Dicționare ale limbii române

196 definiții pentru

eu1 [At: COD. VOR.2 1r/7 / V: (pop) io / P: (pop) ieu / Pl: euri / D: mie, îmi (îvp îm), -mi (îvp m-, -m), (îvr -m-) / Ac: (pe) mine (înv mene), mă (îvp mi, înv me, îvr mia) / E: ml ego, mihi, me] 1 pprl Înlocuiește numele persoanei care vorbește Eu merg. 2 pprl (Așezat înaintea predicatului; șîs eliptice de predicat) Înlocuiește numele subiectului propoziției (marcând insistența asupra lui) Cine a tușit? Eu. 3 pprl (Înv; în formule de introducere din acte oficiale, texte domnești etc.; urmat de o apoziție nume propriu) Precizează faptul că persoana denumită prin numele propriu este autoare a actului oficial (și că actul oficial exprimă voința expresă a persoanei denumite) Eu, Ianache logofăt, scris-am acest zapis. 4 pprl (Urmat de apoziția „unul”, „una”) Exprimă ideea de izolare a persoanei care vorbește dintr-o mulțime Eu, unul, nu cred. 5 pprl (Așezat după predicat, precedat uneori de adverbul „și”, care subliniază subiectul) Scoate în evidență identitatea dintre autorul (acțiunii sau) stării exprimate de predicat și persoana care vorbește Cred și eu. 6 pprl În corelație cu alte subiecte, indică (paralelismul sau) opoziția, evidențiind astfel subiectele Tu ai credință, iar eu îndoială. 7 pprl (Urmat sau precedat de adjectivul de întărire „însumi”, „însămi”) Exprimă implicarea deosebită a persoanei care vorbește în (acțiunea sau) starea descrisă de propoziție Eu însumi am zugrăvit casa. 8 pprl (La dativ) Înlocuiește complementul indirect, arătând identitatea lui cu persoana care vorbește Nu-mi răspunde. 9 pprl (Îf mie; așezat după predicat; înv și antepus; șîc eliptice de predicat) Accentuează ideea că persoana care vorbește este destinatarul indirect al acțiunii Să-mi facă mie asta! 10 pprl (Îf mie; urmat de adjectivale de întărire „însumi”, „însemi”) Scoate în evidență identitatea dintre persoana care vorbește și destinatarul acțiunii S-a arătat mie însumi. 11 pprl (Îf mie; urmat de „unul”, „una”) Exprimă singularizarea complementului indirect dintr-o mulțime Mie unuia nu-mi trebuie nimic. 12 pprl (Îf mie; în corelație cu alte complemente indirecte) Indică (paralelismul sau) opoziția și evidențiază astfel complementele Nu ne folosește nici mie, nici ție. 13 pprl (Îf îmi, mi-, care precedă predicatul sau se situează între conjuncția „să” ori prepoziția „a” și verb, la modurile conjunctiv și infinitiv; îf -mi, -mi-, legat de alte pronume personale sau reflexivul „se”, „s”, ori de verbul regent) Exprimă identitatea complementului indirect cu persoana care vorbește (sau repetă exprimarea complementului prin forma accentuată) Mie să nu-mi spună asta! 14 pprl (Îf mi-; însoțit uneori de pronumele -ți-; pop, -și, ambele nu se referă la actanții din propoziție, și de pronumele -l, care se referă complementul direct al propoziției) Exprimă participarea sufletească a povestitorului sau a altor persoane la acțiunea suportată de complementul direct Unde nu mi ți-l[1] apucă o tuse! 15 pprl (Îcs; dep) Ce mi-e... ce mi-e... Exprimă egalitatea între două elemente aparent foarte diferite Ce mi-e Ion, ce mi-e tată-său. 16 pprl (Îf mi-; așezat înaintea verbului urmat de un substantiv ce denumește un obiect posedat de persoana care vorbește, sau așezat după acest substantiv; are funcția de atribut pronominal; poate fi înlocuit cu un adjectiv posesiv) Exprimă relația de posesie între persoana care vorbește și substantivul determinat Fața-mi trăda tristețe. 17 pprl (Pop; îe) Pân-a fi să iasă dreptul, îmi plesnește mie pieptul Persoanei care vorbește (nu i se face sau) i se face cu greu dreptate. 18 pprl (Forma neaccentuată, îmi, mi precedă verbul, iar cea accentuată, mie, precedată de adverbele „și”, „numai”, „chiar” etc. se află după verb) Exprimă insistența vorbitorului asupra statutului său de destinatar al acțiunii verbului Îmi place și mie. 19 pprl (Îf mie; precedată de adverbele de comparație „ca”, „asemenea”, „aidoma”, „întocmai”, „precum”) Exprimă al doilea termen al unei comparații, cu funcția de complement circumstanțial de mod El scrie aidoma mie. 20 pprl (Îf mie, îmi, mi-; precedă un verb impersonal sau o construcție impersonală) Exprimă subiectul logic Mi-e cald. 21 prl (Îf mie, îmi, mi, mi-, -mi-, -mi; stă lângă un verb activ pronominal la persoana I singular) Exprimă identitatea persoanei care vorbește atât cu subiectul acțiunii sau stării, cât și cu complementul indirect Eu îmi spăl rufele. 22 prl (Îf îmi, mi, mi-, -mi-, -mi; stă lângă un verb la persoana I singular) Reprezintă marca morfologică a diatezei reflexive cu dativul a verbului, fără funcție sintactică Mi-amintesc. 23 pprl (La acuzativ) Exprimă identitatea dintre persoana care vorbește și complementul direct al propoziției El mă strigă. 24 pprl (Îf mine; precedat de prepoziția „pe”, înv „pre”, îrg, fără prepoziție; așezat după predicat; șîc eliptice de predicat) Exprimă insistența asupra identității vorbitorului cu complementul direct Pe mine mă strigi? 25 pprl (Îf mă, mă-, -mă, -mă-, -m-, -m, pop, mi-, -mi-; așezat după conjuncția „să” ori după prepoziția „a” la modurile conjunctiv și infinitiv) Exprimă identitatea persoanei care vorbește cu complementul direct (sau repetă complementul exprimat prin forma accentuată) Să mă fi întrebat. 26 pprl (Îrg; forma neaccentuată așezată înaintea predicatului este reluată de o altă formă neaccentuată, postpusă) Exprimă intenția de a insista asupra complementului Turcii nu mă prinză-mă. 27 pprl (Îf mine; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Exprimă identitatea dintre persoana care vorbește și atribut, complement indirect, complement circumstanțial În discuția despre mine, el se referă la mine. 28 pprl (Îf mine; precedat de prepoziții sau adverbe; urmat de „unul”, „una”) Exprimă izolarea complementului sau atributului dintr-o mulțime Pe mine una nu mă interesează. 29 pprl (Îf mine; precedat de prepoziții sau adverbe; urmat de adjectivul de întărire „însumi”, „însămi”) Insistă asupra identității persoanei care vorbește cu complementul sau atributul exprimat de pronumele personal Pe mine însumi m-a lovit. 30 pprl (Înv; îfa mine alipit de pronumele[2] reflexiv și; precedat sau nu de prepoziție) Insistă asupra complementului Nu mă arăt mineși iubitoriu. 31 pprl (Îlo) A nu fi de mine (sau de tine, de el etc.) A nu se potrivi cu o anumită persoană. 32 pprl (Îlav) În mine În gândul meu. 33 pprl (Îs) După mine După părerea mea. 34 pprl (Îlav) Eu și cu mine Eu singur. 35 pprl (Îal) Eu în persoană. 36 pprl (Precedat de adverbe de comparație; îf mine, îrg, eu, io) Exprimă o comparație în care persoana care vorbește este al doilea termen Om fără liniște ca mine. 37 pprl (Îe) Eu ca eu Persoana vorbitorului se trece, într-o anumită situație, pe plan secundar. 38 prl (Îfpe mine, mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; stă lângă un verb activ pronominal la persoana I singular) Exprimă identitatea persoanei care vorbește atât cu subiectul acțiunii sau stării, cât și cu complementul direct Eu mă spăl. 39 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; stă lângă un verb la persoana I singular) Reprezintă marca morfologică a diatezei reflexive cu acuzativul a verbului, fără funcție sintactică Mă gândesc la ceva. 40 prl (Îrg; marca diatezei reflexive este repetată) Se insistă asupra subiectului identic cu vorbitorul Duce-m-aș și m-aș tot duce. 41 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-; împreună cu verbul lângă care stă, poate fi înlocuit cu o construcție pasivă cu verbul auxiliar „a fi”) Reprezintă marca diatezei pasive construite cu reflexivul M-am ales deputat. 42 prl (Îf mă, mă-, -mă-, -mă, m-, -m-) Exprimă reflexivul reciproc, dacă verbul este determinat de un complement sociativ care este concomitent obiect pasiv al acțiunii verbale și cel de al doilea subiect logic Mă cunosc cu ea. 43 prl (Îf îmi, mi-, -mi, îvr, -m; așezat înaintea verbului urmat de un substantiv ce denumește un obiect posedat de persoana care vorbește, sau așezat după acest substantiv; are funcția de atribut pronominal; poate fi înlocuit cu un adjectiv posesiv) Exprimă posesia persoanei care vorbește asupra substantivului determinat Vino în casa-mi. 44 prl (Îf mi-; cu valoare posesivă; uneori anticipează un adjectiv posesiv) Indică apartenența complementului substantiv de lângă verb la corpul vorbitorului Mi-am spart capul. 45 pprl (Îf -mi; precedat de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale ca: „asupra”, „deasupra”, „în jurul” etc., cu sens local care se construiesc de obicei cu genitivul) Exprimă identitatea complementului circumstanțial de loc cu vorbitorul Deasupra-mi cerul se înnora. 46 pprl (Îf mi; cu valoare de pronume posesiv) Ține locul numelui a ceea ce aparține vorbitorului, înlocuind, totodată, și numele acestuia Durerile fizice mi le calmez cu sedative. 47 prl (Îf îmi, mi-, -mi, îvr, -m; cu valoare posesivă; stă lângă un verb însoțit de termeni care denumesc persoane considerate în raport cu vorbitorul) Indică (dependența sau) relația de rudenie a vorbitorului cu o altă persoană Ce-mi face copilul?. 48 pprl (Cu valoare de pronume posesiv) Ține în același timp locul persoanei aflate în relație cu vorbitorul și vorbitorului însuși Să-mi trăiască finii. 49 sn (Flz) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva. 50 sn (Flz) Conștiință care reflectă lumea exterioară și propria existență. 51 sn (Pex) Identitate spirituală a unei comunități. corectată
