MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor.

MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care își termină existența prin moarte, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor.

MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj. Care își termină existența prin moarte, supus morții. Tu te coboară pe pămînt, Fii muritor ca mine. EMINESCU, O. I 173. În sfîrșit, așa i-o fost scris, toți sîntem muritori, ALECSANDRI, T. 134. Măria-ta ești muritor și ai să dai sama! NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge, a rămîne, a lăsa pe cineva) muritor de foame = a fi (a ajunge etc.) foarte sărac, neavînd ce mînca. Ai lăsa-o pe fata asta muritoare de foame. DUMITRIU, N. 38. Nimeni nu s-a gindit să-l lase pe drumuri muritor de foame. SADOVEANU, O. VII 38. Crizele comerciale și economice lasă muritori de foame mii de lucrători manuali și intelectuali. GHEREA, ST. CR. II 309. ♦ (Substantivat) Om. Nici un muritor n-a cutezat să calce hotarele mele. ISPIRESCU, L. 5. O dată-n viața-i muritorul vede în visul său un chip așa d-ales. EMINESCU, O. IV 78. Muritorul, bun ca blîndul mielușel, Face rele peste rele făr’ s-o știe singur el. HASDEU, R. V. 57.

muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre

muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; f. sg. și pl. muritoáre

MURITÓR adj., s. 1. adj. pieritor, (înv.) mortac, mortal. (Ființele sunt ~oare.) 2. s. v. om.

MURITÓR s., adj. v. muribund.

MURITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care moare; care urmează să moară; pieritor. 2) fig. Care trece repede; care durează puțin; trecător. /a muri + suf. ~tor

MURITÓR2 ~i m. Ființă umană, considerată ca fiind trecătoare. * ~ de foame persoană foarte săracă. Simplu ~ (sau ~ de rând) om simplu. /a muri + suf. ~tor

muritor a. supus morții: toți oamenii sunt muritori. ║ m. om, femeie: ce muritor fericit!

muritór, -oáre adj. Care moare, mortal, supus morțiĭ: oameniĭ îs muritorĭ. Fig. Trecător, nu etern: faptele bune nu-s muritoare. Subst. Poet. Om, femeĭe: ce muritor fericit!

MURITOR adj., s. 1. adj. pieritor, (înv.) mortac, mortal. (Ființele sînt ~.) 2. s. om, pămîntean. (Fericit ~!)

muritor s., adj. v. MURIBUND.

NIL MORTALIBUS ARDUM EST (lat.) nimic nu este imposibil muritorilor – Horațiu, „Ode”, I, 3, 37. Omul, în cutezanța sa, încearcă și reușește să înfăptuiască lucruri care par a-i depăși puterile.