MẤGLĂ, mâgle, s. f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var. a lui máglya).

MẤGLĂ, mâgle, s. f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var. a lui máglya).

MÎ́GLĂ, mîgle, s. f. (Regional) Grămadă, morman (mai ales de sare). Milioane dezmorți, ale căror oase stau ca mîglele de sare. GORJAN, H. II 52.

mấglă (reg.) (mâ-glă) s. f., g.-d. art. mấglei; pl. mấgle

mâglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. mâglei; pl. mâgle

MÂGLĂ s. v. ceață, grămadă, maldăr, morman, movilă, negură, pâclă, purcoi.

mîglă (mấgle), s. f. – (Trans., Mold.) Grămadă, morman. Mag. mágl(y)a (Candrea). Legătură cu măgură (Tiktin; Scriban) pare dubioasă. – Der. mîglaș, s. m. (lucrător care taie sare în minele de sare gemă).

mîglă (mấgle), s. f. – Ceață. Sl. *mĭgla (Tiktin; Candrea; Graur, Rom., LIII, 384); cf. rus. mygla (Vasmer, II, 109).

mấglă2, mấgle, s.f. (reg.) 1. bețișor de măsurat bârnele în pereți. 2. sfeșnic de lemn.

măngălắŭ n., pl. ăĭe, máglă și mî́glă f., pl.e (ung. mángoló, mângorló, pol. magla [de unde vine rom. maglă]; mrus. magelĭ, germ. mangel, mlat. manga, mangana, vfr. mangoneau, praștie: it. mángano, praștie, măngălăŭ; ngr. mánganon, măngălăŭ, d. vgr. mágganon, balistă pe cilindri. V. mangealîc, minghinea). Nord. O bucată de lemn crestat orĭ de tablă de zinc undulată de care se freacă rufele la spălat (Șez. 36, 12). Un aparat compus din doŭă sulurĭ de lemn care, supt apăsarea unei greutățĭ, netezește rufele puse pe o masă (înlocuit azĭ cu feru de călcat).

1) mî́glă și máglă f., pl. e (orig. comună cu măgură, ca mătură, d. vsl. metla. D. rom. vine ung. mágla și máglya, morman. Cp. și cu gîlmă). Trans. Mold. Grămadă, morman: mîglă de oase (Beld. 3943). V. măglaș.

2) mî́glă, V. măngălăŭ.

3) mî́glă f., pl. e (vsl. mĭgla, bg. mŭgla, negură). Dos. Negură.

mîglă s. v. CEAȚĂ. GRĂMADĂ. MALDĂR. MORMAN. MOVILĂ. NEGURĂ. PÎCLĂ. PURCOI.

mấglă, mâgle, (mâglie, măglă), s.f. – (reg.) 1. Grămadă de lemne (Grad, 2000; Săcel). ♦ (top.) Mâglele, „loc situat în pădurea dintre satele Glod și Văleni, renumit prin faptul că adăpostește un mormânt acoperit cu o grămadă de pietre, care ar fi aparținut unui haiduc ce l-ar fi trădat pe Pintea Viteazul. Fiecare om ce trece pe la Mâgle aruncă câte o piatră pe grămada ce acoperă mormântul zicând: Aici e îngropat glodeanul care l-a vândul pe Pintea” (Ivanciuc, 2006: 16). 2. Sloi de gheață plutitor (Chioar). – Din magh. magla „rug” (< magh. máglya „morman”) (Șăineanu, Candrea, cf. DER); din magh. máglya (MDA).

mấglă, -e, (mâglie), s.f. – 1. Grămadă, morman. Mâglele, „loc situat în pădurea dintre satele Glod și Văleni, renumit prin faptul că adăpostește un mormânt acoperit cu o grămadă de pietre, care ar fi aparținut unui haiduc ce l-ar fi trădat pe Pintea Viteazul. Fiecare om ce trece pe la Mâgle aruncă câte o piatră pe grămada ce acoperă mormântul zicând: Aici e îngropat glodeanul care l-a vândul pe Pintea” (Ivanciuc 2006: 16). 2. Sloi de gheață plutitor (Chioar). – Din magh. magla (din máglya) „rug” (Candrea cf. DER; DEX).