năboi definitie

25 definiții pentru năboi

NĂBÓI1, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. sb. naboj.
NĂBOÍ2, năboiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Reg.) 1. (Despre ape; la pers. 3) A se revărsa, a inunda, a potopi. 2. (Despre ființe) A năvăli, a se năpusti. – Din năboi1.
NĂBÓI1, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. scr. naboj.
NĂBOÍ2, năboiesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Reg.) 1. (Despre ape; la pers. 3) A se revărsa, a inunda, a potopi. 2. (Despre ființe) A năvăli, a se năpusti. – Din năboi1.
NĂBÓI1, năboaie, s. n. (Învechit și regional) Curent puternic născut prin umflarea, primăvara, a apelor și care duce cu sine sloiuri de gheață și zăpadă. (Fig.) Un năboi de povești... s-a revărsat în cîmpia literaturii romînești. GALACTION, O. I 30.
NĂBOÍ2, năboiesc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) 1. A se revărsa, a inunda, a potopi; a năvăli. Năboise Dunărea mare primăvara și urmase în vremea verii secetă. SADOVEANU, A. L. 204. Murat pînă la piele și înghețat hăt bine, căci năboise apa în toate părțile. CREANGĂ, A. 24. ◊ Tranz. Își șterse cu mîna sudoarea rece ce-i năboise fruntea. MIRONESCU, S. A. 76. 2. Fig. (Despre ființe) A se năpusti, a invada. Mistreții numaidecît trebuie să pogoare... Năboiesc pe unde apucă, dînd cu colții; atuncea-s mai cu primejdie. SADOVEANU, N. P. 78.
NĂBOÍ2, năboiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.; adesea fig.) A se revărsa, a inunda, a potopi; a năvăli. ◊ Tranz. Sudoarea rece îi năboise fruntea (MIRONESCU). – Din năboi1.
năbói1 (înv., reg.) s. n., pl. năbóiuri
năboí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năboiésc, imperf. 3 sg. năboiá; conj. prez. 3 să năboiáscă
năbói (puhoi) s. n., pl. năbóiuri
năboí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năboiésc, imperf. 3 sg. năboiá; conj. prez. 3 sg. și pl. năboiáscă
NĂBÓI s. v. puhoi, șuvoi, torent.
NĂBOÍ vb. v. arunca, azvârli, inunda, năpusti, năvăli, precipita, repezi, revărsa, sări, tăbărî, zvârli.
năboí (năboiésc, năboít), vb.1. A inunda. – 2. A invada, a izbucni. Bg. napojavam „a inunda”. Der. din rus. naboj < sl. biti „a ciocni” (Cihac, II, 207; Tiktin; Candrea; Scriban) e mai puțin probabilă. – Der. năboi, s. n. (inundație; invazie).
NĂBÓI ~uri n. înv. Curs vijelios de apă, format în urma ploilor mari sau a topirii zăpezii; puhoi; torent; șuvoi. /cf. sb. naboj
A NĂBOÍ ~iésc 1. intranz. 1) (despre lichide) A începe a curge cu forța și în cantitate mare (inundând totul în jur); a năpădi. 2) fig. A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a năvăli; a tăbărî; a se năpusti; a năpădi. 2. tranz. fig. (stări sufletești sau fizice) A cuprinde brusc și cu putere; a năpădi; a copleși; a năvăli. /Din năboi
năbói1, năboáie, și năbóiuri, s.n. (înv. și reg.) 1. puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). 2. grămadă, ceată, mulțime de oameni. 3. lipsă de aer.
năbói2, s.n. (reg.) pană de lemn groasă și mare, cu care se despică buticii.
năboí3, pers. 3 sg. năboiéște, vb. IV unip. (reg.) 1. (despre ape) a se revărsa, a inunda, a potopi. 2. (despre ființe) a se năpusti, a năpădi, a invada. 3. a transpira, a suda. 4. (despre plug) a se împotmoli.
năboì v. Mold. a inunda: năboise apa în toate părțile CR.
năboiu n. massă de ghiață. [Ceh NÁBOĬ, înfundătură, sarcină].
năbóĭ n., pl. oaĭe (rus. nabóĭ, ceĭa ce izbește, pol. naboj, încărcătură, cartuș. V. războĭ). Ruperea ghețeĭ, revărsarea apelor, inundare. V. undă, zăpor.
năboĭésc și -uĭésc v. intr. (d. năboĭ). Năvălesc, năpădesc, inund, mă revars: apele năboĭseră (CL. 1922, 6, 613), năboĭrea apelor (Sov. 194). – În Munt. și -buĭesc. Vechĭ; i refl. „mă răped”. V. buĭecesc.
năboi s. v. PUHOI. ȘUVOI. TORENT.
năboi vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. INUNDA. NĂPUSTI. NĂVĂLI. PRECIPITA. REPEZI. REVĂRSA. SĂRI. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.

năboi dex

Intrare: năboi (s.n.)
năboi s.n. substantiv neutru
Intrare: năboi (vb.)
năboi vb. verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a