munci definitie

3 intrări

40 definiții pentru munci

MÚNCĂ, munci, s. f. 1. Desfășurare a unei activități fizice sau intelectuale îndreptată spre un anumit scop; activitate prin care omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. 5. (Înv. și pop.) Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka.
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti.
MÚNCĂ, munci, s. f. 1. Activitate conștientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul căreia omul efectuează, reglementează și controlează prin acțiunea sa schimbul de materii dintre el și natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. ♦ Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka.
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti.
MÚNCĂ, munci, s. f. 1. Activitate a omului îndreptată spre un scop, în procesul căreia omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor lui. În Republica Populară Romînă munca este o datorie și o chestiune de onoare pentru fiecare cetățean capabil de muncă, după principiul «cine nu muncește nu mănîncă». CONST. R.P.R. 13. Munca e pulsul de viață al omenirii, e biruința veacurilor viitoare. SADOVEANU, O. VI 337. În mai, cînd rozele-nfloresc... Popoarele sărbătoresc A muncii sfîntă sărbătoare. DEMETRESCU, O. 80. Și cu muncă mai puțină va fi lan mai roditor, Cînd descoperiri mărețe vor sta lumii de-ajutor. BELDICEANU, P. 126. ◊ (Ec. pol.) Forță de muncă v. forță. Muncă abstractă = cheltuire de forță de muncă omenească socotită în general și care creează valoarea mărfurilor. O valoare de întrebuințare, un bun, nu are deci valoare decît pentru că în el se află concretizată sau materializată muncă omenească abstractă. MARX, C. I 72. Muncă concretă = cheltuire de forță de muncă omenească într-o. formă specială, îndreptată către un anumit scop și care creează valoarea de întrebuințare a mărfii. Orice muncă este, pe de altă parte, cheltuire de forță de muncă omenească într-o formă specială, îndreptată asupra unui scop anumit, și în această calitate a ei de muncă utilă concretă ea produce valori de întrebuințare. MARX, C. I 79. Oamenii muncii = toți cei care muncesc permanent cu brațele sau cu mintea într-un sector al producției. Protecția muncii = ansamblul măsurilor luate pentru a evita accidente de muncă, a asigura desfășurarea activității muncitorilor în condițiile cele mai bune. Muncă în acord v. acord. Muncă salariată v. salariat. Muncă calificată v. calificat. Diviziunea muncii v. diviziune. ◊ Expr. A cuprinde munca = a face față cu succes, a îndeplini cu succes anumite sarcini de îndrumare sau de conducere. A scoate din muncă = a îndepărta pe cineva dintr-un anumit post. 2. Efort de a realiza ceva; osteneală, strădanie. Stilul artistic al lui Eminescu este rezultatul unei munci îndelungate de selectare a materialului din limba comună. ROSETTI, S. I, 37. Toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I 151. ♦ Ocupație, îndeletnicire. Care muncă mi-e mai dragă? Munca cea de haiducie. ALECSANDRI, P. P. 290. ♦ (La pl.) Lucrul cîmpului; muncă agricolă. O să vii să ne rogi să sărim să-ți facem muncile-n primăvară. SANDU-ALDEA, D. N. 209. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Văzui oameni... Cu plugurile la munci. ALECSANDRI, P. P. 285. 3. Folosul material agonisit prin lucru; agonisită. Cînd își aducea ea aminte de puicele cele nadolence și baghete, de vinișorul din cramă, de răsipa ce s-a făcut cu munca ei... crăpa de ciudă. CREANGĂ, P. 12. Munca-ne de zece ani Pun p-o haină de purtare. BOLLIAC, O. 203. 4. (Învechit, mai ales la pl.) Torturi, cazne. Muncile cele groaznice ale usturimei. ISPIRESCU, U. 78. Și-n temniță să-i bagi, Și la muncă să-i ții Pîn-or pieri de vii! TEODORESCU, P. P. 106. ♦ (Rar) Suferință, chin. Cîte munci, cîte necazuri... Inimi, soarta hotărește să răbdați. CONACHI, P. 82. 5. (Numai în expr.) Muncă silnică = pedeapsă care se aplică pentru fapte penale grave, pentru crime (pronunțată printr-o hotărîre judecătorească). Didina... îl orbește, riscînd astfel să fie arestată și să meargă la munca silnică. GHEREA, ST. CR. I 366.
