NĂCLĂIÁLĂ, năclăieli, s. f. Faptul de a (se) năclăi; (concr.) substanță cleioasă, grasă, murdară (care năclăiește). [Pr.: -clă-ia-] – Năclăi + suf. -eală.

NĂCLĂIÁLĂ, năclăieli, s. f. Faptul de a (se) năclăi; (concr.) substanță cleioasă, grasă, murdară (care năclăiește). [Pr.: -clă-ia-] – Năclăi + suf. -eală.

năclăiálă (nă-clă-) s. f., g.-d. art. năclăiélii; pl. năclăiéli

năclăiálă s. f. (sil. -clă-), g.-d. art. năclăiélii; pl. năclăiéli

NĂCLĂIÁLĂ ~iéli f. 1) Substanță cleioasă, vâscoasă, care năclăiește ceva. 2) Aceea ce este năclăit. /a (se) năclăi + suf. ~ială