mustuitor definitie

11 definiții pentru mustuitor

MUSTUITÓR, mustuitoare, s. n. (Pop.) Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor.
MUSTUITÓR, mustuitoare, s. n. Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor.
MUSTUITÓR, mustuitoare, s. n. Unealtă de lemn făcută dintr-un băț cu ramificații la capăt, cu care se zdrobesc strugurii. La fiecare ciubăr un om. mustuiește strugurii, adecă-i zdrobește cu mustuitorul. I. IONESCU, P. 251.
mustuitór (pop.) (-tu-i-) s. n., pl. mustuitoáre
mustuitór s. n. (sil. -tu-i-), pl. mustuitoáre
MUSTUITÓR s. (reg.) mai, mâtcă, mustitor, toiag, (Transilv.) stroncănitor, (Olt.) stropșitoare, (Olt. și Ban.) ștircă. (~ pentru zdrobirea strugurilor.)
MUSTUITÓR ~oáre n. Unealtă de lemn, constând dintr-un băț ramificat la un capăt, folosită pentru a zdrobi strugurii. [Sil. -tu-i-] /a mustui + suf. ~tor
mustuitor n. unealtă cu care se strivesc strugurii.
mustitór și -uitór n., pl. oare. Băț ramificat cu care se zdrobesc struguriĭ ca să ĭasă mustu. V. brăĭ, fercheteŭ, ștircă.
mustuitor, V, mustitor.
MUSTUITOR s. (reg.) mai, mîtcă, mustitor, toiag, (Transilv.) stroncănitor, (Olt.) stropșitoare, (Olt. și Ban.) ștircă. (~ pentru zdrobirea strugurilor.)

mustuitor dex

Intrare: mustuitor
mustuitor substantiv neutru
  • silabisire: -tu-i-