EU, pron. pers. 1, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.; Psih.) Nucleu al personalității; (la Freud) instanța conștientă a psihicului care echilibrează forțele cărora le este supus individul; totalitatea impulsurilor instinctive și a relațiilor cu lumea exterioară. [Pr.: (I) ieu. – (I) Dat. mie, îmi, mi; acuz. mine, mă, m-. – Var.: (pop., I) io pron. pers. 1 sg.] – (I) Lat. ego, mihi, me, (II) calc după fr. [le] moi, germ. [das] Ich.
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.
interj. (Fam.) 1. Cuvânt de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior; bă. 2. Cuvânt folosit pentru a exprima admirație; mirare, nedumerire; neîncredere; nemulțumire; ironie. [Var.: măi interj.] – Et. nec.
MĂI interj. v. mă.
MÚMĂ s. f. v. mamă.
NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbește și persoana sau persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire) S-a înserat și noi tot pe loc stăm. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în țara, în regiunea etc. de baștină. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesivă) Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic) Ne ești departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oficial-administrativ) Eu. Noi, directorul școlii, am hotărât. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulțumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: nouă, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.
NU-MĂ-UITÁ, nu-mă-uita, s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + + uita (după germ. Vergissmeinnicht).
EU, (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri, s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea, personalitatea cuiva; reflectarea propriei existențe de către conștiința individuală a omului. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] – Lat. ego, mihi, me.
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Mamă eroină = (În trecut) titlu care se acorda femeilor cu cel puțin zece copii în viață. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. Florico, mamă, să ne scrii!. 3. (În sintagmele) Mamă mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă soacră = soacră. 4. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 5. Compus: mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri, cântând sau bocind, ademenind copii sau chiar mâncând oameni; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 6. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.
interj. v. măi.
MĂI interj. (Fam.) 1. Cuvânt de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior; bă. 2. Cuvânt folosit pentru a exprima admirație; mirare, nedumerire; neîncredere; nemulțumire; ironie. [Var.: interj.] – Et. nec.
MÚMĂ s. f. v. mamă.
NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemnează pe cel care vorbește și persoana sau persoanele pe care acesta și le asociază în vorbire) S-a înserat și noi tot pe loc stăm. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în țara, în regiunea etc. de baștină. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesivă) Casa ne e frumoasă. (Cu valoare de dativ etic) Ne ești departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oficial-administrativ) Eu. Noi, directorul școlii, am hotărât. ◊ (Ca plural al modestiei) Noi credem că una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Mulțumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: nouă, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.
NU-MĂ-UITÁ s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + + uita (după germ. Vergissmeinnicht).
EU1 pron. pers. 1 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect, adesea marcînd insistența asupra subiectului) N-a omorît-o, strigă păstorașul, că nu l-am lăsat eu. SADOVEANU, V. F. 27. Mai știu eu ce-aș vrea s-ascult! COȘBUC, P. I 49. Tată, nu te înfricoșa, că eu sînt. CREANGĂ, P. 79. Eu mistuiam pămîntul, Eu răzvrăteam imperii. EMINESCU, O. I 88. Te-oi duce eu, Sinziană, eu care venisem să ucid zmeul. ALECSANDRI, T. I 435. ◊ (Marchează o opoziție) Citesc eu în loc să citești tu. ▭ Ai voit, amice... să citesc eu, în manuscript, cartea... ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III 9. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire) Las’ că ți-oi da eu ție! ▭ Toate ca toatele, dar cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muiat gura. CREANGĂ, A. 58. Stam eu și mă chiteam în capul meu că șerpe cu pene nu poate să fie. id. ib. 53. ◊ (În formulele de introducere din actele oficiale, urmat de o apoziție) Eu, X, declar... ◊ (Regional, în poezia populară, folosit în locul acuzativului) Că-i păcat de dumnezeu Să pice voinic ca eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. 2. (La dativ, în forma mie, îmi, mi, -mi, mi-) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. SADOVEANU, V. F. 17. Mie Mi-a fost luni întregi mînie Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. Mă miram ce-mi place mie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. ◊ 4 (Cu funcțiune atributivă indicînd posesia) Îmi simt inima ca un mic cheag. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. «Ce-mi face Radu?» el întreabă. COȘBUC, P. I 100. Îmi recitesc pagina din urmă. VLAHUȚĂ, O. A. 488. ◊ (Cu valoare de dativ al interesului) Îmi alcătuisem un trai cu totul artistic. ALECSANDRI, O. P. 16. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă, construită cu pronumele-obiect în cazul dativ) Mi-aș putea aduce aminte de una din acele întîmplări, cu dihănii cum n-au mai fost altele. SADOVEANU, V. F. 19. Sărut mina mătușii, luîndu-mi ziua bună, ca un băiet de treabă. CREANGĂ, A. 48. ♦ (Cu valoare de dativ etic) Așa... slugă vicleană ce-mi ești? CREANGĂ, P. 233. Aici mi-ai fost? id. ib. 24. Ei se sfătuiră... Ca să mi-l omoare. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ (Uneori întărit prin pers. 2) Ce credeți că mi-ți văzu, boieri d-voastră? ISPIRESCU, L. 191. Mi-au lunecat ciubotele și am căzut în Ozana cît mi ți-i băietUL! CREANGĂ, A. 23. O dată mi ți-o și înșfacă de cozi, o trîntește la pămînt și o ține bine. id. P. 177. 3. (La acuzativ, în forma mine, mă, -mă, m-) Oamenii mă-nvinuiesc Că sînt tînăr și iubesc. COȘBUC, P. I 76. Acum însă m-ai mîncat tu. ISPIRESCU, L. 5. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma mine) Pe mine nu mă mai ajungi tu aici, în vîrf. SADOVEANU, V. F. 27. Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine! COȘBUC, P. I 126. Ca mîne, poimîne mi se împlinesc anii și rămîi făr’ de mine. CREANGĂ, P. 161. ◊ (În glumă, în expr.) Eu și cu mine = eu în persoană, chiar eu. Ce văd?... Cuconu Grigori Bîrzoi!... [Bîrzoi:] Eu și cu mine, cucoană dragă! ALECSANDRI, T. I 164. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă construită cu pronumele-obiect în cazul acuzativ) Mă strînsesem ghem și vorbeam eu singur în gînd cu mine și cu dînsul. SADOVEANU, V. F. 27. Mă dau jos, caut o lespede potrivită, mă sui cu dînsa iar în tei. CREANGĂ, A. 54. Mă trezii într-un pustiu fără margini. ALECSANDRI, O. P. 15. 4. (Urmat de unul, una, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Eu unul nu știu, declară colonelul categoric. BRĂESCU, V. A. 32. Mie unuia nu-mi trebuie. CREANGĂ, P. 186. – Pronunțat: ieu. - Forme gramaticale: dat. mie, mi, îmi, -mi, mi-; acuz. mine, mă, -mă, m-. – Variantă: (popular) io (TEODORESCU, P. P. 270) pron. pers.
