muceniță definitie

9 definiții pentru muceniță

MUCENÍȚĂ, mucenițe, s. f. Mucenică2 (1). – Din sl. mučenica.
MUCENÍȚĂ, mucenițe, s. f. Mucenică2 (1). – Din sl. mučenica.
MUCENÍȚĂ, mucenițe, s. f. Mucenică; fig. femeie care se jertfește pentru o idee, o acțiune. Eu plîng atunci, căci tu-mi răsai in zare, A vremii noastre dreaptă muceniță, Copil blajin, cuminte prea devreme, Sfielnică, bălaie dăscăliță. GOGA, P. 29.
muceníță s. f., g.-d. art. muceníței; pl. muceníțe
muceníță s. f., g.-d. art. muceníței; pl. muceníțe
MUCENÍȚĂ s. v. martiră, mucenică.
MUCENÍȚĂ ~e f. 1. Femeie care îndură chinuri fizice sau morale pentru ideile, convingerile sale; martiră. 2) (la începuturile creștinismului) Creștină ortodoxă care era supusă la suferințe fizice pentru credință. /<sl. muțenica
muceníc m. (sîrb. mučenik, rus. múčenik, vsl. mončenikŭ, d. monka, muncă. V. muncă). Mártir al credințeĭ creștineștĭ. Colac făcut la sărbătoarea celor 40 de mucenicĭ (9 Martie), numit și sfințișor (Mold.) și bradóș (Olt.). – În Munt. măcinic, (după bg. mŭčenik). Fem. mucenică și (vechĭ, d. sîrb. mucenica, rus. múcenica) muceniță. Cp. cu ucenică.
muceniță s. v. MARTIRĂ. MUCENICĂ.

muceniță dex

Intrare: muceniță
muceniță substantiv feminin