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A depune un efort fizic și intelectual pentru a produce, a crea, a pregăti sau a prelucra ceva; a face o muncă, a depune o activitate; a lucra. Muncește el, că de muncit nu-i rușine, ș-ascultă, și-i supus, și-și face ochii în patru cînd îi spune cineva ceva. VLAHUȚĂ, O. A. II 10. S-a statornicit în satul aceala pentru totdeauna, trăgîndu-se la casa lui și muncind ca pentru dînsul. CREANGĂ, P. 139. Nu-mi trimite-atîta dor Pe gurile tuturor, Că n-am vreme să-l doresc: Ziua lucru și muncesc, Noaptea voi să odihnesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. ◊ Cei ce muncesc = oamenii muncii. ♦ Tranz. (Cu privire la pămînt, cîmp, ogor) A lucra, a efectua munci agricole. învăța poporimea cum să-și muncească cîmpurile mai cu folos. ISPIRESCU, U. 73. ♦ Tranz. (Cu privire la obiecte concrete sau la creații ale spiritului) A prelucra, a modifica; a meșteri, a meșteșugi. Sînt și meșteri care dintr-o coasă rea fac una bună... o muncesc în fel și chip. PAMFILE, A. R. 129. 2. Tranz. A supune la cazne, la tortură; a provoca suferințe morale, a chinui, a necăji, a supăra. Pintea, fraged copilandru, La ciobani intrase slugă, Și-l muncea într-una gîndul Cum ar face el să fugă. IOSIF, P. 70. Puse de tăie... pe alți mulți boieri, muncindu-i, mai întîi, spre a le afla toate avuțiile. ODOBESCU, S. I 425. Mă muncește dorul cînd îmi aduc aminte De vremile trecute. ALECSANDRI, P. I 240. ◊ Absol. Desperarea ucide, această simțire muncește. EMINESCU, N. 73. 3. Refl. A suporta suferințe fizice, a se chinui, a îndura, a suferi. A dat poroncă pin toată cetatea lui să-i vie doftorii în clipă să facă ceva, ca să nu i se muncească copila. SBIERA, P. 301. Așa se munci biata noră, pînă după miezul nopții; dar, despre ziuă, somnul o doborî. CREANGĂ, P. 6. Că de-ai ști tu cum trăiesc, Cum trăiesc, cum mă muncesc, Ți-ai încleșta minele Și ți-ai plînge zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 318. ♦ (Cu sens atenuat) A se strădui, a se sili, a se frămînta, a se osteni, a se obosi. Un cocostîrc stătea cu capul ridicat, muncindu-se să înghită ceva care-i umfla gîtul subțire. DUMITRIU, V. E. 120. Se muncea Simina să-și aduc-aminte Cînd s-a prins la ceartă. COȘBUC, P. I 246. Asta nu poate s-o facă, oricît s-ar munci. ȘEZ. IV 170. ◊ Expr. A se munci cu gîndul (mai rar cu gîndurile) = a fi chinuit, preocupat de un gînd. Și-și duse mîna la gură, scoborîndu-și ochii în jos, muncindu-se cu gîndul să afle ce-i de făcut. MIRONESCU, S. A. 33. 4. Tranz. (Rar) A cîștiga ceva cu osteneală, cu muncă. Banii mei, munciți de mine. DELANVRANCEA, O. II 365.
cárte de múncă s. f. + prep. + s. f.
múncă s. f., g.-d. art. múncii; pl. munci
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
zi-múncă s. f., art. zíua-múncă, g.-d. art. zílei-múncă; pl. zíle-múncă
cárte de múncă s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărții de múncă; pl. cărți de múncă
múncă s. f., g.-d. art. múncii; pl. munci
muncí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 sg. și pl. munceáscă
zi-múncă s. f., art. zíua-múncă, g.-d. art. zílei-múncă; pl. zíle-múncă
zi-múncă s. f., art. zíua-múncă, g.-d. art. zílei-múncă; pl. zíle-múncă
MÚNCĂ s. 1. v. lucru. 2. v. activitate. 3. v. strădanie.
MÚNCĂ s. v. calvar, canon, caznă, chin, durere, încercare, patimă, păs, pătimire, schingiuire, schingiuit, suferință, supliciu, tortură.
MUNCÍ vb. 1. a lucra, (pop. și fam.) a meșteri. (A ~ la o instalație,) 2. v. activa. 3. v. strădui. 4. a se obosi, a se osteni, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atâta pentru...) 5. v. tortura. 6. v. chinui.
MUNCÍ vb. v. căuta, căzni, încerca, pătimi, screme, sili, strădui, suferi.