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie care are copii; nume pe care i-l dau copiii cînd i se adresează sau cînd vorbesc despre dînsa; maică. Văzu... ochii albaștri și duioși ai mamei care l-a strîns la sîn și l-a legănat. SADOVEANU, O. VII 101. Vocea mamei tremura de plîns. SAHIA, N. 56. Nici flăcări, nici potopul, nici mii de limbi infame Nu pot să pună stăvili pornirii unei mame. COȘBUC, P. II 189. Încetul cu încetul, icoana bunei și iubitoarei lui mame i se lămuri în minte, VLAHUȚĂ, O. A. I 101. (În forma mumă) Și mumă, frați, prieteni, și toți pe cîți iubisem, Coprinși de-o jale-adîncă plîngîndu-mă-i vedeam. MACEDONSKI, O. I 42. Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. ◊ (Familiar și popular, nearticulat, urmat de adjectivul posesiv de pers. 2 și 3 sg.) a) Copilul pășește lîngă mamă-sa. b) (În forma prescurtată mă- din vechiul îmă-. E mă-sa colo-n sat, Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu! COȘBUC, P. I 230. Pe mă-sa n-a apucat-o. VLAHUȚĂ, N. 181. c) (La gen.-dat., în forma mumîne, mumîni – prescurtat mîne- sau mîni- Au spus mîni-sale ce au aflat. SBIERA,, P. 23. Fiii să răped atunci cu toții în casă, la patul mîne-sa. CREANGĂ, P. 15. Fără voia mîni-sa. TEODORESCU, P. P. 623. Mamă-eroină = titlu oficial acordat unei femei care are cel puțin zece copii în viață. Unui mare număr de femei li s-a decernat înaltul titlu de «Mamă-eroină». SCÎNTEIA, 1954, nr. 2913. ◊ Loc. adj. De mamă = (ca) al mamei, matern. Dragoste de mamă. ◊ Expr. Vai de mama lui = vai de el. N-au și dînșii neveste și copii și necazuri, de vai de mama lor? C. PETRESCU, Î. II 8. Mamă-mare = bunică. Mam’mare, mamițica și tanti Mița au promis tînărului Goe să-l ducă în București. CARAGIALE, O. II 159. Mamă vitregă = a doua soție a cuiva în raport cu copiii acestuia dintr-o căsătorie anterioară. Și această mamă vitregă... îi apăruse... ca o madonă a fatalității. GALACTION, O. I 144. (În opoziție cu mamă vitregă) Mamă bună = mamă adevărată. Mama mea bună nu m-ar fi vîndut. DAVIDOGLU, M. 20. (În basme) Mama-pădurii (sau pădurilor) = personaj cu puteri miraculoase și înfățișare înfricoșătoare, simbolizînd elementul rău. Urla prin aerul cernit mama-pădurilor cea nebună. EMINESCU, N. 7. (În imprecații, amenințări sau în exclamații de mirare, de ciudă, de necaz etc.) Mama-dracului = personaj imaginar, socotit a fi mai rău decît dracul. Nu blestema, babo, că te ia mama-dracului. PAS, Z. I 51. Dar oare pe acesta cum mama-dracului l-a mai fi chemînd? CREANGĂ, P. 245. (Expr.) La mama-dracului = să nu-l mai văd; foarte departe. ♦ (Uneori determinat prin «soacră») Nume dat de ginere sau de noră soacrei sale. ♦ (În vorbirea afectivă, adesea cu funcțiune de atribut genitival pe lîngă «dragul», «puiul» etc.) Nume pe care și-l dă însăși femeia, vorbind cu copiii ei. Dragii mamei copilași! eu mă duc în pădure. CREANGĂ, P. 19. De-aș avea un copilaș, Dragul mamei îngeraș! ALECSANDRI, P. A. 60. Draga mamei torcătoare, Cînd te-i duce-n șezătoare, Spune-i badei la urechie, Că ești tinerică vechie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ♦ (La vocativ) Nume pe care femeia îl dă copilului ei, adesea și unei persoane străine, pentru a marca un raport de familiaritate și de afecțiune. Radule mamă, vezi de nu ne uita. VLAHUȚĂ, N. 7. Nume dat unei femei (mai în vîrstă), în semn de respect sau de afecțiune. Alături de părinții mei, în inima mea își are locul mama Sia. M. I. CARAGIALE, C. 73. Soarele trecuse de prînzul cel mic și moș Matei cu mama Ioana nu mai soseau. MIRONESCU, S. A. 78. Săruta frumos mîna părintelui și mamei preotese. VLAHUȚĂ, N. 9. 4. (În expr.) O mamă de bătaie = o bătaie strașnică, grozavă. Cea întîi se chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea, ori o mamă de bătaie. SADOVEANU, B. 12. Se așterne tata să ne burdușească o mamă de bătaie. C. PETRESCU, R. DR. 132. De mama focului = cu mare intensitate, cu încordare, în gradul cel mai înalt; extraordinar, strașnic. Mitralierele prinseră a răpăi de mama focului. CAMILAR, N. I 196. Se apucase, că n-avea nici o treabă, să mai dreagă gardul și cioplea și bocănea de mama focului. REBREANU, R. II 62. Era frumoasă de mama focului. CREANGĂ, P. 276. – Variantă: (regional) múmă (ISPIRESCU, E. 384) s. f.
interj, v. măi.
MĂI interj. 1. (Familiar) Cuvînt cu care ne adresăm uneia sau uneori mai multor persoane masculine; p. ext. și uneia sau mai multor femei. Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe mine, zise Gerilă. CREANGĂ, P. 253. ◊ (Întărit prin pronume) Tu, măi, ești bun de trăit în pădure cu lupii. CREANGĂ, P. 252. ◊ (Urmat de substantive la vocativ) Mâi fraților! zise Botgros cu mare mîhnire, cine știe dacă ne-om mai întîlni! SADOVEANU, O. I 114. Apoi, dă, măi nevastă, sîngele apă nu se face. CREANGĂ, P. 38. 2. (Mai ales repetat) Exclamație prin care se exprimă uimirea, mirarea, nedumerirea, neîncrederea. Măi, măi! se minună profesorul. C. PETRESCU, R. DR. 126. Măi, măi, măi, că multe-ți mai văd ochii! CREANGĂ, P. 241. – Variantă: (CREANGĂ, P. 45, BIBICESCU, P. P. 37, TEODORESCU, P. P. 120) interj.
MÚMĂ s. f. v. mamă.
