năbădăi definitie

2 intrări

20 definiții pentru năbădăi

NĂBĂDÁIE, năbădăi, s. f. (Pop.) 1. Acces de furie, de mânie. ◊ Loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (1). ◊ Expr. A băga (pe cineva) în năbădăi = a) a înspăimânta; b) a face să-și piardă calmul, stăpânirea de sine. 2. (Pop.) Criză epileptică. – Et. nec.
NĂBĂDĂÍ, năbădăiesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre animale) A manifesta neastâmpăr; a se frământa, a se agita. – Din năbădaie.
NĂBĂDĂI1 s. f. pl. 1. (Pop. și fam.) Acces de furie, de mânie. ◊ Loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (1). ◊ Expr. A băga (pe cineva) în năbădăi = a) a înspăimânta; b) a face să-și piardă calmul, stăpânirea de sine. 2. (Pop.) Criză epileptică. – Et. nec.
NĂBĂDĂÍ2, năbădăiesc, vb. IV. Refl. (Rar; despre animale) A manifesta neastâmpăr; a se frământa, a se agita. – Din năbădăi1.
NĂBĂDĂÍ2, năbădăiesc, vb. IV. Refl. (Neobișnuit) A se frămînta, a se înfuria, a se mînia, a se aprinde. Se ridica, holba ochii, deschidea nările, se zbuciuma, se năbădăia. CARAGIALE, S. 42.
NĂBĂDẮI1 s. f. pl. (În expr.) A-l apuca (sau a-l găsi) pe cineva (toate) năbădăile = a) a se supăra foarte tare, a se mînia. Cînd o văz pe nevasta asta a mea că vine cu vadra... tocmai din vale... mă găsesc năbădăile! PREDA, Î. 158. Cum s-a arătat Negoiță, domnița a stat din cap și a început să țipe, apucată de toate năbădăile. CARAGIALE, O. III 46; b) a se înfricoșa, a se înspăimînta; p. ext. a-și pierde mințile. Cîți se amureza de dînsa, unul se înnebunea, pe altul îl găsea năbădăile. GORJAN, H. II 98; c) a avea o criză de epilepsie. Tremură de parcă îl găsesc toate năbădăile. PANN, P. V. III 52. A băga (pe cineva) în năbădăi = a înspăimînta, a înfricoșa; p. ext. a face să-și piardă mințile, să înnebunească. Lelea cu făptura ei M-a băgat în năbădăi. ȘEZ. VIII 26.
năbădáie (pop.) s. f., g.-d. art. năbădắii; pl. năbădắi
!năbădăí (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se năbădăiéște, imperf. 3 sg. se năbădăiá; conj. prez. 3 să se năbădăiáscă
năbădáie s. f., pl. năbădăi
năbădăí vb., ind. prez. 3 sg. năbădăiéște, imperf. 3 sg. năbădăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. năbădăiáscă
NĂBĂDÁIE s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.
NĂBĂDĂI s. pl. v. epilepsie, furie, înverșunare, mânie.
năbădáie (năbădắi), s. f.1. Atac de epilepsie. – 2. Atac, criză. – Var. năbădaică. Sl. (sb., bg., rus.) napadanije „atac” (Cihac, II, 211; Tiktin). – Der. năbădios, adj. (epilectic; coleric; neliniștit). Cf. năpădi.
NĂBĂDẮI f. pl. pop. Acces de mânie nestăpânită; dambla. * Cu ~ a) supărăcios; b) nărăvaș. A-l apuca (sau a-l găsi) pe cineva (toate) ~le a) a fi cuprins de furie; b) a fi cuprins de frică; c) a avea o criză de epilepsie; d) a înnebuni. A băga pe cineva în ~ a) a speria pe cineva; b) a face pe cineva să-și iasă din fire. /Orig. nec.
năbădaie f. (întrebuințat mai ales la pl.) 1. epilepsie: l’au găsit năbădăile; 2. fig. furie. [Serb. NAPADAĬ, acces].
năbădắĭ f., pl. (d. bătaĭe, bătăĭ, cu pref. slav. na-. Cp. și cu bg. napadanie, napadenie, năpădire, atac, acces). Mare furie și zbucium, năvîrliĭ: răcnea parćă-l apucase năbădăile de furie, de frică. V. zabaĭdoace.
năbădaie s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ.
năbădăi s. pl. v. EPILEPSIE. FURIE. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE.
năbădáie, năbădăi, s.f. – 1. Capriciu, moft. 2. Epilepsie. – Et. nec. (MDA); din sl. (srb., bg., rus.) napadanije „atac” (Cihac, Tiktin, cf. DER).
năbădăi s. f. pl. 1. (pop.) acces de furie / de mânie 2. (reg.) criză de epilepsie

năbădăi dex

Intrare: năbădăi
năbădăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: năbădaie
năbădaie substantiv feminin