Dicționare ale limbii române

2 intrări

20 definiții pentru mucări

MUCÁR, mucări, s. n. (Mai ales la pl.) Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului lumânării sau al candelei, pentru a înviora flacăra; mucarniță. – Muc + suf. -ar.
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări.
MUCÁR, mucări, s. n. (Mai ales la pl.) Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului lumânării sau al candelei, pentru a înviora flacăra; mucarniță. – Muc + suf. -ar.
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări.
MUCẮRÍ1 s. f. pl. (Învechit) Un fel de foarfece cu care se tăia capătul ars al mucului, pentru a înviora flacăra luminării sau a candelei. Sfeșnice de aramă cu mucările lor. ODOBESCU, S. I 422. O pereche de mucări de alamă cu care o țigancă frumușică lua din cînd în cînd mucul luminărilor, ca să dea mai multă lumină. FILIMON, 151. Șase sfeșnice cu tăblițe și mucări. I. IONESCU, 111.
MUCĂRÍ2, mucăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reteza mucul unei luminări care fumegă. A reteza vîrful unor plante (ca tutunul, porumbul etc.). Sătenii obicinuiesc a mucări porumbul, adică a culege vîrfurile lui tăindu-le de deasupra, I. IONESCU, M. 529.
mucắri1 (înv., reg.) s. f. pl.
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucări s. f. pl.
mucărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. mucăreáscă
MUCÁR s. mucarniță, (reg.) mucariță. (~ pentru tăiat mucul lumânării.)
MUCÁR ~e n. înv. 1) Unealtă folosită pentru stingerea lumânărilor (a felinarelor) sau pentru retezarea mucurilor acestora; mucarniță. 2) Sfeșnic sau suport de sfeșnic pentru lumânări. /muc + suf. ~ar
A MUCĂRÍ ~ésc tranz. 1) pop. (lumânări fumegând) A tăia mucul scurtându-l. 2) (tulpinile, inflorescențele unor plante etc.) A scurta la vârfuri (pentru a favoriza maturizarea mai grăbită a părților purtătoare de rod). /muc + suf. ~ări
mucări f. pl. unealtă cu care se curăță mucul lumânării.
mucărésc v. tr. Taĭ saŭ rup mucu lumînărilor.
mucắrĭ f. pl. (d. muc). Foarfece de tăĭat mucu lumînărilor arse pe cînd eraŭ lumînărĭ de seŭ.
MUCAR s. mucarniță, (reg.) mucariță. (~ pentru tăiat mucul lumînării.)
mucár1, mucari s. m. (Reg.) Persoană în serviciul bisericii, care are datoria să taie mucurile lumânărilor. – Din muc + suf. -ar.
mucár2, mucări subst. 1. S. n. pl. Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului lumânării sau al fitilului candelei pentru a înviora flacăra; mucarniță, mucariță. 2. S. n. (Reg.) Sfeșnic sau mic dispozitiv adaptat la un sfeșnic, care susține lumânarea astfel încât aceasta să poată arde până la capăt. 2. S. n. pl. (Reg.) Mucuri de lumânări. 3. S. f. (Reg.; în forma mucare) Feștila lumânării; fitilul opaițului, al candelei etc. [Var.: mucáre s. f.] – Din muc + suf. -ar.
múcări s. m. pl. (Reg.) Nume dat în sudul Transilvaniei și în Moldova adepților unei secte protestante, întemeiată de predicatorul Froelich în Elveția. Secta nu recunoaște decât botezul adulților, nu admite jurământul, refuză serviciul militar și serbează sâmbăta în locul duminicii. – Din germ. Mucker.

Mucări dex online | sinonim

Mucări definitie

Intrare: mucar
mucar
Intrare: mucări
mucări verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a