NĂBUȘITÓR, -OÁRE, năbușitori, -oare, adj. (Pop.) Înăbușitor, sufocant. – Năbuși + suf. -tor.

NĂBUȘITÓR, -OÁRE, năbușitori, -oare, adj. (Pop.) Înăbușitor, sufocant. – Năbuși + suf. -tor.

NĂBUȘITÓR, -OÁRE, năbușitori, -oare, adj. Care năbușă (1), sufocă; sufocant. (Fig.) El se uita în întunericul năbușitor. MACEDONSKI, O. III 19.

năbușitór (pop.) adj. m., pl. năbușitóri; f. sg. și pl. năbușitoáre

năbușitór adj. m., pl. năbușitóri; f. sg. și pl. năbușitoáre

NĂBUȘITÓR adj. v. asfixiant, înăbușitor, înecăcios, sufocant.

NĂBUȘITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) rar v. ÎNĂBUȘITOR. /a năbuși + suf. ~tor

năbușitor a. care năbușește sau sufocă: căldură năbușitoare.

înăbușitór și năbușitór, -oáre adj. Care te înăbușă, asfixiant, sufocant: căldură înăbușitoare.

năbușitór V. înăbușitor.

năbușitor adj. v. ASFIXIANT. ÎNĂBUȘITOR. ÎNECĂCIOS. SUFOCANT.