mul definitie

31 definiții pentru mul

MUL3 subst. v. mulă.
MUL1 s. n. (Geol.) Humus pământos, fin, slab acid, afânat, brun-închis sau negru, caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei. – Din fr. mull, germ. Mull.
MUL2, muli, s. m. (Rar) Catâr. – Din lat. mulus.
MÚLĂ, mule, s. f. (Rar) Mulaj; p. ext. tipar, formă [Var.: mul subst.] – Din fr. moule.
MUL3 subst. v. mulă.
MUL1 s. n. (Geol.) Humus pământos, fin, slab acid, afânat, brun-închis sau negru, caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei. – Din fr. mull, germ. Mull.
MUL2, muli, s. m. (Rar) Catâr. – Din lat. mulus.
MÚLĂ, mule, s. f. (Rar) Mulaj; p. ext. tipar, formă [Var.: mul subst.] – Din fr. moule.
MUL s. n. (Geol.) Humus caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decît acumularea ei.
mul2 (tip de humus) s. n.
mul1 (catâr) (rar) s. m., pl. muli
mul (geol.) s. n.
mul (catâr) s. m., pl. muli
múlă s. f., pl. múle
MUL s. v. catâr.
MÚLĂ s. v. catârcă.
MUL s.n. Humus caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei. [< germ. Mull, cf. fr. mull].
MUL s.m. (Rar) Catâr. [< lat. mulus].
MÚLĂ s.f. (Franțuzism) Tipar, formă (în croitorie). [< fr. moule].
MUL s. n. humus fin, slab acid, afânat, format prin descompunerea masei vegetale, cu componente minerale. (< fr. mull, germ. Mull)
MÚLĂ s. f. mulaj; (p. ext.) tipar, formă (în croitorie). (< fr. moule)
mul (-luri), s. n. – (Mold.) Muselină. Germ. Mull (Scriban).
mul (múli), s. m. – Catîr. Lat. mulus (sec. XIX), introdus în literatură de G. Murnu. – Der. mulă, s. f. (Banat, catîrcă), din sb. mula (Candrea).
MUL n. Humus specific solurilor din pădurile foioase. /<fr. mulle, germ. Mull
mul, muli, s.m. (înv.) 1. catâr. 2. (s.n.) muselină.
múlă, múle, s.f. (reg.) 1. catâr. 2. cal urât, greoi. 3. om lipsit de energie, bleg, prost.
2) mul n., pl. urĭ (germ. mull), Mold. ș. a. Tulpan maĭ des și maĭ fin (topit) de calitatea cea maĭ bună din care se făceaŭ fuste. De pe la 1900 e înlocuit de pongé). – În Munt. melino.
mul s. v. CATÎR.
mu s. v. CATÎRCĂ.
mul, s.n. – v. mol („noroi”).
mul, s.n. – Mol, noroi, mocirlă: „Mul negru de m-a muli, / Apa tăt m-a limpezi” (Ștețco 1990: 249). – Din mol „noroi” (< mul „humus pământos” din germ. Mull).

mul dex

Intrare: mulă
mul substantiv neutru substantiv masculin (numai) singular
mulă substantiv feminin
Intrare: mul (zool.)
mul substantiv neutru substantiv masculin (numai) singular
Intrare: mul (geol.)
mul substantiv neutru substantiv masculin (numai) singular