MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.

MUGÍND, -Ă, muginzi, -de, adj. (Rar) Mugitor. – V. mugi.

MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.

MUGÍND, -Ă, muginzi, -de, adj. Mugitor. – V. mugi.

MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre vite cornute) A rage, a zbiera. Sîmbotina se zbătu în ștreang, mugi înfuriată. MIHALE, O. 509. Boii pășteau liniștiți și in răstimpuri vreunul mugea prelung. AGÎRBICEANU, S. P. 115. Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. ♦ (Despre cerb) A scoate un strigăt puternic și melodios în epoca de împreunare; a boncălui, a rage. ♦ Fig. (Despre oameni) A striga puternic, a răcni. Atunci o pînză vînătă se ridică din valuri și un glas fioros mugește. DUNĂREANU, N. 30. Deodată numai iaca vedem în prund cîțiva oameni claie peste grămadă și unul din ei mugind puternic. CCREANGĂ, A. 8. Lăpușneanul mugind ca un taur... voi a se înturna cu fața spre părete. NEGRUZZI, S. I 165. 2. (Despre ape) A vui puternic, a clocoti (1), a hăui. Dunărea mugește mai tare. Cu ochii închiși te-ai crede într-un codru pe o vijelie cumplită. VLAHUȚĂ, O. A. II 115. Marea se răscoală mugind cu-nfuriere. NEGRUZZI, S. II 276. ♦ (Despre vînt, furtună) A vîjîi puternic, a urla, a vui. Vîntul mugește afară, zguduind ferestrele sălii. MACEDONSKI, O. IV 21. ♦ (Despre arme de foc) A bubui. O bubuire de pușcă mugi în tabăra lui Potocki. SADOVEANU, O. VII 11. Bateriile din toate părțile au mugit fără încetare toată ziua. ODOBESCU, S. III 595.- Prez. ind. pers. 3 sg. și: múge (COȘBUC, P. I 249, GOROVEI, c. 178).

mugí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mugéște, imperf. 3 sg. mugeá; conj. prez. 3 să mugeáscă

mugínd (rar) adj. m., pl. mugínzi; f. mugíndă, pl. mugínde

mugí vb., ind. prez. 3 sg. mugéște, 3 pl. mugésc, imperf. 3 sg. mugeá; conj. prez. 3 sg. și pl. mugeáscă

mugínd adj. m., pl. mugínzi; f. sg. mugíndă, pl. mugínde

MUGÍ vb. a rage, a zbiera, (înv. și reg.) a rugi, (reg.) a râncăi, a râncălui, (Transilv.) a băuni. (Vitele ~.)

MUGÍND adj. v. mugitor.

mugí (mugésc, mugít), vb. – A rage, a zbiera, a urla. – Mr. mudzescu, mudzire. Lat. mūgῑre (Pușcariu 1118; Candrea-Dens., 1160; REW 5719), cf. it. muggire, v. fr. muire. – Der. muget, s. n., ca răget, sunet, pocnet etc. (după Pușcariu 1119 și Candrea-Dens., 1161, direct din lat. mūgῑtum), cf. Byck-Graur, I, 20; mugitor, adj. (care mugește).

A MUGÍ pers. 3 ~éște intranz. 1) (despre animale cornute) A scoate sunete prelungi și puternice, caracteristice speciei; a rage; a zbiera; a răcni. 2) fig. fam. (despre oameni) A scoate sunete, strigăte violente și prelungi; a urla; a zbiera. 3) fig. (despre unele fenomene ale naturii) A produce un zgomot puternic și prelung; a urla; a vui; a vâjâi. 4) (despre unele unelte, instrumente muzicale etc.) A scoate sunete prelungi și stridente. /<lat. mugire

mugì v. 1. a striga, vorbind de boi, vaci, tauri; 2. fig. a urla: vântul mugește, valurile mugesc [Lat. MUGIRE].

mugésc v. intr. (lat. mugire; pv. pg. mugir, vfr. muire, sp. mujir). Strig, vorbind de boĭ, vacĭ și leĭ. Fig. Gem răcnind: a mugi de furie, de durere. Se zice despre huĭetu vîntuluĭ și apeĭ: vîntu, valurile mugeaŭ. V. vîjîĭ, pleoscăĭ.

MUGI vb. a rage, a zbiera, (înv. și reg.) a rugi, (reg.) a rîncăi, a rîncălui, (Transilv.) a băuni. (Vitele ~.)

mugind adj. v. MUGITOR.