muză definitie

2 intrări

15 definiții pentru muză

MÚZĂ, muze, s. f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.
MÚZĂ, muze, s. f. 1. (Mitol.) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse.
MÚZĂ, muze, s. f. 1. (În mitologia clasică) Fiecare dintre cele 9 zeițe ocrotitoare ale artelor și ale științelor; (în special) zeița poeziei care inspiră pe poeți. O, muză, vino și mă-nspiră. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 118. ♦ Fig. Femeie iubită de un poet și care îl inspiră. ◊ (În invocațiile poeților antici și, prin imitație, la poeții moderni) Prin ce ținuturi rătăcești Pribeagă? în care grotă din povești Ai hibernat o vară-ntreagă?... O, muza mea. TOPÎRCEANU, P. 195. Muză, ce lui Omir odinioară Cînta și Vatrahomiomahia, Cîntă și mie, fii bunișoară, Toate cîte făcu țigănia. BUDAI-DELEANU, Ț. 71. 2. Fig. Izvorul inspirației poetice, precum și însăși inspirația. Gîze, flori întîrziate, Muza mea satirică V-a-nchinat de drag la toate Cîte-o strofă lirică. TOPÎRCEANU, 52. Să mă vezi umblînd pe cîmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vînînd cîte-o idee, cîte-o rimă, un cuvînt, Cînd pîn lună și pîn stele, cînd pe cer și pe pămînt. ALEXANDRESCU, P. 52. 3. (Învechit) Poezie, literatură. Era pe vremea cînd muza romînească abia gîngăvea. SADOVEANU, E. 225.
múză s. f., g.-d. art. múzei; pl. múze
múză s. f., g.-d. art. múzei; pl. múze
MÚZĂ s.f. Fiecare dintre cele nouă zeițe, fiice ale lui Zeus, care ocroteau artele și științele; (p. ext.) zeița poeziei, inspiratoare a poeților. ♦ (Fig.) (Izvor de) inspirație poetică. [< lat. musa].
MÚZĂ s. f. 1. (mit. gr.) fiecare dintre cele nouă zeițe ocrotitoare ale artelor și științelor; (p. ext.) zeița poeziei, inspiratoare a poeților. ◊ (fig.) femeie iubită de un poet, pe care îl inspiră. 2. (fig.) inspirație poetică. (< lat., it. musa, fr. muse, germ. Muse)
múză (múze), s. f. – Zeiță a poeziei. Fr. muse. – Der. muzeu, s. n., din fr. musée.
MÚZĂ ~e f. 1) Zeiță a poeziei, inspiratoare a poeților. 2) Izvor al inspirației poetice. 3) livr. Operă poetică. 4) Inspirație poetică, evocată de o femeie considerată ideală. /<lat., it. musa, fr. muse, germ. Muse
muză f. Mit. fiecare din cele nouă zeițe, fiice ale lui Jupiter si ale Mnemozinei, cari prezidau artele liberale; 2. fig. poezie: a cultiva muzele; 3. inspirațiune poetică; 4. geniul fiecărui poet, caracterul poeziei sale: muza-i e ușoară și sglobie.
Muză f. Mit. Cele nouă Muze: Clio, Muza istoriei; Euterpe, a muzicei; Thalia, a comediei; Melpomena, a tragediei: Terpsicora, a danțului; Erato, Muza elegiei; Polimnia, a poeziei lirice; Caliope, a poeziei epice; și Urania, a astronomiei.
*múză f., pl. e (lat. musa, d. vgr. mûsa). Mit. Zeiță care proteja artele, literele și științele. Fig. Poezie: a cultiva muzele. Inspirațiune poetică: ĭ-a venit muza. Geniŭ poetic: muza luĭ Alexandri. – Eraŭ noŭă muze, fiice ale luĭ Joĭe și ale Mnemosineĭ, și anume: Clio, a istoriiĭ; Eŭterpe, a muziciĭ; Talia (vgr. Tháleia, lat. Thalia), a comediiĭ; Melpomena (vgr. -éne, lat. -ómene), a tragediiĭ; Terpsihora (vgr. -ore, lat. -ichora), a dansuluĭ; Erato (vgr. Erató, lat. érato), a elegiiĭ; Polimnia, a poeziiĭ lirice; Urania (vgr. -ía, lat. -ánia), a astronomiiĭ, și Calíope (vgr. -ópe, lat. -iope), a elocŭențeĭ și poeziiĭ eroice. Ele locuĭaŭ cu Apóline în Parnas, Pind și Elicone.
MÚZĂ (< lat., it., fr., ngr., germ.) s. f. (în mitologia greacă) Fiecare dintre divinitățile alegorice, ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei: Caliope, m. poeziei epice și a elocinței; Clio, m. instoriei; Erato, m. poeziei erotice; Euterpe, m. poeziei lirice și a muzicii; Melpomene, m. tragediei; Polimnia, m. imnurilor; Talia, m. comediei; Terpsihora, m. dansului; Urania, m. astronomiei. ♦ P. ext. Izvor de inspirație poetică; inspirația însăși.
Muză v. Hamza II 7.
múză, muze s. f. (Mitol.) Fiecare dintre cele nouă fiice ale lui Zeus și Mnemosina (Clio, Euterpe, Talia, Melpomena, Terpsihora, Erato, Polimnia, Urania și Caliopa), considerate ocrotitoare și inspiratoarele artelor și științelor; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. – Din lat., it., gr. musa, fr. muse, germ. Muse.

muză dex

Intrare: muză
muză substantiv feminin
Intrare: Muză
Muză