murmur definitie

2 intrări

25 definiții pentru murmur

MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure.
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer.
MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure.
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer.
MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Zgomot confuz de voci produs atunci cînd se vorbește prea încet sau prea de departe sau cînd mai multe persoane vorbesc în același timp cu jumătate de glas. Răzbătea de afară un murmur nedeslușit de glasuri. SADOVEANU, M. C. 202. Din odaia alăturată, auzii cîteva murmure nedeslușite, pe urmă dintr-o dată un glas aspru. DUNĂREANU, CH. 119. Deodată un murmur de mirare se ridică împregiurul nostru. ALECSANDRI, O. P. 10. ♦ Exprimarea unei nemulțumiri prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi nemulțumite. V. mormăit. Ei îi răspunseră cu un murmur întunecos. DUMITRIU, N. 17. 2. Zgomot ușor și continuu făcut de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vînt etc.; freamăt, susur, șopot. Apa cădea mărunt, izbind pămîntul într-un murmur molcom și înăbușit. MIHALE, O. 250. Sărutarea de atunci, în viața, în fiorul și în murmurul pădurii, s-a împrăștiat peste toată viața mea. SADOVEANU, O. VIII 14. ◊ Fig. Prin lumina orbitoare veneau zgomotele împrejurimilor ca ceva neobișnuit, ca murmurul unei vieți cu totul nouă, atunci izvorîtă din pămînt. SADOVEANU, O. IV 21. ♦ (Rar) Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune. Fabricile de la margini trimeteau murmurul lor surd, slăbit de depărtare. DUNĂREANU, CH. 98.- Pl. și: murmururi (ANGHEL, Î. G. 46). – Variantă: múrmură (ODOBESCU, S. III 92, NEGRUZZI, S. I 160, ALEXANDRESCU, M. 74) s. f.
MURMURÁ, múrmur, vb. I. Intranz. 1. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. V. bolborosi. Ceasuri lungi scria de zor, Făr’ să obosească, Murmurînd încetișor. DEȘLIU, M. 59. Radu... murmură pierdut, pe gînduri. CAMIL PETRESCU, T. II 56. Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă. EMINESCU, O. IV 100. ◊ (Rar, subiectul este vorba, glasul) Să n-ai grijă, bă, auziși, care ești acolo? – Auzit, murmură adînc glasul din șlep. DUMITRIU, N. 139. Vorbe murmurau amestecate în juru-i. SADOVEANU, O. VIII 39. ◊ Tranz. Cînd a murmurat vorba asta, Panțîru a înțeles-o. SADOVEANU, O VIII 192. (Poetic) îmi murmur bucuria în fluier vechi de fag. STANCU, C. 81. Noaptea-ntreag-o să-și murmure Apele povestea lor. COȘBUC, P. I 316. ♦ A cîrti împotriva cuiva sau a ceva, a protesta cu jumătate de glas. Parcă știți voi cum murmură și se mișcă poporul asuprit? SADOVEANU, O. I 324. Oamenii nu se ajung și murmură, și se agită, și amenință. REBREANU, R. I 223. Cei ce se luptă murmurînd De s-ar lupta și-n primul rînd, Ei tot atît de buni ne par Ca orișicare laș fugar. COȘBUC, P. I 257. Lumea începe să murmure. CARAGIALE, O. III 10. 2. A produce un zgomot ușor și continuu. Vîntul de toamnă pornise o dată cu sara și murmura pe afară în tăcerea curții goale. SADOVEANU, O. III 210. Fetele secerătoare Rîd și cîntă, snopi fac grîul, Murmură-ntre sălcii rîul. COȘBUC, P. I 96. Izvoară vii murmură și saltă de sub piatră. EMINESCU, O. I 93.
múrmur s. n., pl. múrmure
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
múrmur s. n., pl. múrmure
murmurá vb., ind. prez. 1 sg. múrmur, 3 sg. și pl. múrmură
MÚRMUR s. 1. susur, zumzet, zvon. (~ de glasuri îndepărtate.) 2. v. protest. 3. v. foșnet. 4. v. clipocit.
MURMURÁ vb. 1. v. șopti. 2. v. protesta. 3. v. plânge. 4. v. bombăni. 5. v. clipoci.
MÚRMUR s.n. Șoaptă; susur, freamăt. [Cf. lat. murmur, fr. murmure].
MURMURÁ vb. I. 1. tr., intr. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. 2. intr. A susura. [< fr. murmurer].
MÚRMUR s. n. șoaptă; susur, freamăt. (< lat. murmur, fr. murmure)