NOI pron. pers. 1 pl. (La dativ și la acuzativ formele neaccentuate sînt adesea însoțite de formele accentuate) 1. (Desemnează pe cel ce vorbește și persoana sau persoanele pe care și le asociază în vorbire; adesea marcînd insistența) Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50. Dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. Tot pămîntul, lacul, cerul... toate, toate ni-s prietini. EMINESCU, O. I 155. ◊ (Urmat de determinări) Păi noi, contingentul de-abia sosirăm! SADOVEANU, M. C. 103. Noi, tinerii, devenisem sîmburele împrejurul căruia se grupau ideile viitorului. GHICA, S. 255. 2. (În dativ, numai la formele neaccentuate, are valoare posesivă) Nu-i nevoie să ne ostenim de pe acum caii. SADOVEANU, O. I 146. Poftim de ne blagosloviți casa și masa. CREANGĂ, A. 10. Mormîntul să ni-l sape la margine de rîu. EMINESCU, O. I 129. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasă; în țara noastră. La noi sînt codri verzi de brad și cîmpuri de mătasă. GOGA, P. 12. Cerna a fost pe la noi cînd eram la Lipsca. CARAGIALE, O. VII 193. (Regional) Ca pe noi = cum trebuie; p. ext. strașnic. Și nu puteau scăpa bietele mîțe din mîinele noastre, pînă ce nu ne zgîriau... ca pe noi. CREANGĂ, A. 37. ♦ (În dativ sau în acuzativ, numai la formele neaccentuate, are valoare de pronume reflexiv) Vrei să ne-aprindem paie în cap? CREANGĂ, P. 9. Ne-om culca lîngă izvorul Ce răsare sub un tei. EMINESCU, O. I 101. Noi însă, începem a ne căi că ne porniserăm de la Hangu. ALECSANDRI, C. 39. ♦ (În dativ și acuzativ, numai la formele neaccentuate, are valoare de pronume reflexiv reciproc) Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în care ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I 120. De ce nu ne-am scrie unul altuia, sub formă de epistole intime, cele ce ne-am povestit într-astă seară? GHICA, S. XXIV. 3. (Cu valoare de dativ etic) Cum ni l-au sfîrticat nelegiuiții! SADOVEANU, O. I 21. Ce ne treci ca un drumeț. ALECSANDRI, P. P. 280. 4. (În stilul oficial-administrativ, azi rar; de obicei urmat de determinări) Eu. Noi comisarul secției 55 după reclamația părților. CARAGIALE, O. II 109. ♦ (Ca plural al modestiei, folosit de autori) Eu. Noi credem că una din însușirile poeziei este că ea ațîță, pune în lucrare, dacă putem zice așa, puterile psihice ale omului. GHEREA, ST. CR. I 132. – Forme gramaticale: dat. nouă, ne, ni, acuz. (pe) noi, ne.
NU-MĂ-UITÁ s. f. Plantă erbacee cu flori mici albastre, roșii și albe, cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis). De atunci floricica asta s-a numit: nu-mă-uita. NEGRUZZI, S. I 109. Să răsară garofițe, Viorele, micșunele, Nu-mă-uita: floricele. TEODORESCU, P. P. 330.
eu1 [pron. ieu] pr., d. acc. míe, neacc. îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se); ac. acc. míne (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)
îmi v. eu
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
m-, -m- pr. v. eu
m-ai pr. + vb. aux. (m-ai văzut, m-ai vedea)
m-au pr. + vb. aux. (m-au văzut)
máma-pădúrii v. múma-pădúrii
Máma-Pădúrii v. Múma-Pădúrii
mámă s. f., g.-d. art. mámei; pl. máme
!mámă-máre s. f., art. máma-máre, g.-d. art. mámei-mári; pl. máme-mári
mámă-sa v. mámă-ta
!mámă-soácră (-soa-cră) s. f., art. máma-soácră, g.-d. art. mámei-soácre; pl. máme-soácre
!mámă-ta (-sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. mámă-tii (-sii)
!mă1/măi (fam.) interj.
mă2, -mă, mă-, -mă- v. eu
mắ-sa v. mắ-ta
mắ-ta (-sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. mắ-tii (-sii)
măi v. mă1
mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.
mi2, -mi, mi-, -mi- v. eu
mi-a pr. + vb. aux. (mi-a luat)
mi-ar pr. + vb. aux. (mi-ar da)
mi-au pr. + vb. aux. (mi-au dat)
mi-i pr. + pr. (mi-i dă)
míe3 v. eu
míne v. eu
múma-pădúrii / máma-pădúrii (plantă, boală, femeie urâtă și rea) s. f. art., g.-d. art. múmei-pădúrii / mámei-pădúrii
Múma-Pădúrii / Máma-Pădúrii (personaj) s. propriu f., g.-d. Múmei-Pădúrii / Mámei-Pădúrii
ne-am pr. + vb. aux. (ne-am dus)
ne-o1 pr. + vb. aux. (ne-o veni)
ne-o2 pr. + pr. (ne-o dă)
ni2, ni-, -ni- pr. v. noi
noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne (ne dă), ne- (ne-a dat), -ne (dându-ne), -ne- (da-ne-ar), ni (ni se dă), ni- (ni-l dă), -ni- (dându-ni-se); ac. acc. noi (prep. + ~), neacc. ne (ne vede), ne- (ne-a văzut), -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
nóuă2 adj., pr. v. nou1, noi
nu-mă-uitá s. f., pl. nu-mă-uitá
eu pr. [pron. ieu], d. acc. mie, neacc. îmi, mi, mi-, -mi, -mi-; ac. acc. mine, neacc. mă, mă-, -mă, -mă-, m-, -m-
lă-mă-mámă s. m. invar.
máma-pădúrii (plantă, boală, femeie urâtă și rea) s. f.
Máma-Pădúrii/Múma-Pădúrii s. pr. f. art., g.-d. Mámei-Pădúrii/Múmei-Pădúrii
mámă s. f., g.-d. art. mámei; pl. máme
mámă-máre s. f., art. máma-máre, g.-d. art. mámei-mári
mámă-soácră s. f. (sil. -cră), art. máma-soácră, g.-d. art. mámei-soácre
mámă-ta (-sa) s. f.+ adj., g.-d. mámă-tii (-sii)
interj. v. măi
măi/mă interj.
Múma-Pădúrii v. Mama-Pădurii
noi pr., d. acc. nóuă, neacc. ne, ne-, -ne (dându-ne), -ne-, ni, ni-, -ni- (spunându-ni-se ); ac. acc. noi, neacc. ne, ne-, -ne (văzându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
nu-mă-uitá s. f.
MAMA-HÚCIULUI s. v. mama-pădurii.
MAMA-PĂDÚRII s. v. barba-popii, năprasnică, sânziene-de-pădure, vinariță.
MAMA-PLOÁIE s. v. caloian.
MÁMĂ s. v. cauză, obârșie, origine.
MÁMĂ s. 1. (pop.) maică, (reg.) mamacă, mamaie, muică, (prin Transilv.) babă, (Mold.) neneacă, (înv.) mușă, (fam.) bătrâna (art.), mimă. (Dânsa e ~ copilului.) 2. mamă-mare v. bunică. 3. (MITOL. POP.) Mama-Pădurii = (reg.) pădureana (art.), pădureanca (art.), păduroaica (art.), fata-pădurii, mama-codrului, mama-huciului, mama-ogașilor, surata-din-pădure, vidma-pădurii, vâlva-pădurii. (~ este un personaj din mitologia populară.) 4. v. matcă. 5. (BOT.) Mama-Pădurii (Lathraea squamaria) = (reg.) șerpariță, buricul-pământului, cucuruz-de-pădure, floarea-șarpelui, iarba-șarpelui, murea-pădurilor.
MAMĂ BĂTRÂNĂ s. v. bunică, mamă-mare.
MAMĂ BÚNĂ s. v. bunică, mamă-mare.
MĂI interj. hăi!, (pop. și fam.) bă!, (pop.) bre! (~! tu de colo!)
MUMA-PĂDÚRII s. v. caloian.
MUMA-PĂDÚRILOR s. v. mama-pădurii.
NU-MĂ-UITÁ s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.
NU-MĂ-UITÁ s. v. ochii-păsăruicii.
