Dicționare ale limbii române

MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca.[1]
MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 48 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 49 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca.
BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, s. m. și f. Cel care are patima beției, care are obiceiul de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi alcoolice. Cum, lele Ileană, Spînu e bețiv? SADOVEANU, N. F. 104. Pentru un bețiv toate se reduc la un vin bun. VLAHUȚĂ, O. A. 214. Tacă-vă gura, bețivilor, că v-aud copilele. ALECSANDRI, T. I 112. ◊ (Adjectival, în compusul) Muscă-bețivă = musculiță care de obicei trăiește în roiuri mari împrejurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris).
MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Insectă din ordinul dipterelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt, care trăiește pe lîngă casa omului; nume dat și altor insecte din același ordin; (popular) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se știe numele. O muscă îmi cînta în jurul capului o muzică lină. SADOVEANU, O. VI 313. Musca. a ieșit din nou, a plecat, a reapărut. ARGHEZI, F. T. 110. Se putea auzi musca zbîrnîind, atîta liniște și tăcere se făcu. ISPIRESCU, L. 143. Cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Nu toate muștele fac miere (= nu toți oamenii se arată destoinici la munca la care sînt puși; aparențele înșală). ◊ Fig. Și numai omul cel mare, stăpîne, tu-l osîndești, Ca să moară deopotrivă cu muștele omenești. HASDEU, R. V. 165. ◊ (Cu sens colectiv) Faci sămne... cu capii, așa, ca un cal ce se apără de muscă? ALECSANDRI, T. I 357. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină. Cal rău de muscă = cal nărăvaș. A cădea (sau a se băga) ca (sau cum cade, cum se bagă) musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales, a interveni într-o discuție în chip nepotrivit. Te-ai fi împrietenit cu vreun băiat, chemîndu-se că ai pe cineva acolo și că nu cazi cum cade musca-n lapte. PAS, Z. I 293. A fi (a se ști sau a se simți) cu musca pe căciulă v. căciulă. A se aduna (a se strînge sau a veni) ca muștele la miere = a se aduna undeva la ceva plăcut, (în mare număr). (Despre o colectivitate de oameni) A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare, pe capete, cu nemiluita. ◊ Compuse: muscă-albastră (de carne) = muscă mai mare decît musca de casă, cu abdomenul albastru-lucios (Calliphora vomitoria); muscoi; pasăre-muscă v. pasăre. 2. (Popular) Albină. îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar; nu-l înțepau muștele. SADOVEANU, P. M. 50. II. 1. Mic smoc de fire din barbă, lăsate să crească sub buza inferioară. V. barbișon, cioc. Mustața mică, mătăsoasă avea parcă sub’ ea un soi de sedilă pusă pe buza de jos, o așa-zisă muscă. V. ROM. octombrie 1953, 135. 2. Scobitură înnegrită în dinții calului, care după vîrstă de 6 ani se șterge prin roadere. V. mișină 2. 3. (Regional) Cătarea armelor de foc.
ȚÉȚE s. f. (Numai în expr.) Muscă țețe = muscă din Africa, care prin mușcătura ei provoacă oamenilor și animalelor boala somnului (Glossina palpalis).
BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are patima beției. 2. Adj. (În expr.) Muscă-bețivă = musculiță care trăiește în roiuri în jurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris). – Din bețiu (rar folosit,<lat. *bibitivus) + suf. -iv.
músca țéțe s. f. art. + s. f.
!músca-ciréșelor (insectă) s. f. art./múscă-de-ciréșe s. f., g.-d. art. múștei-ciréșelor/múștei-de-ciréșe
!músca-hóiturilor (insectă) s. f. art., g.-d. art. múștei-hóiturilor
múscă s. f., g.-d. art. múștei; pl. múște
!múscă-albástră (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-albástre; pl. múște-albástre
!múscă-bețívă (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-bețíve; pl. múște-bețíve
!múscă-columbácă (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-columbáce; pl. múște-columbáce
!múscă-de-cál (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-de-cál; pl. múște-de-cál
!múscă-de-cárne (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-de-cárne; pl. múște-de-cárne
múscă-de-ciréșe v. músca-ciréșelor
!múscă-de-várză (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-de-várză; pl. múște-de-várză
!múscă-máre (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-mári; pl. múște-mári
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
!pásărea-múscă (specie de păsări) s. f. art., g.-d. art. pắsării-múscă; pl. pắsări-múscă
țéțe v. músca țéțe
músca ciréșelor / múscă de ciréșe s.f. art. + s.f. / s.f. + prep. + s.f.
