16 definiții pentru năbădăire
NĂBĂDĂÍ, năbădăiesc,
vb. IV.
Refl. (Rar; despre animale) A manifesta neastâmpăr; a se frământa, a se agita. – Din
năbădaie. NĂBĂDĂÍRE, năbădăiri,
s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) năbădăi și rezultatul ei. –
V. năbădăi. NĂBĂDĂI1 s. f. pl. 1. (
Pop. și
fam.) Acces de furie, de mânie. ◊
Loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (
1). ◊
Expr. A băga (pe cineva) în năbădăi =
a) a înspăimânta;
b) a face să-și piardă calmul, stăpânirea de sine.
2. (
Pop.) Criză epileptică. –
Et. nec. NĂBĂDĂÍ2, năbădăiesc,
vb. IV.
Refl. (Rar; despre animale) A manifesta neastâmpăr; a se frământa, a se agita. – Din
năbădăi1. NĂBĂDĂÍRE, năbădăiri,
s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) năbădăi2 și rezultatul ei. –
V. năbădăi2. NĂBĂDĂÍ2, năbădăiesc,
vb. IV.
Refl. (Neobișnuit) A se frămînta, a se înfuria, a se mînia, a se aprinde. Se ridica, holba ochii, deschidea nările, se zbuciuma, se năbădăia. CARAGIALE, S. 42.
NĂBĂDẮI1 s. f. pl. (În
expr.)
A-l apuca (sau
a-l găsi) pe cineva
(toate) năbădăile =
a) a se supăra foarte tare, a se mînia. Cînd o văz pe nevasta asta a mea că vine cu vadra... tocmai din vale... mă găsesc năbădăile! PREDA, Î. 158. Cum s-a arătat Negoiță, domnița a stat din cap și a început să țipe, apucată de toate năbădăile. CARAGIALE, O. III 46;
b) a se înfricoșa, a se înspăimînta;
p. ext. a-și pierde mințile. Cîți se amureza de dînsa, unul se înnebunea, pe altul îl găsea năbădăile. GORJAN, H. II 98;
c) a avea o criză de epilepsie. Tremură de parcă îl găsesc toate năbădăile. PANN, P. V. III 52.
A băga (pe cineva)
în năbădăi = a înspăimînta, a înfricoșa;
p. ext. a face să-și piardă mințile, să înnebunească. Lelea cu făptura ei M-a băgat în năbădăi. ȘEZ. VIII 26.
!năbădăí (a se ~) (rar)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se năbădăiéște,
imperf. 3
sg. se năbădăiá;
conj. prez. 3 să se năbădăiáscă
!năbădăíre (rar)
s. f.,
g.-d. art. năbădăírii;
pl. năbădăíri
năbădăí vb., ind. prez. 3 sg. năbădăiéște, imperf. 3 sg. năbădăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. năbădăiáscă năbădăíre s.f., g.-d. art. năbădăírii NĂBĂDĂI s. pl. v. epilepsie, furie, înverșunare, mânie. NĂBĂDẮI f. pl. pop. Acces de mânie nestăpânită; dambla. * Cu ~ a) supărăcios; b) nărăvaș. A-l apuca (sau a-l găsi) pe cineva (toate) ~le a) a fi cuprins de furie; b) a fi cuprins de frică; c) a avea o criză de epilepsie; d) a înnebuni. A băga pe cineva în ~ a) a speria pe cineva; b) a face pe cineva să-și iasă din fire. /Orig. nec. năbădắĭ f., pl. (d. bătaĭe, bătăĭ, cu pref. slav. na-. Cp. și cu bg. napadanie, napadenie, năpădire, atac, acces). Mare furie și zbucium, năvîrliĭ: răcnea parćă-l apucase năbădăile de furie, de frică. V.
zabaĭdoace. năbădăi s. pl. v. EPILEPSIE. FURIE. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE. năbădăi s. f. pl. 1. (
pop.) acces de furie / de mânie
2. (
reg.) criză de epilepsie
Năbădăire dex online | sinonim
Năbădăire definitie
Intrare: năbădăi
năbădăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: năbădăire
năbădăire substantiv feminin