Dicționare ale limbii române

2 intrări

33 definiții pentru mustru

MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare.
MÚSTRĂ1, mustre, s. f. (Înv. și pop.) Exercițiu militar; instrucție, manevră. [Var.: mústru, múștru s. n.] – Din pol. musztra, magh. mustra.
MÚSTRU s. n. v. mustră1.
MÚȘTRU s. n. v. mustră1.
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare.
MÚSTRĂ1, mustre, s. f. (Înv. și pop.) Exercițiu militar; instrucție, manevră. [Var.: mústru, múștru s. n.] – Din pol. musztra, magh. mustra.
MÚSTRU s. n. v. mustră1.
MÚȘTRU s. n. v. mustră1.
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane) A dojeni, a certa pe cineva; a reproșa cuiva. O mustra că o găsește în fiecare an mai slabă și mai lipsită de vlagă. C. PETRESCU, A. 399. Bătrînii, văzînd astă mare nenorocire și pe nora lor în așa hal, au început a o mustra. CREANGĂ, P. 89. Mult mă mustră măicuța Să las seara ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ Expr. A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a-și face reproșuri, a simți remușcări, a se căi. Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau. ODOBESCU, S. III 45. Lasă-mă să fug... cugetul mă mustră. ALECSANDRI, T. I 207. Nu te mustră cugetul că ești necredincios femeii d-tale? id. T. 313. ◊ Refl. Vede... rînjetu ăsta și se mustră singur. DUMITRIU, N. 170. Iarăși se simțea crescut în casa Boarului și se mustra pentru greșelile ce le-a făcut. SLAVICI, N. I 67.
MÚSTRĂ2, mustre, s. f. (Regional învechit; și în forma muștră) Exercițiu militar, instrucție. Odată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II 22. N-au milă de viața noastră, Zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144. Să văz frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. – Variante: múștră s. f., múștru (ALECSANDRI, T. 4), mústru (KOGĂLNICEANU, S. 42) s. n.
MÚSTRU s. n. v. mustră 2.
MÚȘTRĂ s. f. v. mustră2.
MÚȘTRU s. n. V. mustră2.
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mústră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústre
mustrá vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 sg. și pl. mústră
mústră s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústre
MUSTRÁ vb. v. certa.
MUSTRÁ vb. v. blama, condamna, dezaproba, drăcui, înfiera, înjura, ocărî, proscrie, reproba, respinge, stigmatiza.
MÚSTRĂ s. v. instrucție.
mustrá (mústru, át), vb. – A certa, a dojeni, a admonesta. Lat. monstrāre (Pușcariu 1143; Candrea-Dens., 1188; REW 5665), cf. it. mostrare, cat., sp., port. mostrar. Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 183. – Der. mustrător, adj. (reprobativ).
mústră (mústre), s. f.1. Mostră, eșantion. – 2. (Trans.) Exercițiu militar. It. mostra › germ. Muster și, de aici, mag. mustra, cu sensul al doilea (Cihac, II, 517; Borcea 199; Gáldi, Dict., 146). Cu primul sens este dubletul lui mostră (mr. mostră), s. f. (probă), direct din it. sau prin intermediul tc. mostra, ngr. μόστρα (Graur, GS, VI, 330; Gáldi 212). Sensul al doilea (var. mustru și muștr, din rus. mustra, Sanzewitsch 205), cf. sp. muestra „inspecție; trupe gata de inspecție”. – Der. mustrului (var. muștrului), vb. (a face exerciții), din mag. mostrálni; mustreală, s. f. (înv., exercițiu); mustruluială, s. f. (exercițiu).[1]
A MUSTRÁ mústru tranz. A trata cu reproșuri și observații aspre; a dojeni. * ~ pe cineva cugetul (sau conștiința) a avea remușcări; a-i părea rău pentru faptele comise. /<lat. monstrare
múștră, múștre, s.f. (înv.) exercițiu militar.
mustrà v. a certa cu vorbe aspre, a imputa cu severitate. [Lat. MONSTRARE, a arăta: restrâns românește la a arăta greșeli, abateri, de unde sensul modern].
muștră f. Tr. exercițiu militar: Badea scos la muștră POP. [Ung. MUSTRA, din nemț. Muster].
*móstră și (maĭ rar) mústră f., pl. e (ngr. móstra, it. mostra [d. mostrare, a arăta], de unde și germ. muster, ung. mustra, pol. mustra și musztra. V. mustru, monitor). Probă, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ (fr. échantillon). – Vechĭ mustră și muștră (după pol. ung.) și mustru, muștru (după șmotru), exercițiŭ militar, șmotru, ucenie. Vechĭ muștră (după ung.), modă, model.
mústru și mustréz, a v. tr. (lat. monstrare, a arăta, a înștiința, a sfătui, d. monstrum, minune, monstru, arătare, d. monére, a sfătui; it. mostrare, a arăta, cat. sp. pg. mostrar, V. monstru, monitor, monetă, mostră). Cert, dojenesc, judec, fac observațiunĭ, împut, reproșez: stăpînu îl mustră pe servitor, tata pe fiŭ pentru neglijență. A te mustra cugetu, a avea remușcărĭ, a te căi de o faptă rea. V. mogorogesc, ocărăsc.
mustra vb. v. BLAMA. CONDAMNA. DEZAPROBA. DRĂCUI. ÎNFIERA. ÎNJURA. OCĂRÎ. PROSCRIE. REPROBA. RESPINGE. STIGMATIZA.
MUSTRA vb. a admonesta, a certa, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cîrti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)
mustră s. v. INSTRUCȚIE.
mustrá, vb. tranz., refl. – 1. A certa, a dojeni. 2. A se lua la întrecere (Papahagi, 1925; D. Pop, 1970). 3. A se înfrunta, a se certa: „Nu-i mândră ca mândrele, / Să mustră cu florile / Pân tăte grădinile” (Țiplea, 1906: 436). – Lat. monstrare „a arăta, a indica; a denunța, a acuza” (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
mustrá, vb. refl. – A se lua la întrecere (Papahagi 1925; D. Pop 1970). A se înfrunta, a se certa: „Nu-i mândră ca mândrele, / Să mustră cu florile / Pân tăte grădinile” (Țiplea 1906: 436). – Lat. monstrare (DEX, DER).

mustru definitie

mustru dex

Intrare: mustra
mustra verb grupa I conjugarea I
Intrare: mustră
mustru substantiv neutru
muștru substantiv neutru
mustră substantiv feminin
muștră substantiv feminin