mutare a vocii definitie

32 definiții pentru mutare a vocii

MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare.
MUTÁRE, mutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) muta și rezultatul ei; mutat. 2. (Spec.) Deplasare a pieselor făcută alternativ de adversari în cursul unei partide de șah. – V. muta.
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare.
MUTÁRE, mutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) muta și rezultatul ei; mutat. 2. (Spec.) Deplasare a pieselor făcută alternativ de adversari în cursul unei partide de șah. – V. muta.
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. A deplasa un lucru dintr-un loc în altul. După războiul cu Radu-vodă Basarab, măria-sa Ștefan mutase hotarul de la apa Trotușului cu mult mai la vale, pînă la apa Milcovului. SADOVEANU, F. J. 692. Vezi tu buțile aste două? Una-i cu apă, alta cu putere. Să le mutăm una-n locul alteia. EMINESCU, N. 10. Măi, bădițo, buze moi, Mută-ți casa lîngă noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 48. ♦ (Popular) A schimba. Mă rog să mă ascultați, Vorba să nu mi-o mutați. SEVASTOS, N. 324. ◊ Expr. A-și muta gîndul = a se răzgîndi, a renunța. Te-ai gîndit iarăși să faci rost de cărțile din clasa întîia de liceu... Pe urmă ți-ai mutat gîndul.- Erai prea mare, pierduseși rîndul. PAS, Z. I 278. Ercule, dacă văzu care încotro merge treaba, își cam muta gîndul și pleca în ale sale. ISPIRESCU, U. 69. ◊ (Familiar) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă zdravănă. Jandarmii vă suduie și vă mută căpriorii. C. PETRESCU, Î. II 12. ♦ A transfera (pe cineva) dintr-un serviciu în altul. L-a mutat la minister. 2. Refl. A se așeza (cu locuința) în alt loc, a se stabili în altă parte, a-și schimba domiciliul. începu să observe cu atenție odaia, în care numai de cîteva zile se mutase. VLAHUȚĂ, O. A. 255. A doua zi s-a mutat la curți, care acuma erau ale lor. RETEGANUL, P. V 72. Domnul cu toată curtea se mută la Cotnar. NEGRUZZI, S. I 106. ◊ Tranz. Pe mine mă mută acum într-altă casă. GHICA, A. 560. ♦ A se mișca, a se urni din loc, a-și schimba locul. Coco s-a mutat pe vergele de cîteva ori, s-a suit pe trapez, a ieșit din colivie. ARGHEZI, P. T. 110. Așa numai să se mute de pe vatră pe cuptiori, știe și hleabul de baba mea, de acasă. CREANGĂ, P. 130. Zoroastru... făcea ca stelele să se mute din loc. EMINESCU, N. 60. 3. Refl. (Rar, urmat de determinări introduse prin prep. «în») A se schimba în..., a lua înfățișarea de..., a se pune în locul..., a se transpune. Cînd te vei muta tu în firea ei, atunci vei fi tu atotștiutori. EMINESCU, N. 55.
MUTÁRE, mutări, s. f. Acțiunea de a (se) muta și rezultatul ei; schimbare a locului de așezare, a locuinței. Pe urmă a adus vorba despre situația lor veșnic nesigură, cu mutări și chirii exagerate. C. PETRESCU, A. 422. ♦ (Concretizat) Locul unde se așază sau unde a fost așezată o tîrlă; pășune.
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutáre s. f., g.-d. art. mutắrii; pl. mutắri
mutá vb., ind. prez. 1 sg. mut, 3 sg. și pl. mútă
mutáre s. f., g.-d. art. mutării; pl. mutări
MUTÁ vb. 1. v. clinti. 2. v. mișca. 3. a (se) deplasa, a (se) strămuta, (înv. și reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 4. (reg.) a se coltosi. (S-a ~ în alt oraș.) 5. a (se) permuta, a (se) strămuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a ~ cu slujba la Ploiești.) 6. a schimba. (~ baza de operații.) 7. (înv.) a (se) ridica. (Și-a ~ tabăra în altă parte.) 8. v. devia. 9. v. schimba. 10. a schimba, (înv. și reg.) a strămuta. (Să-ți ~ gândurile cu privire la...)
MUTÁ vb. v. amâna, asasina, clătina, deceda, dispărea, duce, înlocui, metamorfoza, mișca, modifica, muri, omorî, păsui, pieri, prăpădi, preface, prelungi, preschimba, răposa, schimba, sfârși, stinge, sucomba, suprima, transforma, ucide.
MUTÁRE s. 1. v. clintire. 2. deplasare, strămutare, (fam.) trambalare. (~ dintr-un loc în altul.) 3. mutat, permutare, permutație, strămutare, strămutat, transfer, transferare. (~ lui cu serviciul la Bacău.) 4. schimbare, (înv.) schimbătură. (~ bazei de plecare.) 5. (înv.) ridicare. (~ taberei în altă parte.) 6. v. deviere. 7. v. schimbare.
MUTÁRE s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, înlocuire, locuință, metamorfozare, metamorfoză, modificare, prefacere, preschimbare, sălaș, schimb, schimbare, stână, târlă, transformare.
mutá (mutát,át), vb.1. A deplasa, a mișca din loc. – 2. A schimba casa de locuit. – 3. A schimba destinația, a primi numire în alt loc. – 4. (Refl.) A se întoarce, a schimba poziția. – Mr. mut, mutare, megl. mut, mutari. Lat. mūtāre (Pușcariu 1145; Candrea-Dens., 1192; REW 5785), cf. it. mutare, prov., cat., sp., port. mudar, fr. muer. – Der. mutăcios, adj. (variabil, schimbător); mutat, s. n. (schimbare de domiciliu; înv., locuință, ședere); mutătoare, s. f. (împărăteasă, Byronia dioica); mutător, adj. (schimbător); strămuta, vb. (a transporta în alt loc, a schimba locul, a deplasa; a schimba; a transpune), cu pref. stră- (după Candrea, din lat. vulg. *extramūtāre, în loc de transmūtare); nestrămutat, adj. (neclintit).
A MUTÁ mut tranz. 1) A lua din locul în care se află, punând în alt loc; a mișca (din loc). * ~ (cuiva) fălcile a lovi (pe cineva) cu putere peste obraz, vătămându-i maxilarele. A-și ~ gândul a-și schimba părerea, intențiile; a se răzgândi. 2) A face să se mute. /<lat. mutare
A SE MUTÁ mă mut intranz. 1) A-și schimba locul; a trece (dintr-un loc în altul); a se transfera. 2) A-și schimba domiciliul; a se stabili (cu traiul) în alt loc. /<lat. mutare
mutà v. 1. a schimba: își mută gândul PANN; 2. a (se) transporta dintr’un loc într’altul: a muta scaunele, s’a mutat dela noi. [Lat. MUTARE].
2) mut, a v. tr. (lat. mutare, din *movitare, frecŭentativ d. mŏvére, a mișca; it. mutare, pv. cat. sp. pg. mudar, fr. muer. V. strămut, mobil, moțiune). Schimb: a-țĭ muta gîndu. Strămut, duc în alt loc: mut un pat în altă cameră. V. refl. Îmĭ schimb domiciliu: ce te tot muțĭ, ca Țiganu cu șatra? Iron. A muta cuĭva fălcile, a-l lovi în fălcĭ.
mutáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a saŭ de a te muta. Locu unde pășunează berbeciĭ (Suc.).
mutațiúne f. (lat. mutátio, -ónis). Schimbare, modificare. Înlocuirea unuĭ soldat pintr’altu într’un regiment (batalion ș. a.). Trecerea uneĭ averĭ de la un proprietar la altu (pin moștenire saŭ alt-fel): taxă de mutațiune. – Și -áție și -áre.
muta vb. v. AMÎNA. ASASINA. CLĂTINA. DECEDA. DISPĂREA. DUCE. ÎNLOCUI. METAMORFOZA. MIȘCA. MODIFICA. MURI. OMORÎ. PĂSUI. PIERI. PRĂPĂDI. PREFACE. PRELUNGI. PRESCHIMBA. RĂPOSA. SCHIMBA. SFÎRȘI. STINGE. SUCOMBA. SUPRIMA. TRANSFORMA. UCIDE.
MUTA vb. 1. a (se) clătina, a (se) clinti, a (se) deplasa, a (se) mișca, a (se) urni, (înv. și pop.) a (se) sminti, (înv. și reg.) a (se) clăti, (Mold. și Transilv.) a (se) vîșca. (N-au putut ~ piatra de la locul ei.) 2. a deplasa, a mișca, a plimba. (~ bomboana prin gură.) 3. a (se) deplasa, a (se) strămuta, (înv. și reg.) a (se) petrece. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 4. (reg.) a se coltosi. (S-a ~ în alt oraș.) 5. a (se) permuta, a (se) strămuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a ~ cu slujba la Ploiești.) 6. a schimba. (A ~ baza de operații.) 7. (înv.) a (se) ridica. (Și-a ~ tabăra în altă parte.) 8. a abate, a devia, a schimba. (A ~ cursul unei ape.) 9. a (se) deplasa, a (se) schimba. (Accentul s-a ~ pe ultima silabă.) 10. a schimba, (înv. și reg.) a strămuta. (Să-ți ~ gîndurile cu privire la...)
mutare s. v. ADĂPOST. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. DOMICILIU. ÎNLOCUIRE. LOCUINȚĂ. METAMORFOZARE. METAMORFOZĂ. MODIFICARE. PREFACERE. PRESCHIMBARE. SĂLAȘ. SCHIMB. SCHIMBARE. STÎNĂ. TÎRLĂ. TRANSFORMARE.
MUTARE s. 1. clătinare, clintire, deplasare, mișcare, urnire, (înv. și reg.) clătire. (~ din loc a unui bolovan.) 2. deplasare, strămutare. (~ dintr-un loc în altul.) 3. mutat, permutare, permutație, strămutare, strămutat, transfer, transferare. (~ lui cu serviciul la Bacău.) 4. schimbare, (înv.) schimbătură. (~ bazei de plecare.) 5. (înv.) ridicare. (~ taberei în altă parte.) 6. abatere, deviație, deviere, îndepărtare, schimbare. (~ a cursului unei ape.) 7. deplasare, schimbare. (~ accentului pe vocala următoare a cuvîntului.)
muta in (loc. it. „schimbă în”) 1. Indicație de schimbare a acordajului (2) la timpani*. 2. Indicație de schimbare a instr. atunci când pe un portativ sunt scrise mai multe instr. din aceeași familie (ex.: în știma* pentru cl., m.i. cl. basso; la percuție, m.i. triangolo). 3. În știmele vechi de corni* sau trompete* naturale*, indicație pentru schimbarea instr. (ex. corn în fa cu corn în mi; trp. în si bemol cu trp. în do).
mutare a vocii, trecere a vocii (1) de copil în voce adultă, ca urmare a schimbărilor anatomo-fiziologice ale organismului la pubertate. La băieți, vocea devine în mod obișnuit mai gravă cu o octavă*, fără ca neapărat vocea de sopran să se transforme în tenor iar cea de alto în bas.
mutáre, mutări s. f. 1. Pornire, plecare; deplasare, strămutare. 2. Fig. (Înv., cu determinări de felul „din această viață”, „dintre cei vii” etc.) Moarte. -Din muta.
a muta lemnele expr. a juca șah.
a-i muta (cuiva) nasul din loc expr. (iron.) a răspândi un miros greu, a duhni, a puți.
muta, mut v. t. (intl.) a ucide, a omorî.
mută-ți curul! / fundul! / hoitul! expr. (vulg.) dă-te mai încolo!, pleacă de aici!

mutare a vocii dex