Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru mustuitor

MUSTUIT├ôR, mustuitoare, s. n. (Pop.) Unealt─â de lemn format─â dintr-un b─â╚Ť ramificat la cap─ât, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se ob╚Ťine mustul. [Pr.: -tu-i-] ÔÇô Mustui + suf. -tor.
MUSTUIT├ôR, mustuitoare, s. n. Unealt─â de lemn format─â dintr-un b─â╚Ť ramificat la cap─ât, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se ob╚Ťine mustul. [Pr.: -tu-i-] ÔÇô Mustui + suf. -tor.
MUSTUIT├ôR, mustuitoare, s. n. Unealt─â de lemn f─âcut─â dintr-un b─â╚Ť cu ramifica╚Ťii la cap─ât, cu care se zdrobesc strugurii. La fiecare ciub─âr un om. mustuie╚Öte strugurii, adec─â-i zdrobe╚Öte cu mustuitorul. I. IONESCU, P. 251.
mustuitór (pop.) (-tu-i-) s. n., pl. mustuitoáre
mustuitór s. n. (sil. -tu-i-), pl. mustuitoáre
MUSTUITÓR s. (reg.) mai, mâtcă, mustitor, toiag, (Transilv.) stroncănitor, (Olt.) stropșitoare, (Olt. și Ban.) ștircă. (~ pentru zdrobirea strugurilor.)
MUSTUIT├ôR ~o├íre n. Unealt─â de lemn, const├ónd dintr-un b─â╚Ť ramificat la un cap─ât, folosit─â pentru a zdrobi strugurii. [Sil. -tu-i-] /a mustui + suf. ~tor
mustuitor n. unealt─â cu care se strivesc strugurii.
mustit├│r ╚Öi -uit├│r n., pl. oare. B─â╚Ť ramificat cu care se zdrobesc struguri─ş ca s─â ─şas─â mustu. V. br─â─ş, ferchete┼ş, ╚Ötirc─â.
mustuitor, V, mustitor.
MUSTUITOR s. (reg.) mai, mîtcă, mustitor, toiag, (Transilv.) stroncănitor, (Olt.) stropșitoare, (Olt. și Ban.) ștircă. (~ pentru zdrobirea strugurilor.)

Mustuitor dex online | sinonim

Mustuitor definitie

Intrare: mustuitor
mustuitor substantiv neutru
  • silabisire: -tu-i-