Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

32 defini╚Ťii pentru muc

MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. V├órf (├«nnegrit prin ardere) al unui fitil de lamp─â, de lum├ónare, de candel─â; p. gener. fitilul ├«ntreg. 2. Buc─â╚Ťic─â r─âmas─â dintr-o lum├ónare aproape consumat─â sau dintr-o ╚Ťigar─â fumat─â. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secre╚Ťie (v├óscoas─â) produs─â de glandele nazale ╚Öi eliminat─â prin n─âri. ÔŚŐ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) dup─â cineva = a fi foarte ├«ndr─âgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoan─â lipsit─â de orice valoare. ÔÇô Ref─âcut din pl. muci (< lat. mucci).
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. V├órf (├«nnegrit prin ardere) al unui fitil de lamp─â, de lum├ónare, de candel─â; p. gener. fitilul ├«ntreg. 2. Buc─â╚Ťic─â r─âmas─â dintr-o lum├ónare aproape consumat─â sau dintr-o ╚Ťigar─â fumat─â. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secre╚Ťie (v├óscoas─â) produs─â de glandele nazale ╚Öi eliminat─â prin n─âri. ÔŚŐ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) dup─â cineva = a fi foarte ├«ndr─âgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoan─â lipsit─â de orice valoare. ÔÇô Ref─âcut din pl. muci (< lat. mucci).
MUC1, muci, s. m. (Popular, mai ales la pl.) Lichid cleios care iese din n─ârile omului ╚Öi (rar) ale animalelor. Calul a sfor─âit deodat─â ╚Öi, tu╚Öind scurt, a ├«mpr─â╚Ötiat un smoc de muci ├«n toate p─âr╚Ťile. PREDA, ├Ä. 131. Are nasul uscat, f─âr─â muci. ╚śEZ. IV 27. ÔŚŐ Expr. (Familiar) A fi cu mucii la nas = a fi copil, a nu avea experien╚Ť─â.
MUC2, mucuri, s. n. 1. V├«rful ├«nnegrit prin ardere al unui fitil de lamp─â, de-luminare, de candel─â; (Mold.) fitilul ├«ntreg. Opai╚Ťa arde ro╚Öie, sus, pe col╚Ťul hornului ╚Öi mucul sf├«r├«ie ├«n seu. SADOVEANU, O. I 79. ├Änchise cartea ╚Ö-o l─âs─â ├«ncet pe mucul lumin─ârii, ca s─â r─âm├«n─â cu sifie╚Öi ├«n tihna ├«ntunericului. VLAHU╚Ü─é, O. A. 140. Pe cap─âtu unei lai╚Ťi, Lumina cu mucul negru ├«ntr-un h├«rb un ro╚Ö opai╚Ť. EMINESCU, O. I 84. 2. (Determinat prin ┬źde luminare┬╗) Buc─â╚Ťica r─âmas─â dintr-o luminare aproape consumat─â. ├«n toat─â casa nu era nici un muc de luminare. ST─éNOIU, C. I. 66. S─â nu se-ndure s-aprinz─â un muc de lum├«nare-n cas─â. CARAGIALE, O. III 35. Cap─âtul care r─âm├«ne dintr-o ╚Ťigar─â fumat─â. C├«t n-ar da ei acum pet├«tru un muc de ╚Ťigar─â... un muc din care s─â poat─â trage numai un fum, dar unul puternic, ad├«nc, dezn─âd─âjduit. CAMIlAR, N. I 363. Tata trage dintr-un muc de ╚Ťigar─â. PAS, Z. I 133. Tovar─â╚Öul lui Radu Com╚Öa turte╚Öte ╚Ťigara de perete ╚Öi arunc─â jos mucul. C. PETRESCU, ├«. II 56.
muc1 (secre╚Ťie nazal─â) s. m., pl. muci
muc2 (rest de ╚Ťigar─â/lum├ónare) s. n., pl. m├║curi
muc (anat.) s. m., pl. muci
muc (de lum├ónare, de ╚Ťigar─â etc.) s. n., pl. m├║curi
MUC s. v. mucus, pituit─â, sev─â, suc.
MUC s. 1. (rar) mucarni╚Ť─â. (~ de lum├ónare.) 2. chi╚Ötoc. (~ de ╚Ťigar─â.) 3. (mai ales la pl.) (pop., glume╚Ť) untur─â. (├Äi curg ~ii din nas.)
muc (mucuri), s. m. ÔÇô 1. Substan╚Ť─â gelatinoas─â, scurgere din nas. ÔÇô 2. Fitil de lum├«nare aprins─â. ÔÇô 3. Bucat─â de lum├«nare topit─â. ÔÇô 4. Cap─ât de ╚Ťigar─â, chi╚Ötoc. ÔÇô Var. pl. mucuri (sensurile 2-4). Mr. muc(─â), mu╚Ť, megl. muc, mu╚Ťi. Lat. m┼źcus (Pu╚Öcariu, 1112; