mutație definitie

12 definiții pentru mutație

MUTÁȚIE, mutații, s. f. 1. Schimbare de domiciliu sau de sediu; îndeplinire a formelor legale în legătură cu mutarea dintr-o locuință sau dintr-o localitate în alta; viză de mutare. ♦ Înregistrare a unei schimbări intervenite în statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau în situația militară a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicală). ♦ Spec. (Biol.) Modificare a însușirilor ereditare ale organismului apărută în urma restructurărilor și schimbărilor materialului genetic (cromozomi și gene). ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematică a unei serii de sunete în altele. ◊ Mutație consonantică (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane ocluzive în limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate în alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio.
MUTÁȚIE, mutații, s. f. 1. Schimbare de domiciliu sau de sediu; îndeplinire a formelor legale în legătură cu mutarea dintr-o locuință sau dintr-o localitate în alta; viză de mutare. ♦ Înregistrare a unei schimbări intervenite în statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau în situația militară a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicală). ♦ Spec. (Biol.) Apariție bruscă a unui caracter genetic nou, care reflectă o modificare ereditară corespunzătoare a materialului ereditar. ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematică a unei serii de sunete în altele. ◊ Mutație consonantică (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane oclusive în limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate în alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio.
MUTÁȚIE, mutații, s. f. 1. Îndeplinirea formelor legale în legătură cu mutarea dintr-o locuință sau dintr-o localitate în alta. Și-a făcut mutația pentru București. ♦ Înregistrarea unei schimbări intervenite în statul personal sau de serviciu al unei persoane din cîmpul muncii sau în situația, militară a cuiva. 2. Schimbare; modificare calitativă bruscă sau formare a unor trăsături noi într-un organism, sub influența schimbării condițiilor de trai. 3. (Jur.) Transmitere (a unui lucru) dintr-o proprietate în alta. (Atestat în forma mutațiune) Transcrierea actelor de mutațiuni de imobile. I. IONESCU, P. 191.- Variantă: mutațiúne s. f.
mutáție (-ți-e) s. f., art. mutáția (-ți-a), g.-d. art. mutáției; pl. mutáții, art. mutáțiile (-ți-i-)
mutáție s. f. (sil. -ți-e), art. mutáția (sil. -ți-a), g.-d. art. mutáției; pl. mutáții, art. mutáțiile (sil. -ți-i-)
MUTÁȚIE s.f. 1. (Liv.) Schimbare, modificare radicală. ◊ Mutație consonantică = transformare a unei serii de consoane în limbile germanice. ♦ Transmitere a unui lucru dintr-o proprietate într-alta. ♦ Totalitatea formelor necesare pentru o schimbare de domiciliu. ♦ Schimbarea vocii la băieți în perioada pubertății. 2. (Biol.) Modificare calitativă bruscă a unui organism sub influența condițiilor de viață. ♦ (Genet.) Fenomen prin care o genă plasată într-un anumit loc pe cromozom se transformă într-o alelă a ei. 3. (Jur.) Schimbare a raporturilor de proprietate, de posesiune etc. [Gen. -iei, var. mutațiune s.f. / cf. lat. mutatio, fr. mutation].
MUTÁȚIE s. f. 1. schimbare, modificare, transformare. ◊ (lingv.) transformare a unei serii de sunete în altele. ◊ mutația valorilor estetice = procesul de percepere diferită, cu trecerea timpului, a elementului estetic din structura operei literare. 2. (jur.) transmitere a unui lucru dintr-o proprietate într-alta. ◊ schimbare de domiciliu; formele necesare în acest scop. ◊ schimbarea vocii la băieți în perioada pubertății. 3. modificare cromozomială cu efecte genetice, datorită unor cauze spontane sau unor agenți mutageni. (< fr. mutation, lat. mutatio)
MUTÁȚIE ~i f. 1) Schimbare, transformare, modificare radicală. 2) biol. Apariție bruscă într-un organism a unui material genetic nou. 3) Modificare fundamentală de structură (în domeniul social, economic, politic etc.). 4) Schimbare de domiciliu a unei persoane. 5) Modificare a vocii la băieți în perioada pubertății /<fr. mutation, lat. mutatio
mutațiúne f. (lat. mutátio, -ónis). Schimbare, modificare. Înlocuirea unuĭ soldat pintr’altu într’un regiment (batalion ș. a.). Trecerea uneĭ averĭ de la un proprietar la altu (pin moștenire saŭ alt-fel): taxă de mutațiune. – Și -áție și -áre.
mutáție s. f. Schimbare, transformare ◊ „Mutații semnificative pentru o societate al cărei țel suprem este omul.” R.l. 3 XII 79 p. 3. ◊ „Cu acest prilej, au avut loc convorbiri privind probleme ale dezvoltării și mutațiilor socio-economico-culturale din zonele montane ale Europei [...]” R.l. 18 VII 90 p. 1; v. și viral (din fr. mutation; DMN 1955; DP; DN – alte sensuri, DEX, DN3)
mutație (< lat. mutatio; fr. mutation) 1. Metabolă*. 2. Trecerea dintr-un hexacord* în altul, în sistemul guidonian al solmizării*, trecere necesară atunci când melodia depășea ambitusul (1) unui hexacord. Schimbarea hexacordului trebuia făcută astfel încât acolo unde ar fi apărut semitonurile* si-do sau la-si bemol, acestea să fie denumite mi-fa. Ex.: pentru că succesiunea do-mi-sol-la-si bemol-la-do depășește întinderea hexacordului natural do...la, trebuie făcută o m. în hexacordul moale (cu bemol). În acest scop, semitonul la-si bemol va fi numit și citit mi-fa, iar succesiunea va deveni do-mi-sol-mi-fa-mi-sol. Mâna armonică* (guidoniană*) a fost un mijloc mnemotehnic pentru a ușura printre altele, calculul m. Procedeul m. poate fi considerat o transpunere* a hexacordurilor, care a constituit un prim pas către conceptul de modulație*. 3. (Biz.) Schimbarea ehului*, într-un chip asemănător probabil metabolei*. Echiv. gr.: ftora*. 4. Modificare a profilului temei* de fugă*, pentru păstrarea în răspuns a caracterului tonal; secunda* devine terță* și invers iar cvarta* devine cvintă* și invers. 5. La orgă*, registre (II, 1, 2) care adaugă una sau mai multe armonice* sunetului fundamental produs de o tastă* apăsată. Sunetul devine mai bogat, mai bine timbrat, obținându-se diferite efecte. V. mixtură (I, 2).
MUTÁȚIE s. f. (cf. lat. mutatio, fr. mutation): schimbare, transformare, modificare. ◊ ~ fonétică: schimbare în sistemul sonor al unei limbi. ◊ ~ consonántică: transformare a unor serii de consoane din limbile germanice în două perioade distincte: în perioada de trecere de la indo-europeană la germanica comună (când au fost transformate oclusivele d în t și k în h) și în dialectul hochdeutsch, înainte de apariția primelor texte germane și a limbii literare germane, când au fost transformate consoanele p în pf, t în ts, k în ch, d în t, x în h etc.

mutație dex

Intrare: mutație
mutație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e