MUNCÉL, muncele, s. n. Munte sau deal mic, care constituie o treaptă mai coborâtă a unui lanț sau a unui masiv muntos, cu structură cutată, alcătuit din roci dure. – Lat. monticellus.

MUNCÉL, muncele, s. n. Munte sau deal mic, care constituie o treaptă mai coborâtă a unui lanț sau a unui masiv muntos, cu structură cutată, alcătuit din roci dure. – Din lat. monticellus.

MUNCÉL, muncele, s. n. Munte mic, deal, colină făcînd parte dintr-un șir de înălțimi asemănătoare. De la amiază o luaseră pe un drum îngust, care se strecura întortocheat pe sub muncele și prin văi. SADOVEANU, O. I 12. Ștefan-vodă... la luptă purcedea Peste munte și muticei Cu tot codrul după el. ALECSANDRI, P. III 158. Pe cel deal, pe cel muncel, Se ivește-un voinicel. ȘEZ; XXI 51. – Pl. și: (m.) muncei (SBIERA, P. 179).

muncél s. n., pl. muncéle

muncél s. n., pl. muncéle

muncél (-éi), s. m. – Colină, înălțime, mușuroi. Lat. monticellus (Pușcariu 1126; Candrea-Dens., 1170; REW 5670), cf. it. monticello, vegl. munčal, fr. monceau, prov. moncel, sp. montecillo, calabr. munziollu. E dubletul lui mușcel (var. muscel), s. m. (Munt., Olt., colină), a cărui derivare e mai puțin clară (poate prin încrucișare cu rădăcina expresivă mot- „măciulie”, cf. motocel, caz în care ar trebui să se pornească de la *moțcel; după Tiktin, din *munțicel).

MUNCÉL ~e n. Munte de înălțime mică, care face parte din treapta cea mai de jos a unui lanț muntos. /<lat. monticellus

muncel n. colină: luna a apus după muncel EM. [Lat. MONTICELLUS].

Muncel n. pisc de munte în jud. Suceava.

muncél n., pl. e (lat. monticĕllus, it. monticello, fr. monceau, sp. montecillo). Est. Munte mic, deal mare. – În vest mușcel (din *munțicel?).

muncél, muncele, s.n. – Munte sau deal mic. ♦ (top.) Muncelașu, vf. (1.376 m) în Munții Maramureșului (Culmea Roșușnei, masivul Pietrosu-Bardău) (Posea, 1980: 27); Muncel, deal (638 m) situat între văile Lăpuș și Suci, în depresiunea Lăpușului (Posea, 1980: 38); Muncel, munte (1.318 m) aflat în componența culmei Pop Ivan (în Munții Maramureșului), în care râul Vișeu taie defileul de la Bistra – Valea Vișeului, înainte de confluența cu Tisa (Posea, 1980: 26); Muncelu Popii, vf. (1.429 m) în Munții Maramureșului (Culmea Roșușnei, masivul Pietrosu Bardău) (Posea, 1980). ♦ (onom.) Muncelean, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Lat. monticcellus (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

muncél, muncele, s.n. – Munte sau deal mic. Muncei, munte (Botiza); Muncelu, deal (Breb) și munte (Săcel); Muncelu Mare și Muncelu Mic (Ieud). – Lat. monticcellus.

GRĂDIȘTEA MUNCELULUI, loc aflat pe terit. satului Grădiștea de Munte (Dealul Grădiștei), com. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara, unde au fost descoperite vestigiile unei așezări dacice, cunoscută sub denumirea de Sarmizegetusa Regia sau Sarmizegetusa Basileion – principalul centru economic, politic, militar și religios al statului dac în sec. 1 î. Hr. – 1 d. Hr. Aici au fost găsite unelte și obiecte de fier, ceramică dacică, lucrată la roată și cu mâna, arme, monede, precum și un vas care purta inscripția DECEBALUS PER SCORILO (Decebal, fiul lui Scorilo). Așezarea de la G. M. a fost distrusă de romani în timpul celui de-al doilea război daco-roman (105-106), aici fiind instalat un detașament al Legiunii a IV-a Flavia Felix, însărcinat cu paza regiunii.