muzicuță definitie

12 definiții pentru muzicuță

MUZICÚȚĂ, muzicuțe, s. f. Mic instrument muzical de suflat; armonică de gură. ♦ (Arg.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. scandal, ceartă. – Muzică + suf. -uță.
MUZICÚȚĂ, muzicuțe, s. f. Mic instrument muzical de suflat; armonică de gură. ♦ (Arg.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. scandal, ceartă. – Muzică + suf. -uță.
MUZICÚȚĂ, muzicuțe, s. f. (Adesea determinat prin «de gură») Mic instrument muzical de suflat, format dintr-un șir de tuburi cu ancii de metal, închise într-o cutiuță îngustă, dreptunghiulară; armonică de gură. Mina dreaptă se urcă încet spre buzunarul de la pieptul salopetei, pipăi ușor o clipă, scoase o muzicuță de gură mare și strălucitoare. DUMITRIU, V. I 100. ♦ Fig. (Familiar) Gură. Mai tacă-ți muzicuța.
muzicúță s. f., g.-d. art. muzicúței; pl. muzicúțe
muzicúță s. f., g.-d. art. muzicúței; pl. muzicúțe
MUZICÚȚĂ s. v. armonică.
MUZICÚȚĂ s. v. camerton, gură.
MUZICÚȚĂ ~e f. Armonică de gură. /muzică + suf. ~uță
MUZICUȚĂ s. (MUZ.) armonică, (rar) eolină. (Cîntă la ~.)
muzicuță s. v. CAMERTON. GURĂ.
muzicuță, instrument muzical de suflat, la care sunetele se obțin nu numai prin expirație, ci și prin inspirația coloanei de aer. Se compune dintr-un schelet de lemn, la care sunt scobite mai multe orificii dispuse pe un rând sau două (în funcție de tipul sau mărimea instr.). Pe acest schelet sunt fixate două plăci de metal cu lame flexibile din alamă, care produce sunete, unele în contact cu coloana de aer expirată iar celelalte cu coloana de aer inspirată. M. se fabrică în foarte variate tipuri, modele și dimensiuni, între care unele cromatice*. Prin utilizarea diferitelor tipuri de m., se pot alcătui ansambluri (numite uneori și orchestre de m.). Sin.: armonică de gură.
a avea muzicuță expr. (intl.) a vorbi în timpul unui joc de noroc

muzicuță dex

Intrare: muzicuță
muzicuță substantiv feminin