NĂȘÍ, nășesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A(-i) fi (cuiva) naș2 la botez sau la cununie. 2. Tranz. (Fam.) A numi pe cineva naș2, a i se adresa cuiva cu numele de naș2. – V. naș2.

NĂȘÍT s. n. (Fam.) Faptul de a năși (1). – V. năși.

NĂȘÍ, nășesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A(-i) fi (cuiva) naș2 la un botez sau la o cununie. 2. Tranz. (Fam.) A numi pe cineva naș2, a i se adresa cuiva cu numele de naș2. – V. naș2.

NĂȘÍT s. n. Faptul de a năși. – V. năși.

NĂȘÍ, nășesc, vb. IV. Intranz. A fi naș (la un botez sau la o cununie).

nășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nășésc, imperf. 3 sg. nășeá; conj. prez. 3 să nășeáscă

nășít (fam.) s. n.

nășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nășésc, imperf. 3 sg. nășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nășeáscă

nășít s. n.

A NĂȘÍ ~ésc 1. intranz. A face naș la botez sau la cununie. 2. tranz. fam. A trata cu numele de naș. /Din naș

nășí, vb. intranz. – v. nănăși.

nășí, -esc, vb. intranz. – v. nănăși.

năși, nășesc v. t. 1. a bate rău (pe cineva. 2. (intl.) a aresta, a închide. 3. a iniția și a susține un proiect.