Muncă ≠ odihnă
A munci ≠ a (se) odihni, a trândăvi, a trântori
múncă (múnci), s. f.1. Martiriu, chin, supliciu. – 2. Lucru, treabă. – Megl. moncă. Sl. mąka „chin” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Conev 66), cf. bg. măka „muncă”, sb. muka; cf. mucenic. – Der. munci, vb. (a tortura, a martiriza; a se necăji, a se chinui; a lucra); muncitor, s. m. (înv., chin; lucrător; adj., laborios, activ); muncelniță, s. f. (înv., martiriu), din sl. mąčenica; muncitoresc, adj. (lucrător); muncitorime, s. f. (adunare de muncitori).
MÚNCĂ ~ci f. 1) Activitate fizică sau intelectuală îndreptată spre a crea bunuri materiale și spirituale. 2) Efort (fizic sau intelectual) în vederea atingerii unui scop. 3) Lucru realizat printr-o activitate. 4) înv. mai ales la pl. Suferință fizică sau/și morală (foarte puternică); chin greu; caznă; tortură; supliciu. 5): ~ silnică pedeapsă prin care un condamnat era lipsit de libertate și pus la lucru greu. [G.-D. muncii] /<sl. monka
A MUNCÍ ~ésc 1. intranz. 1) A depune muncă pentru a obține un rezultat util; a lucra. 2) A exercita o activitate profesională, o meserie; a lucra. 2. tranz. 1) înv. pop. (ființe) A supune la chinuri (fizice sau morale); a chinui; a căzni. 2) (pământul, câmpul) A supune unor munci agricole (pentru a ameliora); a lucra. 3) fig. (despre idei, sentimente etc.) A preocupa în mod constant, provocând suferințe (morale sau fizice); a chinui; a tiraniza; a tortura. /<sl. monțiti
A SE MUNCÍ mă ~ésc intranz. 1) A depune multă muncă; a se strădui din răsputeri; a se osteni; a se trudi; a se căzni; a se chinui; a se obosi. 2) înv. pop. A se supune unui chin; a se canoni; a se chinui; a se căzni. /<sl. monțiti
muncă f. 1. pl. chinuri veșnice pentru pedeapsa păcătoșilor: muncile iadului; o biată păsărică de munci te izbăvește AL.; 2. anevoință, necaz: destulă muncă am avut; 3. greutate de a face ceva: muncă grea; 4. lucrare penibilă: munca câmpului, unelte de muncă; muncă silnică, pedeapsă aflictivă și infamantă la care se osândesc (minimul 5 ani, maximul pe vieață) criminalii în ocne. [Slav. MÕKA, supliciu, martiriu].
muncì v. 1. a chinui: o presimțire dureroasă ’mi muncește sufletul AL.; 2. a lucra din greu, a lucra din răsputeri. [Asociațiune de idei analogă cu cea din sinonimul agonisi].
múncă f., pl. ĭ (vsl. monka, rus. múka. V. mucenic). Chin, supliciŭ, tortură: muncile ĭaduluĭ. Greutate, dificultate: cu multă muncă am făcut asta. Acțiunea de a munci, de a lucra lucrurĭ grele manuale saŭ și intelectuale, lucru, lucrare: munca cîmpuluĭ, munca unuĭ hamal, unuĭ profesor. Muncă silnică, V. silnic. V. și clacă, robotă.
muncésc v. tr. (vsl. mončiti, sîrb. mučiti, rus. múčitĭ). Chinuĭesc, torturez: conștiința necurată îl muncea. V. intr. Lucrez, îmĭ cîștig pînea, execut o lucrare: țăraniĭ muncesc la cîmp. V. refl. Îmĭ daŭ osteneală, mă chinuĭesc: m’am muncit treĭ zile pîn’am dres mașina. Mă muncesc cu gîndu, mă tot gîndesc la ceva ca să mă hotărăsc, ca să aflu.
muncă s. v. CALVAR. CANON. CAZNĂ. CHIN. DURERE. ÎNCERCARE. PATIMĂ. PĂS. PĂTIMIRE. SCHINGIUIRE. SCHINGIUIT. SUFERINȚĂ. SUPLICIU. TORTURĂ.
MUNCĂ s. 1. lucru, treabă, (rar) lucrare, (reg.) meșteșug, (înv.) deală, laboare. (A făcut o ~ de calitate; s-a apucat de ~.) 2. activitate, îndeletnicire, lucru, ocupație, preocupare, treabă, (livr.) travaliu, (înv.) ocupare, preocupație. (Își vede de ~ lui.) 3. caznă, chin, efort, forțare, osteneală, sforțare, silință, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv.) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.)
munci vb. v. CĂUTA. CĂZNI. ÎNCERCA. PĂTIMI. SCREME. SILI. STRĂDUI. SUFERI.
