năbușire definitie

17 definiții pentru năbușire

NĂBUȘÍ, năbușesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) sufoca, a (se) înnăbuși. ♦ Tranz. Fig. A împiedica dezvoltarea, desfășurarea sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment etc. ♦ Tranz. Fig. A face să nu se vadă, să nu se simtă, să nu se audă. 2. Tranz. A potoli, a stinge focul. 3. Intranz. (Adesea fig.) A se revărsa, a inunda; a invada. ♦ (Despre sânge, lacrimi) A podidi. [Prez. ind. și: năbuș] – Cf. sb. năbušiti.
NĂBUȘÍRE, năbușiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) năbuși. – V. năbuși.
NĂBUȘÍ, nắbuș, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. Fig. A împiedica dezvoltarea, desfășurarea sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment etc. ♦ Tranz. Fig. A face să nu se vadă, să nu se simtă, să nu se audă. 2. Tranz. A potoli, a stinge focul. 3. Intranz. (Adesea fig.) A se revărsa, a inunda; a invada. ♦ (Despre sânge, lacrimi) A podidi. – Cf. scr. nabušiti.
NĂBUȘÍRE, năbușiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) năbuși. – V. năbuși.
NĂBUȘÍ, nắbuș și năbușesc, vb. IV. (Învechit și regional, în concurență cu înăbuși) 1. Tranz. A sufoca, a înăbuși. Îi frînse mijlocul, îl năbuși cu strînsoarea, și-l făcu să-și dea sufletul. ISPIRESCU, U. 62. Sîngele să-l năpădească, Sîngele să-l năbușească. TEODORESCU, P. P. 372. ◊ Fig. O nălucă muierească Ar putea glasul măririi în pieptu-mi să-l năbușească. HASDEU, R. V. 158. Mă năbușesc lacrimile de bucurie. ALECSANDRI, T. 151. ♦ Fig. A face să nu se vadă, să nu se simtă, să nu se audă; a reprima. Priveam, gîndeam aiurea, îmi năbușeam căscatul. GALACTION, O. I 229. Năbușindu-și în piept mînia și ura ce-l sugruma. VLAHUȚĂ, la TDRG. 2. Tranz. A potoli, a stinge. Focul... a fost năbușit în cîteva minute. CARAGIALE, N. S. 69. 3. Intranz. (Neobișnuit, despre apă, p. ext. despre alte lichide) A se revărsa, a inunda; a năvăli. Spumosul vin cu vuiet pe vrană năbușește. NEGRUZZI, S. II 201. ♦ Fig. A năvăli, a se năpusti, a invada. Au năbușit tătarii în țară. SBIERA, P. 200. Gloata... năbuși înuntru ca un șiroi. NEGRUZZI, S. I 230.
!năbușí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. năbușéște, imperf. 3 sg. năbușeá; conj. prez. 3 să năbușeáscă
năbușíre (pop.) s. f., g.-d. art. năbușírii; pl. năbușíri
năbușí vb., ind. prez. 3 sg. năbușă / năbușéște, imperf. 3 sg. năbușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. năbușe / năbușeáscă
năbușíre s. f., g.-d. art. năbușírii; pl. năbușíri
NĂBUȘÍ vb. v. arunca, asfixia, azvârli, cotropi, invada, înăbuși, încălca, îneca, năpădi, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, sufoca, sugruma, tăbărî, zvârli.
năbușí (năbușésc, năbușít), vb.1. A sufoca. – 2. A reteza, a suprima. – Var. înăbuși cu der. Sb. nabušiti „a fi umflat” (Mikloscih, Slaw. Elem., 16; Tiktin; Candrea). – Der. năbușeală, s. f. (sufocare; zăpușeală); năbușitor, adj. (care sufocă; dogoritor).
A NĂBUȘÍ ~ésc tranz. pop. v. A ÎNĂBUȘI. /cf. sb. nabušiti
A SE NĂBUȘÍ mă ~ésc intranz. rar v. A SE ÎNĂBUȘI. /cf. sb. nabušiti
năbușì v. 1. a se înneca, a pierde suflarea; 2. a sufoca; 3. a potoli o răscoală; 4. a da năvală: sumeții Unguri în Moldova năbușesc NEGR.; 5. a podidi: mă năbușesc lacrămile de bucurie AL. [Serb. NABUȘITI, a se umfla].
înăbúș și -ésc, a v. tr. (sîrb. nabušiti, a se unfla, cu înț. luĭ înăduș. – El înăbușă, sî înăbúșe. V. bușesc). Vest. Înăduș, sufoc, asfixiez. Fig. Reprim: a înăbuși o răscoală. V. refl. Mă înăduș: s’a înăbușit și a murit. Est. (năbușesc). Năpădesc, inund, podidesc: l-aŭ năbușit lăcrămile. V. intr. Mă revărs, năboĭesc, năvălesc: rîurile, Tătariĭ aŭ năbușit. – Și înn- și înắbuș.
năbușésc v. tr. (V. înăbușesc). Năpădesc: l-aŭ năbușit lacrămile. V. intr. Năpădesc, năvălesc.
năbuși vb. v. ARUNCA. ASFIXIA. AZVÎRLI. COTROPI. INVADA. ÎNĂBUȘI. ÎNCĂLCA. ÎNECA. NĂPĂDI. NĂPUSTI. NĂVĂLI. PRECIPITA. REPEZI. SĂRI. SUFOCA. SUGRUMA. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.

năbușire dex

Intrare: năbuși (1 -buș)
năbuși 1 -buș verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: năbușire
năbușire substantiv feminin
Intrare: năbuși (1 -bușesc)
năbuși 1 -bușesc verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a