EU- Element prim de compunere savantă cu semnificația „frumos”, „bun”, „bine”. [Pron. e-u-, var. ev-. / < it. eu-, fr. eu-, cf. gr. eu – bine].
EU- elem. „frumos, bine, armonios”. (< fr. eu-, cf. gr. eu, bine)
éu pron. – Pronume personal de pers. 1 sing.Mr. eu, io(ŭ), mine, megl., istr. io. Lat. ego (Diez, I, 239; Pușcariu 771; Candrea-Dens., 533; REW 2830), cf. alb. un(ë), vegl. jo, it. io (sard. eo, Matera eu), prov. ieu, fr. je, sp. yo, port. eu. Gen. mie < mĭhĭ, dat. (î)mi < mĭ, acuz. mă < mē sau mine < mēne. Se folosește acuz. cu prep.: cu mine, fără mine, decît mine, pentru mine, etc. În Munt., în limbajul popular și vulgar, se pronunță io.
mámă (máme), s. f. – Femeie considerată în raport cu copiii ei. – Mr., megl. mamă. Creație expresivă, probabil continuarea directă a lat. mamma (Diez, I, 260; Pușcariu 1019; Candrea-Dens., 1044; REW 5307). Este cuvînt infantil, de uz foarte general, bazat pe ideea de „hrană” sau „persoană care procură hrana”; în așa fel că ajunge să semnifice atît „mamă” cît și „țîță”; cf. v. gr. μάμμα, ngr. μάμα alb. mëmë, sl. (bg., sb., cr., rus.) mama, mag. mama, it. mamma, fr. maman, sp. mama etc. Continuarea lat. mamma pare să se demonstreze prin mr. mămos „care are gușă”. Fără îndoială, există unii care-l pun în legătură cu alb. (Philippide, II, 646), și cu sl. (Cihac, II, 185; Conev 57; cf. Pușcariu, Lr., 281). E cuvînt de largă circulație (ALR, I, 155). În limbaj vulgar, în Munt., se abreviază cu un adj. posesiv: mă-ta (< mamă-ta) mă-sa (< mamă-sa), cf. it. mammata, mr. mă-ta. Cf. muma, mămăligă. Der. mamaie, s. f. (mamă); mămică, s. f. (mamă); mămucă, s. f. (Mold., mamă); mamă-mare, s. f. (bunică); mucă, s. f. (Olt., mamă), reducere din mămucă; muică, s. f. (Olt., mamă), încrucișare a cuvîntului anterior cu maică.
măi interj. – Servește la adresare și mirare. – Var. (Munt.) mă. Lat. mǒdǒ, redus la *mo, cf. it. mo, sard. moi, immoi; cf. amu și, pentru dezvoltarea vocalei finale, cazul paralel al lui post › poi › păi. Explicațiile anterioare consideră acest cuvînt inseparabil de măre (Cihac, II, 718; Tiktin; Șeineanu, Istoria filologiei, 345; Philippide, II, 722; Pascu, II, 65); dar această identitate nu pare evidentă. Cu atît mai puțin sigură este afirmația dicționarelor în general, că este interj. de adresare către un bărbat, căci în Mold. se folosește și pentru femei și că peste tot este foarte folosită în imprecație fără obiect definit: măi, să fie-al dracului. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 198).
míne pron. pers. – Formă a cazurilor prepoziționale a pron. de persoana întîi, eu. – Mr. mine „eu”. Lat. me, într-o compunere mai puțin clară (după Philippide, Principii, 78 și Candrea-Dens., 533, din lat. *me ne; după Scriban, din *mene, prin analogie cu *quene › cine). Probabil e vorba de aceeași formă flexionară care indică acuzativul, în *tatanem › tătîne, v. aici. Înv. se folosea pentru acuzativul fără prepoziție: cine uraște mine (Coresi). Cf. sine.
múmă (múme), s. f.1. Mamă. – 2. Regina albinelor. – Muma pădurii, femeie căpcăun; vinariță (Asperula odorata); alte plante (Lathraea squamaria; Spiraea aruncus). – Var. î(n)mă, imă. – Mr., megl. mumă. Creație expresivă din limbajul infantil, cf. mamă, momîie. Der. din mamă prin intermediul unei forme cu a aton, ca mamă tá (Tiktin; REW 5277), este suspectă, fiindcă această formă nu suferă nici o reducere (mă-sa există, fără îndoială, pentru masa, atestat în sec. XVI, în loc de ma(mă)-sa). Mumîni, pl. înv. de la mumă, pare o formație analogică, precum tătîni, frățîni (după Tiktin, din lat. mammanis). REW 5277 îl derivă pe îmă din lat. amma; pentru folosirea lui imă, cf. Ghibănescu, Arhiva, VII, 651-7 și VIII, 367. – Din rom. provine ngr. μοῦμα „vrăjitoare” (Murnu, Lehnw., 32).
nói pron.Pers. I pl. a pron. personal. – Mr., megl. noi. Lat. nos (Pușcariu 1188; Candrea-Dens., 1239; REW 5960), cf. it. noi, prov., cat., v. sp., port. nos, fr. nous. Dativul are o formă tonică, nouă < lat. nobῑs, și o formă atonă, ne < lat. nῑs. Finala în -i nu este clară; cf. Rohlfs, It., 498, care se gîndește la un reflex al formelor oblice (nobῑs › noi, vobῑs › voi); după ipoteza mai puțin probabilă a lui Pascu, Beiträge, 18, ar fi terminație de plural.
EU pron. pers., pers. 1 sing. (mie, îmi, mi, (pe) mine, mă) 1) (indică persoana care vorbește) ~ lucrez. 2) (accentuează persoana care îndeplinește lucrarea, stând pe lângă un verb la un mod personal) Mai știu ~. ~ unul nu știu. 3) (se folosește în formula introductivă a actelor oficiale) ~, cutare, mă adresez... 4) (indică posesiunea) Îmi învăț lecțiile. Mi-a dat cartea. 5) (servește la formarea diatezei reflexive) Mă duc. Mi-amintesc. /<lat. ego
MÁMĂ ~e f. 1) (folosit și ca termen de adresare) Femeie în raport cu copiii pe care i-a născut. 2) (folosit și ca adresare respectuoasă) Femeie în vârstă; maică. ◊ ~ bună mamă adevărată. ~ vitregă soția unui bărbat în raport cu copiii acestuia din altă căsătorie. ~-soacră mama soției sau a soțului în raport cu ginerele sau cu nora. ~ adoptivă femeie care a înfiat un copil. 3) (folosit ca adresare drăgăstoasă față de un copil) Copilașule! 4) Punct inițial al unui lucru; origine. Repetiția este ~a învățăturii. 5) Femelă a unui animal în raport cu puii săi. ◊ ~a-pădurii a) personaj fantastic închipuit ca o bătrână gheboasă, urâtă și rea; b) plantă erbacee parazită, cu tulpina fără frunze și cu flori roșii. [G.-D. mamei] /<lat. mamma
MĂI interj. (se folosește ca adresare către o persoană de sex masculin). [Var. ] /Orig. nec.
