit, transpirat, ud, (prin Olt.) năboit. (Om ~.)
NĂDUȘÍ vb. v. transpira.
NĂDUȘÍ vb. v. asfixia, gâtui, înăbuși, îneca, strangula, sufoca, sugruma.
NĂDUȘÍT adj. v. transpirat.
NĂDUȘÍT adj. v. asfixiat, înăbușit, înecat, sufocat.
A NĂDUȘÍ ~ésc pop. 1. tranz. v. A ÎNĂDUȘI. 2. intranz. A secreta sudoare; a asuda; a transpira. /<bulg. naduša
A SE NĂDUȘÍ mă ~ésc pop. v. A SE ÎNĂDUȘI. /<bulg. naduša
nădușì v. 1. a asuda, a transpira; 2. a năbuși. [V. năduf].
nădușit a. 1. plin de nădușeală; 2. afundat: glasuri nădușite AL.; 3. acoperit: bucate nădușite.
înắduș, -ésc și (maĭ rar) nădușesc, a v. tr. (în și nă-dușesc, d. vsl. *ne-dušiti și za-dušiti, a sufoca, d. duhŭ, duh; rus. dušitĭ, a sufoca. V. năduf). Est. Asfixiez, sufoc, înăbuș. V. refl. Mă asfixiez. Vest (înădușesc și maĭ des nădușesc v. intr.). Asud, transpir. – Se zice și se scrie și înn-.
înădușít și (maĭ rar) nădușit, -ă adj. Est. Înăbușit, asfixiat, sufocat. Înfundat: huĭet înădușit, stufatu e un fel de mîncare înădușită. Vest (năd-). Asudat. Adv. În mod înădușit: răsună înădușit.
nădușésc, -șit V. înăduș, -șit.
ÎNNĂDUȘIT adj. asudat, nădușit, transpirat, ud, (prin Olt.) năboit. (Om foarte ~.)
NĂDUȘI vb. a asuda, a (se) înnăduși, a transpira. (A ~ din cauza căldurii.)
năduși vb. v. ASFIXIA. GÎTUI. ÎNĂBUȘI. ÎNECA. STRANGULA. SUFOCA. SUGRUMA.
NĂDUȘIT adj. asudat, înnădușit, transpirat, ud, (prin Olt.) năboit. (Om ~.)
nădușit adj. v. ASFIXIAT. ÎNĂBUȘIT. ÎNECAT. SUFOCAT.
nădușí, nădușesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) înăbuși, a (se) sufoca. 2. A strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu, 1941: 16). 3. A transpira, a asuda. ♦ (onom.) Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). – Din sl. *ne-dušiti și za-dušiti „a sufoca” < duhǔ „duh” (Scriban); din sl. neduh, ucr. naduha (DER); din bg. naduša (DEX, MDA).
nădușí, nădușesc, vb. intranz. – 1. A transpira. Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). 2. A înăbuși, a sufoca, a strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu 1941: 16). – Din sl. neduh, ucr. naduha (DER).

nădușit dex

Intrare: năduși
năduși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nădușit
înnădușit adjectiv
nădușit adjectiv
înădușit adjectiv