MÎNCẮU, mîncăi, s. m. (Glumeț sau peiorativ) Om care mănîncă foarte mult, care are mare pofta de mîncare sau este lacom la mîncare; mîncăcios. Casa s-a mai îngreuiat cu un mîncău. CREANGĂ, P. 6. Mîncău de șase prînzuri pe fiecare zi. Gras egoist! ALECSANDRI, T. II 325. Era un mare mîncău de plăcinte. NEGRUZZI, S. I 286. ◊ (Adjectival) Începură să istorisească întîmplâri țline de interes, în legătură cu tactica și strategia electorală. – Eu unul, povesti cel gros și mîncău, n-am văzut una mai reușită ca cea de acum doi ani. C. PETRESCU, Î. II 136.