MUS, muși, s. m. Elev marinar. – Din fr. mousse.

MUS, muși, s. m. Elev marinar. – Din fr. mousse.

ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

ȘOBOLÁN, șobolani, s. m. Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., provocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Șobolan negru (sau de casă) = șobolan care trăiește în cămări, în poduri etc., produce mari pagube și transmite diferite boli infecțioase (Rattus rattus). Șobolan de apă = șobolan de culoare roșcată, care trăiește pe malul apelor (Arvicola terrestris). Șobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an.

mus s. m., pl. muși

mus s. m., pl. muși

șoárece s. m., pl. șoáreci

șobolán s. m., pl. șoboláni

ȘOÁRECE s. 1. (ZOOL.; Mus musculus) (reg.) paruș, șoacăț. 2. (ZOOL.) șoarece-de-câmp (Microtus arvalis) = (reg.) popândău, popândeț, popândoc, poponeț; șoarece-de-pădure (Apodemus silvaticus) = (reg.) popândău, popânzac, popânzoi, poponeț. 3. (IHT.) șoarece-de-mare (Motella tricirrhata) = (reg.) pește-jidovesc.

ȘOÁRECE s. v. chițcan, liliac.

ȘOBOLÁN s. (ZOOL.) 1. (Mus decumanus) guzgan, (reg.) chițcan, chițoran, cloțan, gherlan, ghiorțan, grivan, guz, hârciog, hârț, lostun, mioarcă, miogârțan, mitorlan, mițorgan, pășoi, pință, pâțoc, popândău, popânzac, poponeț, poțoc, sobol, spurc, șoacăț, șomâc, țușcan, zezeran. 2. (Rattus norvegicus) guzgan, (reg.) cloțan, mițorgan, potcan, șoacăț. 3. șobolan de casă v. șobolan negru; șobolan-moscat (Desmana moschata) = desman; șobolan negru (Rattus rattus) = șobolan de casă.

MUS s.m. Elev marinar, care învață marinăria pe o navă. [Pl. muși. / < engl. mus, cf. fr. mousse].

MUS s. m. 1. elev marinar. 2. ajutor al timonierului (schipărului) la bordul unei ambarcații cu vele. (< engl. mus, fr. mousse)

MUS muși m. Elev marinar. /<fr. mousse

ȘOÁRECE ~i m. Mamifer rozător dăunător, de talie mică, cu blană cenușie, cu bot ascuțit și cu coadă lungă, subțire. ◊ ~ de câmp specie de șoarece care trăiește în câmp, cauzând mari daune semănăturilor. ~ de pădure specie de șoarece care trăiește în pădure. ~ de birou birocrat. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu ~ele a se amuza pe socoteala cuiva, ținându-l într-o permanentă încordare. (A nu scăpa) nici în gaură (sau nici în bortă) de ~ (a nu se putea salva) nici în cea mai ferită ascunzătoare. [Sil. șoa-re-ce] /<lat. sorex, ~icis

ȘOBOLÁN ~i m. Mamifer rozător asemănător cu șoarecele, dar de talie mai mare, care trăiește în preajma caselor aducând daune mari omului; guzgan. ◊ ~-de-apă specie de șobolan cu blana roșiatică, care trăiește pe malul apelor. /sobol + suf. ~an

PARTURIUNT MONTES, NASCENTUR RIDICULUS MUS (lat.) se vor căzni munții (în durerile facerii) și se va naște un biet șoarece – Horațiu, „Ars poetica”, 139. Versul caracterizează rezultatele disproporționat de mici în raport cu strădaniile despuse și indică totodată una din sursele generale ale comicului.

MUȘ, cf. etim. dată de Giuglea (DR III) < lat. musteus „mustos, proaspăt”. I. 1. Mușu b., ard., 1758 (Paș); Mușiu, ar. (Cara 34). 2. -lea: Mușlea, ard. 3. Mușică (17 B III 95). 4. Cf. „Mușul Serafim” (= „moșul”?) într-o inscripție în l. greacă din sec. al XVII-lea la biserica din s. Roata (Vlașca). 5. Almușu, Niță (Puc 114). II. Mușa, forma feminină, poate fi de altă origine, scurtare din frumușa. 1. Mușa f. (Ștef; Tec. I; Moț; Hur; Paș; P1 fila 8; P13); frecvent în reg. Ploiești; într-un pomelnic (P. Bor) este repetat de 25 de ori. 2. Mușea f., mold. (Isp I2). 3. Mușa b. (17 B. II 271); Mușe b. (17 B I 128); -a, Toader (16 A I 277) sau < moș.