MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık.

MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık.

MUCALITLÎ́C, mucalitlîcuri, s. n. (Învechit) Vorbă de rîs, glumă, șagă; povestire nostimă. Amator de danț și muzică, de vorbe cu duh, ba încă și de mucalitlîcuri. BĂLCESCU, O. II 32.

!mucalitlấc (înv.) (-li-tlâc/-lit-lâc) s. n., pl. mucalitlấcuri

mucalitlâc s. n., pl. mucalitlâcuri

mucalitlâc n. caraghioslâc (BĂLC.). [Turc. MUKALLIDLIK].

mucalitlî́c n., pl. urĭ (turc. mukallidlik). Fam. Comicărie, bufonerie.