músca hóiturilor s. f. art. + s. n.
músca țéțe s. f. art. + s. f.
múscă s. f., g.-d. art. múștei; pl. múște
múscă columbácă s. f. + adj.
múscă de cal s. f. + prep. + s. m.
múscă de cárne s. f. + prep. + s. f.
múscă de várză s. f. + prep. + s. f.
múscă-albástră s. f.
múscă-bețívă s. f., art. músca-bețívă
múscă-máre s. f.
múscă-vérde s. f.
pásărea-múscă s. f., pl. păsări-muscă
țéțe s. f. invar.
MUSCA-BÓULUI s. v. streche.
MUSCA-CÁILOR s. v. tăun.
MUSCA-HÁNȚULUI s. v. musca hoiturilor, muscă-albastră, muscă de carne, muscă-mare.
MÚSCĂ s. (ENTOM.) 1. (Musca domestica) (înv. și reg.) mușiță, (reg.) bâză, gâză. 2. musca-calului (Gastrophitus equi) = (înv. și reg.) sclepț, (reg.) muscoi, tăun, gâza-calului, muscă-crăiască, strechea-cailor, trântor-de-cai; musca hoiturilor v. muscă-albastră; muscă-albastră (Calliphora vomitoria) = musca hoiturilor, muscă de carne, muscă-mare, (reg.) boanză, boarnă, musca-hanțului, muscă-năzdrăvană; muscă-bețivă v. mușiță; muscă columbacă (Simulium columbaezensis) = (reg.) goangă-de-marhă, muscă-d-a-mică, muscă-năprasnică, muscă-otrăvitoare, muscă-rea, muscă-veninoasă; muscă de carne v. muscă-albastră; muscă-mare v. muscă-albastră.
MÚSCĂ s. v. albină, gânganie, gâză, hexapod, insectă, mișină.
MUSCĂ-ALBÁSTRĂ s. v. viermănar.
MUSCĂ-CĂIÁSCĂ s. v. musca-calului.
MUSCĂ-D-A-MÍCĂ s. v. muscă columbacă.
MUSCĂ-DE-BÂZÁI s. v. streche.
MUSCĂ-DE-BÂZĂÍT s. v. streche.
MUSCĂ-DE-BÂZDĂRÁT s. v. tăun.
MUSCĂ-DE-BÂZDĂRÍT s. v. streche.
MUSCĂ-DE-CÁL s. v. căpușă.
MUSCĂ-DE-HÓIT s. v. viermănar.
MUSCĂ-DE-MÁRHĂ s. v. streche.
MUSCĂ-MÁRE s. v. împărăteasă, mamă, matcă, regină.
MUSCĂ-MĂRHÁSCĂ s. v. tăun.
MUSCĂ-NĂPRÁSNICĂ s. v. muscă columbacă.
MUSCĂ-NĂZDRĂVÁNĂ s. v. musca hoiturilor, muscă-albastră, muscă de carne, muscă-mare.
MUSCĂ-OÁRBĂ s. v. tăun.
MUSCĂ-OTRĂVITOÁRE s. v. muscă columbacă.
MUSCĂ-REÁ s. v. muscă columbacă.
MUSCĂ-TĂÚNĂ s. v. tăun.
MUSCĂ-VÉRDE s. v. viermănar.
TSE-TSE s.f. v. țețe.
ȚÉȚE s.f. Musca țețe = muscă africană care provoacă boala somnului. [Scris și tse-tse. / < fr. tsé-tsé < cuv. bantu].