NOI pron. pers., pers.1 pl. (nouă, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indică grupul de persoane, în care se include și vorbitorul) ~ am fost la spectacol. * ~ între ~ în cercul nostru; numai între noi; între ai noștri. 2) (formele atone de dativ, înaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Orașul ne e frumos. 3) (se folosește ca plural al modestiei, având valoare de persoana1 singular) (Noi) vom face totul. 4) înv. (în stilul oficial-administrativ se folosește ca plural al autorității) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos
A UITÁ uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-și aminti. ~ să scrie o scrisoare.~ pe ce lume trăiește a pierde simțul realității. 2) A trata cu indiferență; a neglija. ~ prietenii.Nu-mă-uita plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face să dispară din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) păstra gânduri de răzbunare. 4) A scăpa din vedere. Au uitat să-l înscrie în listă. 5) (obiecte sau ființe ce trebuiau luate cu sine) A lăsa din nebăgare de seamă (fiind grăbit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distracții. /<lat. oblitare
eu 1. pr. de întâia persoană. [Lat. EGO]. ║ n. Filoz. individualitate care are conștiință despre existența sa.
lă-mă-mamă m. om copilăros: dacă găsește vr’un lă-mă-mamă PANN. [Lit. spală-mă (la cap), mamă!].
mama-pădurii f. 1. zină rea de pădure, care se aține la marginea codrului și (sub forma unei babe gârbove și sgârcite) momește pe cei rătăciți să-i pearză; 2. ființă monstruoasă, urîtă și spăimântătoare: lua-l’ar mama-pădurii! 3. numele unei plante de pădure (Asperula odorata).
mamă f 1. femeie ce a născut un copil; 2. fig. țară de origină, cauză primă: lenea e mama tuturor vițiilor; 3. femeie bătrână și termen de gingășie către un copilaș: mamă dragă; de mama focului, nevoie mare, cumplit de. [Lat. MAMMA, termen din graiul copiilor (însemnând totdeodată mamă și lapte sau țâță) de unde și variantele mămă (scurtat mă) și mumă].
mater dolorosa f. («mama cea îndurerată»), reprezentarea sf. Fecioare lăcrămând la picioarele Crucii.
pron. pe mine. [Lat. ME].
mă! int. 1. de chemare către un bărbat (mai ales către un inferior sau intim); 2. de mirare: mă! [Și măi! cf. măre].
f. abreviațiune din dial mămă, mamă: mă-ta, mă-sa.
măi! int. V. mă!
mumă f. V. mamă.
noi pr. pl. de întâia persoană. [Lat. NOS].
nu-mă-uità n. plantă ce crește în pădurile dela munte, cu florile albastre, roșii sau albe (Myosotis silvatica).
1) eŭ, V. ĭeŭ.
1) ĭeŭ (scris și ) pron. de pers. I sing. (lat. ĕ[g]o, it. io, sard. eo, fr. je, pv. ieu, sp. yo, pg. eu). Ĭeŭ îs acela, ĭeŭ îs aceĭa! – În filosofie, individualitate conscientă de existența eĭ. – Se declină: ĭeŭ; al meŭ, a mea, aĭ meĭ, ale mele; mie, îmĭ, mi, mĭ (mie îmĭ pare, mi se pare, mĭ-a spus); mă, pe mine (mă vede pe mine). După ca, ca și, de cît se pune mine îld. ĭeŭ: aĭ făcut ca mine, ca și mine, maĭ bine de cît mine. (Mine, maĭ vechĭ mene, vine d. lat. me pin anal. cu cine, ce).
îmĭ, V. mi.
lắ-mă-mámă s. m. fără pl. (imper. d. laŭ, mă laŭ și voc. mamă). Iron. Om fără energie, bleg, tîmpit.
mámă f., pl. e (lat. mamma, mamă, țîță; fr. maman, mamă; sp. mamá, mamă, pg. mamái, țîță; ngr. máma, mamă; vsl. sîrb. rus. máma, ung. mama). Femeĭe (saŭ femelă) care a născut, care are copiĭ (saŭ puĭ). Fig. Epitet respectos adresat uneĭ femeĭ din popor maĭ bătrîne de cele maĭ tinere: mama Ileana. Termin de gingășie adresat de o mamă saŭ de altă femeĭe unuĭ copil (cela ce e un non-sens): astîmpără-te mamă! Aceĭa care îngrijește ca o mamă: regina Elisabeta a Româniiĭ era o mamă a săracilor. Țara, locu de unde a început un lucru: Grecia e mama artelor. Cauză, izvor: lenea e mama sărăciiĭ. Mama noastră comună, pămîntu. Mama credincĭoșilor, biserica. Patria mamă, țara care a fundat o colonie. Limbă mamă, limba din care s’a dezvoltat altele. Regină mamă, regină care nu maĭ este pe tron și al căreĭ fiŭ domnește în locu regeluĭ mort orĭ care a abdicat. Mama păduriĭ, femeĭe foarte urîtă din poveștĭ. Mama ploiĭ, caloĭan (Gorj). – În Mold. (sec. 17) și îmă, îmmă și înmă, neobișnuit la vocativ (din mă[sa] cu î sprijinitor ca în îmĭ). În Munt. Olt. (și azĭ) mumă, neobișnuit la vocativ (din mămînĭ, mumînĭ, lat. pop. la ac. mammanem). Prov. Pentru uniĭ mumă, și pentru alțiĭ cĭumă, se zice cînd țiĭ parte unora în dauna altora.
*máter dolorósa, cuv. latine care înseamnă „mama întristată”, vorbind de Maĭca Domnuluĭ.
1) mă pron. personal la ac. (lat. me, it. mi, fr. moi, sp. pg. me). Pe mine: mă doare picĭoru.
2) mă și măĭ, interj. de chemare adresată prietenilor, de mirare și de amenințare dușmanilor: Haĭde, măĭ! Haĭdețĭ, măĭ frațĭ! Măĭ, da viteaz e! Măĭ, da proștĭ sîntețĭ! Măĭ Tătare, ține-țĭ calu! Fugĭ de-aicea, măĭ Jidane! (var. din măre. Cp. și cu alb. moĭă, fa). – În est se adresează și femeilor: măĭ Marando! Cînd e maĭ cu furie, se zice și mî.
mă-sa f., gen. mă-seĭ. Fam. Pop. Mama-sa, mama sa.
măĭ, V. mă 2.
méne pron. V. mine.
2) mi, pron. personal enclitic la dativ (lat. mihi): mi se dă, mi le dă, mi-l dă (cînd nu urmează se și le saŭ nu e legat cu linioară, devine îmĭ, ĭar îmĭ se reduce la -mĭ cînd e o vocală înainte: îmĭ dă, nu-mĭ dă). V. mie; ți, și, i.
2) mia, V. mie 2.
2) míe pron. personal de pers. I, acc. la dativ (lat. *mihi îld. mĭhi. Cp. cu ție, șĭe). Mi, îmĭ: mĭe mi se pare. – În Mold. sud, cînd e izolat, miĭa: Cuĭ? Miĭa!
míne, ac. lui ĭeŭ (din *me, apoĭ mă, s’a făcut mene, apoĭ mine, supt infl. luĭ ce, cine din *quene. Tot așa tine și sine).
múmă, V. mamă.
1) ni V. ne 1.
noĭ, pron. personal de pers. I pl. (lat. nos, noĭ, it. noi, pv. pg. cat. vfr. nos, nfr. nous): eŭ merg, noĭ mergem. V. ne 1.
1) nóŭă dativu din noĭ (lat. nǒbe, ild. nôbis): dă-ne noŭă, noŭă ne dă, noŭă ni se dă.
nu-mă-uĭtá m. saŭ f. Numele popular al floriĭ urechea șoriceluluĭ: un saŭ o nu-mă-uĭta, niște nu-mă-uĭta. V. ureche.
rácul-de-mine, V. sărac.
mámă-ta (-sa) s. f., g.-d. mámă-tii (-sii)
mama-pădurii s. v. BARBA-POPII. NĂPRASNICĂ. SÎNZIENE-DE-PĂDURE. VINARIȚĂ.
mama-ploaie s. v. CALOIAN.
ma s. v. CAUZĂ. OBÎRȘIE. ORIGINE.
MA s. 1. (pop.) maică, (reg.) mamacă, mamaie, muică, (prin Transilv.) babă, (Mold.) neneacă, (înv.) mușă, (fam.) bătrîna (art.), mimă. (Dînsa e ~ copilului.) 2. mamă mare = bunică, (pop.) bună, (înv. și reg.) mătușă, moașă, (reg.) bîtă, maică, mamaie, mamancă, mamă bătrînă, mamă bună, (prin Transilv.) babă, (prin vestul Transilv.) bobă, (Mold.) iacă. 3. mama-pădurii =(reg.) pădureana (art.), pădureanca (art.), păduroaica (art.), fata-pădurii, mama-codrului, mama-huciului, mama-ogașilor, surata-din-pădure, vidma-pădurii, vîlva-pădurii. (~ este un personaj din mitologia populară.) 4. (ENTOM.) împărăteasă, matcă, regină, (reg.) crăiasă, crăiță, muscă-mare. (~ albinelor.) 5. (BOT.) mama-pădurii (Lathraea squamaria) = (reg.) șerpariță, buricul-pămîntului, cucuruz-de-pădure, floarea-șarpelui, iarba-șarpelui, murea-pădurilor.
mamă bătrî s. v. BUNICĂ. MAMĂ MARE.
mamă bu s. v. BUNICĂ. MAMĂ MARE.