MUNCI vb. 1. a lucra, (pop. și fam.) a meșteri. (A ~ la o instalație.) 2. a activa, a lucra. (~ în cercetare.) 3. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a se osîrdnici, a se osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.) 4. a se obosi, a se osteni, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atîta pentru...) 5. a canoni, a căzni, a chinui, a schingiui, a tortura, a trudi, (înv. și reg.) a pedepsi, (reg.) a negăti, a strînge, (înv.) a străstui. (L-au ~ pentru a-și mărturisi crima.) 6. a chinui, a consuma, a frămînta, (fig.) a apăsa, a măcina, a mușca, a roade. (Îl ~ o dragoste neîmpărtășită.)
MUNCĂ. Subst. Muncă, munculiță (dim.), muncușoară, muncire (înv. și pop.), lucru, lucrat, lucrare (înv.), treabă, trebușoară (dim., pop. și fam.), trudă (pop.), trudnicie, robotă, roboteală, robotit. Producție. Osteneală (înv. și pop.), oboseală, efort, strădanie, străduială (rar), străduință (rar), istovire. Acțiune, activitate; ocupație, îndeletnicire, preocupare; meserie, profesie, profesiune; slujbă, slujbuliță (dim.), slujbușoară (rar), serviciu, post; cîmpul muncii. Muncă fizică, muncă manuală; muncă agricolă, munca cîmpului; muncă industrială; muncă intelectuală. Muncă grea. Muncă salariată. Forță de muncă. Muncitor, om al muncii, lucrător, truditor (pop. și livr.), slujbaș, salariat. Adj. Muncitor, truditor (pop. și livr.), trudnic (pop.), lucrător, harnic, strădalnic (înv. și pop.), activ, zelos, robaci (reg.). Muncit, trudit (pop.), obosit, ostenit (înv. și pop.), istovit, spetit. Vb. A munci, a lucra, a munci din greu, a se speti muncind, a munci (a lucra) pe brînci, a trage în (la) ham, a munci ca un hamal, a roboti, a trebălui, a se istovi, a se osteni (înv. și pop.), a-și da (toată) osteneala, a se căzni, a se sili, a (se) trudi (pop.), a-și da truda (pop.); a face treabă, a avea treburi, a avea treabă pînă peste cap, a nu-și vedea capul de treburi, a fi în treabă, a avea de lucru, a avea lucru (reg.), a fi ocupat, a fi prins (cu lucru, cu treburi); a activa, a fi activ; a produce, a crea. A porni la muncă, a veni singur la ham, a se pune pe treabă, a se da la treabă, a se pune pe (la) lucrate, a se înhăma la lucru, a pune umărul, a ajuta, a da o mînă de ajutor. V. activitate, efort, hărnicie, îndeletnicire, meșteșug, meșteșugar, oboseală.
LABOR OMNIA VINCIT IMPROBUS (lat.) munca stăruitoare învinge totul – Vergiliu, „Georgica”, 1, 145-146.
ORGANIZAȚIA INTERNAȚIONALĂ A MUNCII (O.I.M.; în engl.: Internațional Labour Organization – I.L.O.), agenție specializată în cadrul sistemului O.N.U. (din 1946), cu sediul la Geneva (Elveția), creată în 1919, în scopul ridicării nivelului de trai și de muncă pe plan internațional și al îmbunătățirii condițiilor de muncă. O.I.M. are 175 de membri (2002). România a fost membru în perioada 1919-1940 și a revenit în organizație în 1956. În 1969 O.I.M. primește Premiul Nobel pentru Pace.
a munci ca un bou / ca un cal / ca un rob / ca un sclav (pe plantație) expr. a munci până la epuizare; a trudi, a osteni muncind.
a nu se omorî cu lucrul / cu munca / cu treaba expr. a nu munci la nivelul real al propriiilor posibilități; a munci puțin.
a trece (pe cineva) la munca de jos expr. (d. șefi) 1. a trasa (unui subaltern) o sarcină neplăcută. 2. a retrograda (pe cineva) dintr-o funcție.
Cooperativa Munca în Zadar expr. (iron.) activitate sterilă; activitate care nu aduce profit celui care o prestează.

munci dex

Intrare: muncă
muncă substantiv feminin
Intrare: munci
munci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: zi-muncă
zi-muncă substantiv feminin