ȚÉȚE s. f. inv. musca țețe = muscă africană care provoacă boala somnului. (< fr. tsé-tsé)
múscă (múște), s. f.1. Insectă (Musca domestica). – 2. Albină. – 3. Păr lăsat să crească sub buza inferioară. – 4. Cavitate înnegrită pe dinții calului. – Mr., megl. muscă, istr. mușke. Lat. musca (Pușcariu 1137; Candrea-Dens., 1180; REW 5766), cf. it., prov., cat., sp., port. mosca, fr. mouche. – Der. muscar, s. m. (insectă, Telephorus fucus; gelat, Muscicapa griseola); muscărie (var. muscăraie), s. f. (mulțime de muște); muscură, adj. (oaie cu pete negre pe cap); cuvînt pe care Giuglea, Cercetări lexicografice, 18 îl derivă din lat. musculus < muscidus, cu probabilitate redusă, și care a trecut la bg. muskur (Capidan, Raporturile, 210).
MÚSCĂ múște f. 1) Insectă din ordinul dipterelor, cu două aripi subțiri și cu aparatul bucal adaptat pentru înțepat și pentru supt. ~-de-casă. ◊ A se aduna (sau a se strânge, a se grămădi, a veni) ca muștele la miere a se aglomera într-un loc (unde este rost de câștig ușor, fără muncă). (Să se audă) ~a! să fie liniște perfectă. A se simți (sau a se ști) cu ~a pe căciulă a se simți vinovat de ceva. Nu toate muștele fac miere nu oricine (poate) face bun și folositor. 2) pop. Orice insectă mică zburătoare. 3) Semn negru în mijlocul panoului de tragere. [G.-D. muștei] /<lat. musca
muscă f. insectă dipteră cu aripioare transparente: cu musca pe căciulă, vinovat (aluziune la hoțul de stup care fu trădat de albina aninată pe căciula lui). [Lat. MUSCA].
prinde-muște m. cască-gură.
múscă f., pl. ște (lat. mŭsca, muscă, d. vgr. myiske, dim. d. myîa, muscă; it. pv. cat. sp. pg. mosca, fr. mouche). Un insect dipter care plictisește foarte mult oameniĭ (maĭ ales la masă) și vitele. Alte insecte zburătoare care seamănă a muscă. Fire de barbă lăsate nerase supt buză. A te vîrî ca musca, a te amesteca în toate plictisindu-ĭ pe ceĭ-lalțĭ. A fi răŭ de muscă, a suferi din pricina muștelor (de ex., a strechiiĭ), vorbind de caĭ. A fi cu musca pe căcĭulă, a fi orĭ a te simți vinovat (pin aluziune la un Țigan care furase mĭere și fusese închis cu alțiĭ bănuițĭ și eĭ fără să fie vinovațĭ. La închisoare, judecătorul le zise: „Musca se va pune pe căcĭula celuĭ vinovat”. Atuncĭ Țiganu, fără să se gîndească ce face, rîdică mîna la căcĭulă ca să alunge musca imaginară, și așa fu descoperit în hohotele de rîs ale celor-lalțĭ). Prov. Nu toate muștele fac mĭere (ci numaĭ albinele), nu toțĭ oameniĭ îs harnicĭ. Mișină.
musca-boului s. v. STRECHE.
musca-cailor s. v. TĂUN.
musca-hanțului s. v. MUSCA-HOITURILOR. MUSCĂ-ALBASTRĂ. MUSCĂ-DE-CARNE. MUSCĂ-MARE.
MUSCĂ s. (ENTOM.) 1. (Musca domestica) (înv. și reg.) mușiță, (reg.) bîză, gîză. 2. musca-calului (Gastrophitus equi) = (înv. și reg.) sclepț, (reg.) muscoi, tăun, gîza-calului, muscă-căiască, strechea-cailor, trîntor-de-cai; musca-hoiturilor (Calliphora vomitoria) = muscă-albastră, muscă-de-carne, muscă-mare, (reg.) boanză, boarnă, musca-hanțului, muscă-năzdrăvană; muscă-albastră (Calliphora vomitoria) = musca-hoiturilor, muscă-de-carne, muscă-mare, (rcg.) boanză, boarnă, musca-hanțului, muscă-năzdrăvană; muscă-bețivă (Drosophila funebris) = bețivă, rnușiță, musculiță-de-vin; muscă-columbacă (Simulium columbaczensis) = (reg.) goangă-de-marhă, muscă-d-a-mică, muscă-năprasnică, muscă-otrăvitoare, muscă-rea, muscă-veninoasă; muscă-de-carne (Calliphora vomitoria) = musca-hoiturilor, muscă-albastră, muscă-mare, (reg.) boanză, boarnă, musca-hanțului, muscă-năzdrăvană; muscă-mare (Calliphora vomitoria) = musca-hoiturilor, muscă-albastră, muscă-de-carne, (reg.) boanză, boarnă, musca-hanțului, muscă-năzdrăvană.