MĂI interj. hăi!, (pop. și fam.) bă!, (pop.) bre! (~! tu de colo!)
MĂRITĂ-MĂ-MA s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
muma-pădurii s. v. CALOIAN.
NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.
nu-mă-uita s. v. OCHII-PĂSĂRUICII.
cabínă-mámă s. f. (astr.) Cabina principală dintr-o navă cosmică ◊ „Collins [...] va rămâne singur la comanda cabinei-mamă.Sc. 21 VII 69 p. 6. ◊ „Admițând că o nouă defecțiune a dispozitivului de cuplare a survenit la întoarcerea lui S. și M. de pe Lună – a precizat F. – situația va fi grea, dar nu dramatică, fiind asigurate atât mijloacele necesare revenirii lor în condiții de securitate în interiorul cabinei-mame, cât și materialul selenar.” R.l. 3 II 71 p. 6 (din cabină + mamă, după fr. cabine-mère; DMN 1969)
fátă-mámă s. f. Tânără necăsătorită, cu un copil pe care și-l crește singură ◊ „Lena Grove, fata-mamă, traversează cartea cu calmul intemporal al zeităților. Ea pare să poarte cu sine eternitatea, trăind într-un prezent continuu.” R.lit. 29 XII 73 p. 15 (din fată + mamă; cf. fr. fille-mère, it. ragazza madre)
feméie-mámă s. f.1. Femeie în calitate de mamă ◊ „Am fost mișcată de rândurile scrise în ziar despre femeia-mamă.Sc. 7 XII 66 p. 2. ◊ „În proiectele de statut și-au găsit precizarea sarcinile sindicatelor în domeniul aplicării cu strictețe a prevederilor legislației muncii în ce privește ocrotirea femeii, a femeii-mame în special [...]” Sc. 26 III 71 p. 4. ◊ „Sănătatea femeii-mame – obiectiv cotidian de maximă importanță al activității medicale.” Sc. 2 III 75 p. 4. ◊ „Cert lucru, condiția de astăzi a femeii-mamă este cel mai bun argument al grijii deosebite ce este arătată mamei [...]” R.l. 9 X 84 p. 2; v. și Luc. 2 XII 67 p. 1, R.l. 4 VII 73 p. 2, Sc. 9 XII 73 p. 2, R.l. 26 IX 75 p. 5; v. și femeie-medic. **2. Gravidă v. thalidomidă (1972) (din femeie + mamă)
mámă-surogát s. f. Femeie care dă naștere unui copil dintr-un embrion generat prin fecundarea ovulului unei alte femei care nu poate să ducă la bun sfârșit sarcina ◊ „[...] dacă soția este aceea care nu poate face copii, a început să se recurgă la soluția «mamelor surogat», adică la inseminarea artificială – contra unei sume substanțiale – a unei femei care se angajează, în scris, să renunțe la orice drepturi asupra copilului după nașterea sa.” R.l. 2 II 84 p. 6 (cf. it. madre surogato; PN 1985)
návă-mámă s. f. Navă-bază ♦ 1. (astr.) ◊ „Ei au anunțat că modulul lunar cu care vor coborî pe satelitul natural al Pământului va purta denumirea codificată «Eagle» (Vulturul) iar nava-mamă va rămâne pe orbita lunară pentru a aștepta reîntoarcerea.” Sc. 7 VII 69 p. 4; v. și recuplare. ♦ 2. (mar.) ◊ „Noua unitate de pescuit va fi dotată cu un elicopter pentru survolarea mării, depistarea bancurilor de pești și asigurarea legăturilor între nava-mamă și flotila sa de pescadoare.” Sc. 16 V 78 p. 5; v. și desalinizare (din navă + mamă, probabil după model engl.)
plántă-mámă s. f. (bot.) Plantă cultivată pentru a genera alte noi plante ◊ „Cercetătorii cutreieră pădurile și aleg de acolo speciile cele mai valoroase. Ele sunt aduse la stațiune și devin plante-mamă.Sc. 14 V 63 p. 1. ◊ „Din semințele și puieții crescuți din rădăcina plantei-mamă devenită piesă de muzeu, cresc azi în ghivece speciale câteva sute de urmași viguroși.” Sc. 21 II 82 p. 2; v. și I.B. 10 I 78 p. 4 (din plantă + mamă)
soțíe-mámă s. f. Soție care are copii ◊ „T.J. a interpretat rolul zgomotoasei, certăreței și văicăreței soții-mame a familiei italiene de mare sărăcie.” R.l. 7 IV 71 p. 2. ◊ „Ce mai putea face I.M.? Să-și asocieze pentru rolul soției-mame o intepretă fină, inteligentă și sensibilă, ca O.T.” R.l. 14 III 74 p. 2 (din soție + mamă)
vas-mámă s. n. ◊ „Construcția unui tanc petrolier de un milion de tone este destul de ingenioasă. El se compune dintr-un vas-mamă și patru chesoane detașabile, care fac corp comun cu nava.” R.l. 19 XII 74 p. 6; v. și anteprogramat (1973) //din vas + mamă//
rocă mamă, 1. (engl.= source rock) în geologia petrolului, roca în care s-au format hidrocarburile și din care apoi acestea pot migra spre roca magazin; în general sunt roci pelitice; ex.: șist. disodilice din C. Orient.; 2. roca din a cărei erodare provine materialul detritic ce participă la formarea unui sediment sau din a cărei alterare fizico-chimică provine solul și aria sursă
mă, (măi), interj. – 1. Termen de adresare (atenționare, dar și amenințare) persoanelor de sex masculin. 2. Termen pentru a exprima admirația, mirarea, nedumerirea; măre. – Var. a lui măre, termen autohton (Cihac, Tiktin, Philippide, Scriban); lat. modo, redus la *mo (DER); et. nec. (DEX, MDA).
múmă, mume, s.f. – (pop.; înv.) Mamă. ♦ (mit.) Muma Pădurii, ființă mitologică, de care se tem toate mamele cu copii mici, numită și Vidmă de Pădure, Mama huciului, Pădureana sau Păduroaica etc.; divinitate rea, nefastă. În Maramureș numită și Zanca sau Potca. Muma Vântului, personaj mitologic din basmele românești. Simbolizează stihiile dezlănțuite ale naturii. ♦ (top.) Izvorul Mumii Vântului (în loc. Dumbrava – Lăpuș) (Vișovan, 2008: 124). – Din mamă (< lat. mamma) (MDA). Cuv. rom. > ngr. moyma „vrăjitoare” (Murnu, cf. DER).
A WOMAN’S FUTURE IS NOT WITH HER MOTHER (engl.) viitorul unei femei nu este alături de mama sa – G.B. Shaw, „Too true to be good”, 1114.
ANCH’ IO SONO PITTORE (it.) sunt și eu pictor – Exclamație atribuită lui Coreggio în fața tabloului „Sfânta Cecilia” al lui Rafael. Are un sens dublu: admirativ și stimulativ.
ÁPRÈS MOI (APRÈS NOUS) LE DÉLUGE (fr.) după mine (după noi) potopul – Cuvinte atribuite marchizei de Pompadour și lui Ludovic al XV-lea. Îmbinare de egoism profund și nepăsare pentru soarta generațiilor viitoare.
BELLA MATRIBUS DETESTATA (lat.) războaiele (sunt) urâte de mame – Horațiu, „Ode”, I, 1, 24-25.
DO UT DES (lat.) îți dau ca să-mi dai – Formulă din dreptul roman referitoare la echivalența prestațiilor în cazul schimbului; în sens larg, serviciu contra serviciu.
