MĂCÉȘ, măceși, s. m. Gen de arbuști cu spini, cu flori roșii, trandafirii, galbene sau albe și cu fructe roșii; trandafir sălbatic, cacadâr, rujă, răsură2, rug1 (Rosa). [Var.: măciéș s. m.] – Et. nec.

MĂCIÉȘ s. m. v. măceș.

MĂCÉȘ, măceși, s. m. Gen de arbuști cu spini, cu flori roșii, trandafirii, galbene sau albe și cu fructe roșii; trandafir sălbatic, cacadâr, rujă, răsură2, rug1 (Rosa). [Var.: măciéș s. m.] – Et. nec.

MĂCIÉȘ s. m. v. măceș.

MĂCÉȘ, măceși, s. m. (Și în forma măcieș) Arbust din familia rozaceelor, cu spini, cu flori roșii, trandafirii, galbene sau albe și cu fructe roșii (Rosa canina); rujă, cacadîr. Privighetoarea... bătea din cînd în cînd melodios în preajma mea, într-un măcieș bătrîn. SADOVEANU, N. F. 164. Boschete de măcieș întindeau triumfale arcuri roze. ANGHEL, PR. 57. E umed cimbrul pe colină, Măceșii par o florărie, MACEDONSKI, O. I 159. – Variantă: măcieș s. m.

MĂCIÉȘ s. m. V. măceș.

măcéș s. m., pl. măcéși

măcéș s. m., pl. măcéși

MĂCÉȘ s. (BOT.; Rosa canina) trandafir sălbatic, (pop.) răsură, (reg.) cacadâr, mărăcine, rug, rujă, rujiță, sipică, (Ban.) scobituri (pl.).

MĂCÉȘ s. v. moșmon, păducel.

măcéș (măcéși), s. m. – Trandafir-sălbatic (Rosa canina). – Var. măcieș. Megl. măceș. Origine îndoielnică. Poate dintr-un bg. mečeška (šipka), plantă. Arbustul se numește în bg. diva šipka „trandafir sălbatic”, dar cf. numele lat. și sp. Cf. și slov. macés(en) „zadă”. Alte explicații sînt insuficiente: de la mărăciniș (Crețu 345); din sb. mekuša „măr sau pară moale” (Cihac, II, 180), legat de măci; din mag. Mátyás „Matei”, ipoteză care nu explică megl. (Tiktin; Scriban). – Der. măceșe (var. măceașă), s. f. (fructul măceșului).

MĂCÉȘ ~i m. Specie de arbuști spinoși din familia rozaceelor, cu flori roșii, roz sau albe și cu fructe mici, roșii; răsură. /Orig. nec.

măcieș m. trandafir sălbatic care crește mai mult pe coline (Rosa canina). [Origină necunoscută].

măciéș (est) și măcéș (vest) m. (cp. cu ung. Mátyás, Mateĭ, și matyó, un fel de poamă). Trandafir sălbatic, cacadîr (rosa canina). Face florĭ galbene, albe și roșiatice cu 5 petale; fructele luĭ îs niște glóbule lungărețe roșiĭ care se coc spre ĭarnă. – În Vs. mecieș. – În județu Ĭașĭ e o diferență între măcieș și cacadîr. V. răsură, rujă.

MĂCEȘ s. (BOT.; Rosa canina) trandafir sălbatic, (pop.) răsură, (reg.) cacadîr, mărăcine, rug, rujă, rujiță, sipică, (Ban.) scobituri (pl.).

măceș s. v. MOȘMON. PĂDUCEL.

MĂCÉȘ (MĂCIÉȘ) s. m. Denumire dată speciilor spontane de plante din genul Rosa, familia rozaceelor, cu tulpini alungite grupate în tufe, ramificate, înalte până la 3 m, cu flori imparipenat-compuse, cu flori albe, roz sau galbene, solitare sau grupate câte 2-3 în inflorescențe și cu fructe achene păroase, mici, roșii; se mai numește trandafir de munte sau de pădure (R. canina, R. pendulina ș.a.). Sin. răsură1.

MĂCEȘU DE JOS, com. în jud. Dolj, situată în Câmpia Desnățui, pe malul de E al lacului Bistreț; 1.726 loc. (2000). Pescuit. Biserica Sf. Nicolae (1833), în satul Măceșu de Jos.

MĂCEȘU DE SUS, com. în jud. Dolj, situată în Câmpia Desnățui; 1.768 loc. (2000).

Rosa canina L., « Măceș ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori de la roz la albe, odorante, grupate, cîte 1-3, diametru 5 cm, sepale penat-partite, după înflorire reflexe, ghimpi robuști. Stipele, de obicei, mai scurte decît pedunculii. Frunze cu foliole ovat-eliptice, pînă la 4 cm lungime, glabre sau, cel mult pe partea inferioară, puțin păroase. Arbust pînă la 3 m înălțime, cu ghimpi rigizi, lați la bază, recurbați la vîrf, cu tulpini, arcuite, lucioase, verzui. Fructe roșii, eliptice, pînă la 3 cm lungime.