MUFTÍU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane având competența de a da sfaturi în probleme de respectare a cultului islamic. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din tc. müftí.

MUFTÍU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane mai mari. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din tc. müftí.

MUFTÍU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a musulmanilor. El dobîndi de la muftiul Sanollah o fetva (= sentință). BĂLCESCU, O. II 292.

muftíu s. m., art. muftíul; pl. muftíi, art. muftíii (-ti-ii)

muftíu s. m., art. muftíul; pl. muftíi, art. muftíii

muftíu (muftíi), s. m. – Șef religios al unei comunități musulmane. – Mr. mufti. Tc. (arab.) mŭfti (Eguilaz 455; Șeineanu, III, 83; Lokotsch 1493), cf. ngr. μουφτή, bg. mjuftija.

MUFTÍU ~i m. Căpetenie a unei comunități religioase musulmane. * Marele ~ conducătorul cultului islamic dintr-o țară. /<turc. müfti

muftiu m. interpretul legii, cea mai înaltă autoritate religioasă la Mahomedani, numit și Șeik-ul-Islam sau Capul adevăratei religiuni, reprezentantul religios al Profetului: Vizirul și Muftiul, topuzul și Coranul AL. [Turc. MUFTI].

muftíŭ m. (turc. ar. mufti). Prelat musulman. (Marele muftiŭ se numește șeic-ul-islam). – Vechĭ și muhtiŭ.