DOCENDO DISCIMUS (lat.) învățând pe alții, învățăm pe noi – Prin transmitere, cunoștințele noastre se consolidează și se îmbogățesc.
DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dați-mi un punct de sprijin și voi urni Pământul din loc – Cuvinte atribuite lui Arhimede și devenite celebre ca simbol al inventivității și al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci când există temeiuri obiective sau raționale.
ET IN ARCADIA EGO (lat.) și eu am fost în Arcadia – Epigraful unui tablou celebru al pictorului Nicolas Poussin. Arcadia legendară fiind ținutul vieții idilice, patriarhale, expresia mărturisește nostalgia după o fericire pierdută.
FACIAS IPSE QUOD FACIAMUNS SUADES (lat.) fă tu însuți ceea ce ne sfătuiești pe noi să facem – Plaut, „Asinaria”, act. III, scena 3, 40.
HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.
HODIE MIHI, CRAS TIBI (lat.) astăzi mie, mâine ție – Varianta latină a unei vechi zicale ebraice cu sens fatalist: nimeni nu e ferit de loviturile soartei.
L’ÉTAT C’EST MOI (fr.) statul sunt eu – Cuvinte pe care Ludovic al XIV-lea le-ar fi rostit în 1651 în fața Statelor generale. Indică chintesența monarhiei absolute și, prin extensie, tendințele dictatoriale.
ME, ME ADSUM QUI FECI! (lat.) sunt aici, eu, cel care am săvârșit (această faptă) – Vergiliu, „Eneida”, IX, 427. Tânărul troian Nisus ia asupra sa întreaga răspundere pentru omorurile săvârșite în tabăra rutililor împreună cu prietenul său Eurial pentru a-i salva acestuia viața. Devotament prietenesc dus până la sacrificiul suprem.
MUMA-PĂDURII, personaj din basmele populare românești. Simbol al forțelor negative ale naturii, este dușmana eroilor pozitivi. Trăiește singuratică în inima pădurii, are o înfățișare grotescă, este plină de răutate și mărginită. Totdeauna este învinsă de forțele binelui.
NOLI TURBARE CIRCULOS MEOS (lat.) nu-mi strica cercurile – Valerius Maximus, „Memorabilia”, 8, 7, 7. Astfel ar fi apostrofat Arhimede, absorbit cu totul în rezolvarea unor probleme de geometrie, pe un ostaș din armata romană intrată în orașul Siracusa, care îi călcase figurile desenate pe nisip. Acesta, socotindu-se insultat și necunoscându-l pe marele învățat, l-a ucis. Avertisment dat cuiva care încearcă să te distragă de la preocupările importante.
OMNIA MEA MECUM PORTO (lat.) tot ceea ce am duc cu mine – Versiunea latină a răspunsului pe care l-ar fi dat filozoful Bias concetățenilor săi mirați că părăsește cetatea (Priene), asediată de perși, fără să-și ia nimic cu el. Spiritul constituie unica bogăție a înțeleptului, un bun care-l însoțește peste tot.
PROLEM SINE MATRE CREATAM (lat.) prunc născut fără mamă – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, II, 553. Lucrare elaborată fără ca autorul să se inspire din vreun model. Montesquieu a pus aceste cuvinte drept epigraf la „L’Esprit des lois”.
REPETITIO EST MATER STUDIORUM (lat.) repetiția este mama învățăturii – Precept folosit inițial în școlile de limbă latină și care a căpătat apoi valoare generală: prin repetare, cunoștințele se fixează mai temeinic.
TEMPORA MUTANTUR ET NOS MUTAMUR IN ILLIS! (lat.) vremurile se schimbă și noi odată cu ele! – Cugetare a împăratului Lothar I, care și-a sfârșit viața în călugărie.
VIEN DIETRO A ME, E LASCIA DIR LE GENTI (lat.) vino după mine și lasă lumea să vorbească – Dante, „Purgatoriul”, V, 10.
ZWISCHEN UNS SEI WAHRHEIT (germ.) între noi fie adevărul – Goethe, „Iphigenia auf Tauris”, act III, scena 1.
LATHRAEA L., MAMA PĂDURII, fam. Scrophulariaceae. Gen originar din Europa, Asia, în păduri umede, parazite pe planta lemnoase, 5 specii. Flori (caliciul 4-fidat, lobii lați, campanulat, cilindrul corolei drept cu buze erecte, buza inferioară cu 3 lobi, mai scurtă decît cea superioară, care este lată, zdrențuită sau în formă de coif, 4 stamine) albe, galbene, albăstrui, roșii, în raceme unilaterale, pendente. Tulpină scvamoasă, ramificată la bază. Rizom ramificat, învelit cu scvamele cărnoase, albe.
MYOSOTIS L., NU MĂ UITA, fam. Boraginaceae, gen originar din Europa, Asia, Australia, America, Africa de S, cu peste 50 specii erbacee, anuale, bienale sau perene. Flori (caliciu cu 5 diviziuni, corolă lungă, tubuloasă, iar limbul plan cu 5 petale îndepărtate cu gîtul închis prin solzi gălbui, 5 stamine) hermafrodite, albe, roz sau albastre, fără bractee, rar cu cîteva bractee, în cimă scorpioidală. Frunze opuse, simple, nedivizate, alterne, lipsite de stipele. Tufe scunde, compacte.
a împărți urări de mamă expr. (glum., eufem.) a înjura (pe cineva) de mamă.
a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții expr. a înjura foarte urât.
a se ține de fusta / de poala mamei expr. a fi exagerat atașat de mamă.
a trage (cuiva) o mamă de bătaie expr. a bate (pe cineva) foarte tare.
a-l lua dracul / mama dracului / naiba expr. (peior.) a muri
a-l pupa mă-sa rece expr. (vulg.) a muri; a fi omorât.
adio, mamă expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență dubioasă, cu arome și coloranți chimici
de când l-a făcut mă-sa expr. din totdeauna.
de mama focului expr. cu intensitate; cu pasiune.
dumneaeu pron. pers. (glum.) eu.
facere(a) de bine (e) futere de mamă prov. (obs.) generozitatea arătată altuia are adesea urmări nefaste pentru binefăcător.
futu-i (mama mă-sii)! interj. (obs.) (cu conotații admirative, cât și de respingere) extraordinar!
la mama dracului expr. (pop.) foarte departe.
mama iedului expr. (adol., er.) poziție a femeii în timpul actului sexual în care penetrarea vaginului se face pe la spate.
mamă de bătaie expr. bătaie strașnică.
mă Bucur Obor! expr. (iron.) mă bucur!
măi! interj. 1. termen de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior 2. termen folosit pentru a exprima admirație, mirare, nedumerire, neîncredere, nemulțumire, ironie
PENTRU CĂ AȘA VREAU EU c-așa vrea mușchii mei, de chichi, de michi, de trei lei ridichi; de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane; de chichiri, michiri; de iordan / de Iorgu; de Madagascar; de pamplezir; de piele; de sanchi.
pentru unii mumă, pentru alții ciumă expr. (pop.) care este părtinitor în relațiile cu oamenii.
poate că ai treabă și noi te reținem! expr. (adol., iron.) hai, pleacă!, lasă-ne în pace!
să moară Bibi / mama / ortu’ expr. (vulg.) folosită pentru a convinge un interlocutor de adevărul unei afirmații anterioare.
să mor eu! expr. (vulg.) pe cuvânt de onoare!, pe cinstea mea!

Mă dex online | sinonim

Mă definitie

Intrare: măi
măi interjecție
1 interj. interjecție
Intrare: eu (pron.)
miia
eu 2 pron. pronume
Intrare: mamă
mamă substantiv feminin admite vocativul
mumă
2 mamă abreviere substantiv feminin
Intrare: racul-de-mine
racul-de-mine substantiv masculin articulat
Intrare: nu-mă-uita
nu-mă-uita substantiv feminin invariabil
Intrare: mamă-ta (-sa)
mamă-sa substantiv feminin articulat (numai) singular
mamă-ta substantiv feminin articulat (numai) singular
mă-sa (numai) singular substantiv feminin articulat
mă-ta substantiv feminin articulat (numai) singular