muscă s. v. ALBINĂ. GÎNGANIE. GÎZĂ. HEXAPOD. INSECTĂ. MIȘINĂ.
muscă-albastră s. v. VIERMĂNAR.
muscă-căiască s. v. MUSCA-CALULUI.
muscă-d-a-mi s. v. MUSCĂ-COLUMBACĂ.
muscă-de-bîzăit s. v. STRECHE.
muscă-de-cal s. v. CĂPUȘĂ.
muscă-de-hoit s. v. VIERMĂNAR.
muscă-de-marhă s. v. STRECHE.
muscă-mare s. v. ÎMPĂRĂTEASĂ. MAMĂ. MATCĂ. REGINĂ.
muscă-mărhască s. v. TĂUN.
muscă-năprasnică s. v. MUSCĂ-COLUMBACĂ.
muscă-năzdrăva s. v. MUSCA-HOITURILOR. MUSCĂ-ALBASTRĂ. MUSCĂ-DE-CARNE. MUSCĂ-MARE.
muscă-oarbă s. v. TĂUN.
muscă-otrăvitoare s. v. MUSCĂ-COLUMBACĂ.
muscă-rea s. v. MUSCĂ-COLUMBACĂ.
muscă-tău s. v. TĂUN.
muscă-verde s. v. VIERMĂNAR.
AQUILA NON CAPIT MUSCAS (lat.) vulturul nu prinde muște – Cine este preocupat de lucruri importante nu se lasă furat de nimicuri. V. și De minimis non curat praetor.
MUSCĂ, subst. 1. Muscu, haiduc olt. sec. al XIX lea (AO III 345); 2. Musculescu, M. (IS 267); – C., olt. (Sd XXII). 3. Muscan fam., act.
a da afară muștele din Cișmigiu / din Herăstrău expr. a lenevi, a trândăvi.
a muri ca muștele expr. a muri în număr foarte mare.
a paște bobocii / muștele / vântul expr. a pierde vremea fără rost.
a se băga ca musca-n curul calului / în curul vacii / în lapte expr. a fi inoportun.
a se învârti ca o muscă fără cap expr. v. a se învârti ca un coi într-o căldare
a se vârî ca musca-n curul calului / vacii expr. a interveni în mod inoportun (într-o discuție, într-o acțiune etc.).
muscă, muște s. f. 1. centru al unei ținte la tir. 2. (er.) vulvă, vagin.
muște s. f. (intl.) antecendente penale.
rea de muscă expr. nimfomană.

muscă definitie

muscă dex

Intrare: muscă
muscă substantiv feminin
Intrare: țețe
țețe substantiv feminin invariabil (numai) singular
tse-tse substantiv feminin invariabil (numai) singular
muscă substantiv feminin
Intrare: Muscă
Muscă
Intrare: musca-cireșelor
musca-cireșelor (numai) singular substantiv feminin articulat
Intrare: musca-hoiturilor
musca-hoiturilor substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: muscă-albastră
muscă-albastră substantiv feminin
Intrare: muscă-bețivă
muscă-bețivă substantiv feminin
Intrare: muscă-columbacă
muscă-columbacă substantiv feminin
Intrare: muscă-de-cal
muscă-de-cal substantiv feminin
Intrare: muscă-de-carne
muscă-de-carne substantiv feminin
Intrare: muscă-de-cireșe
muscă-de-cireșe substantiv feminin (numai) singular
Intrare: muscă-de-varză
muscă-de-varză substantiv feminin
Intrare: muscă-mare
muscă-mare substantiv feminin
Intrare: muscă-verde
muscă-verde substantiv feminin
Intrare: pasărea-muscă
pasărea-muscă substantiv feminin