Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 921347:

MUC2, mucuri, s. n. 1. Vîrful înnegrit prin ardere al unui fitil de lampă, de-luminare, de candelă; (Mold.) fitilul întreg. Opaița arde roșie, sus, pe colțul hornului și mucul sfîrîie în seu. SADOVEANU, O. I 79. Închise cartea ș-o lăsă încet pe mucul luminării, ca să rămînă cu sifieși în tihna întunericului. VLAHUȚĂ, O. A. 140. Pe capătu unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hîrb un roș opaiț. EMINESCU, O. I 84. 2. (Determinat prin «de luminare») Bucățica rămasă dintr-o luminare aproape consumată. în toată casa nu era nici un muc de luminare. STĂNOIU, C. I. 66. Să nu se-ndure s-aprinză un muc de lumînare-n casă. CARAGIALE, O. III 35. Capătul care rămîne dintr-o țigară fumată. Cît n-ar da ei acum petîtru un muc de țigară... un muc din care să poată trage numai un fum, dar unul puternic, adînc, deznădăjduit. CAMIlAR, N. I 363. Tata trage dintr-un muc de țigară. PAS, Z. I 133. Tovarășul lui Radu Comșa turtește țigara de perete și aruncă jos mucul. C. PETRESCU, î. II 56.

Muc dex online | sinonim

Muc definitie