MURMURÁ vb. I. tr., intr. a rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit. II. intr. a susura. (< fr. murmurer)
murmurá (múrmur, át), vb. – A susura. – Mr. murmuredz, murmurare. Fr. murmurer (în mr., probabil din it. mormorare). Pușcariu 1134 îl considera drept reprezentant direct din lat. murmurāre, cf. REW 5761; dar aparențele pledează în favoarea unei der. neologice, înclinînd spre alb. murmuroń (Philippide, II, 648), bg. mărmorjă. – Der. murmui, vb. (a murmura) încrucișare între murmura și mormăi (Tiktin); murmurisi, vb. (a murmura), sec. XVIII, înv. din ngr. μουρμουρίζω; murmúr (var. múrmur, murmură), s. n. (susur), din fr. murmure (var. din it. mormore și ngr. μουρμοῦρα); murmurător, adj. (care murmură); murmuitor, adj. (care murmură); murmuială, s. f., ca mormăială.
MÚRMUR ~e n. 1) Zgomot surd și confuz de voci; rumoare; freamăt. 2) Zgomot monoton și continuu, produs de un motor sau de o mașină în acțiune. 3) Zgomot continuu, ușor și monoton, produs de unele fenomene naturale (ape curgătoare, vânt etc.). 4) Protest al unei mulțimi, manifestat prin producerea simultană a unor sunete surde și confuze. /<lat. murmur, fr. murmure
A MURMURÁ múmur 1. tranz. 1) (cuvinte, sunete, propoziții) A pronunța cu voce joasă și nedeslușit. 2) (melodii, cântece) A cânta încet și fără cuvinte, ca pentru sine; a îngâna; a fredona. 2. intranz. (despre ape curgătoare, frunze mișcate de vânt etc.) A face să se audă un murmur; a produce un zgomot lin, continuu și plăcut; a susura; a șopoti. /<lat. murmurare, fr. murmurer
murmur n. 1. sgomot surd și confuz al mai multor persoane cari vorbesc dintr’odată: un murmur de aprobare; 2. plângeri cauzate de nemulțumire; 3. sbârnăit de albine; 4. sgomotul apei ce curge, al vântului ce mișcă frunzele.
murmurà v. 1. a scoate un murmur: izvorul murmură; 2. a face să s’auză murmure: poporul murmura în contra tiranilor.
1) *múrmur n., pl. e (lat. murmur, fr. murmure, it. mórmore [poet.] și -orio). Vîjîit de vînt, de valurĭ. Gălăgie, zgomot confuz (ca’ntr’un bîlcĭ). Protest înfundat (ca al uneĭ mulțimĭ nemulțămite). – În sec. 19 (Munt.) și murmúră, f., pl. e (ngr. murmúra).
2) *múrmur, a v. intr. (lat. mŭrmuro, -áre; it. mormorare, fr. murmurer. E rudă pin sunet cu a mormăi și a borborosi). Fac un zgomot confuz și prelungit: vîntu murmură (saŭ: vîjîĭe, șuĭeră), izvoru murmură (saŭ: cĭuruĭe), valurile murmură (saŭ pleoscăĭesc); Fig. Protestez înfundat: poporu murmură contra tiranilor, a murmura pintre dințĭ. – În sec 18 și murmurisesc (ngr. murmurízo, aor. -úrisa). V. cîrtesc.
MURMUR s. 1. susur, zumzet, zvon. (~ de glasuri îndepărtate.) 2. crîcneală, crîcnire, protest, (pop.) cîrteală, (înv.) răpștire. (Nu se aude nici un ~.) 3. fîșîit, foșnet, freamăt, sunet, susur, susurare, șoaptă, șopot, (rar) șoșet. (~ de frunze.) 4. clipoceală, clipocire, clipocit, susur, susurare, șoaptă, șopot, zvon, (rar) murmuială, murmureală, zuzet, (înv.) murmuit. (~ de ape.)
MURMURA vb. 1. a șopti. (A ~ ceva pe care nu l-am înțeles.) 2. a crîcni, a protesta, (pop.) a cîrti, (prin Mold. și Bucov.) a blești, (înv.) a răpști. (Cine mai ~ în front?) 3. a (se) plînge, (pop.) a cîrti, (înv. și reg.) a tînji. (Să nu ~!) 4. a bălmăji, a bîigui, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a gîngăvi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a mîrîi, a molfăi, a mormăi, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?) 5. clipoci, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, <span style=„font-size: xx-small;”>a</span> șușoti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (reg.) a ujui, (înv.) a murmui. (Apele ~.)

murmur dex

Intrare: murmur
murmur substantiv neutru
Intrare: murmura
murmura verb grupa I conjugarea I