nădăjduire definitie

23 definiții pentru nădăjduire

NĂDĂJDUÍ, nădăjduiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A avea speranța sau convingerea că ceea ce dorești este realizabil, a crede că cele dorite se vor îndeplini; a spera. [Var.: (înv.) nădejduí vb. IV] – Nădejde + suf. -ui.
NĂDĂJDUÍRE, nădăjduiri, s. f. (Rar) Speranță, nădejde (1). – V. nădăjdui.
NĂDEJDUÍ vb. IV v. nădăjdui.
NĂDĂJDUÍ, nădăjduiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A avea speranța sau convingerea că ceea ce dorești este realizabil, a crede că cele dorite se vor îndeplini; a spera. [Var.: (înv.) nădejduí vb. IV] – Nădejde + suf. -ui.
NĂDĂJDUÍRE, nădăjduiri, s. f. (Rar) Speranță, nădejde (1). – V. nădăjdui.
NĂDEJDUÍ vb. IV v. nădăjdui.
NĂDĂJDUÍ, nădăjduiesc, vb. IV. Tranz. A crede în rezultatul favorabil al unei acțiuni; a trage nădejde; a spera. Cu pămîntenii nădăjduia Tomșa să poată da o izbire mare și să fărme pe dușman. SADOVEANU, O. VII 147. Fugim deci la întîmplare, nădăjduind să ajungem la rînd. CAMIL PETRESCU, U. N. 359. Nădăjduiesc însă că mi-i sluji de cavaler, Alecule? ALECSANDRI, T. I 81. ◊ Intranz. Mai nădăjduia în brațul lui, cît îl simțea tare. SADOVEANU, O. VII 39. – Variantă: nădejduí (ALEXANDRESCU, M. 7) vb. IV.
NĂDĂJDUÍRE, nădăjduiri, s. f. (Rar) Faptul de a nădăjdui; nădejde, speranță. Era o viață nouă, de care se apropia, o viață necunoscută, și această necunoștință în o clipă da loc celor mai dulci nădăjduiri și în alta celor mai îngrozitoare temeri. SLAVICI, N. I 100. Manolea zîmbea Și șiret grăia: Asta e de-nvățătură, Altele cu nădăjduire. PĂSCULESCU, L. P. 192.
NĂDEJDUÍ vb. IV v. nădăjdui.
nădăjduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădăjduiésc, imperf. 3 sg. nădăjduiá; conj. prez. 3 să nădăjduiáscă
nădăjduíre (rar) s. f., g.-d. art. nădăjduírii; pl. nădăjduíri
nădăjduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădăjduiésc, imperf. 3 sg. nădăjduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. nădăjduiáscă
nădăjduíre s. f., g.-d. art. nădăjduírii; pl. nădăjduíri
NĂDĂJDUÍ vb. 1. v. spera. 2. a spera, (înv.) a upovăi. (~ în zile tot mai senine.) 3. a (se) aștepta, a spera, (înv. și reg.) a se nădăi. (Să nu ~ nimic de la el.)
NĂDĂJDUÍ vb. v. aspira, baza, bizui, conta, dori, fundamenta, încrede, întemeia, jindui, năzui, pofti, pretinde, râvni, sprijini, tinde, ținti, urmări, visa, viza.
NĂDĂJDUÍRE s. v. credință, nădejde, speranță.
Nădăjduire ≠ deznădăjduire
A NĂDĂJDUÍ ~iésc 1. intranz. A trage nădejde; a nutri sau a avea speranță; a spera. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propoziție completivă) A conta așteptând cu încredere; a considera ca trebuind să se realizeze; a vrea să creadă. ~ într-o reușită. /nădejde + suf. ~ui
nădăjduì v. a spera.
nădăjduĭésc v. tr. și intr. (d. nădejde). Sper. – Maĭ rar saŭ vechĭ năde-, nede- și -jdesc.
nădăjdui vb. v. ASPIRA. BAZA. BIZUI. CONTA. DORI. FUNDAMENTA. ÎNCREDE. ÎNTEMEIA. JINDUI. NĂZUI. POFTI. PRETINDE. RÎVNI. SPRIJINI. TINDE. ȚINTI. URMĂRI. VISA. VIZA.
NĂDĂJDUI vb. 1. a crede, a spera, (înv. și reg.) a se nădăi. (~ că își va realiza visul.) 2. a spera, (înv.) a upovăi. (~ în zile tot mai senine.) 3. a (se) aștepta, a spera, (înv. și reg.) a se nădăi. (Să nu ~ nimic de la el.)
nădăjduire s. v. CREDINȚĂ. NĂDEJDE. SPERANȚĂ.

nădăjduire dex

Intrare: nădăjdui
nădăjdui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
nădejdui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nădăjduire
nădăjduire substantiv feminin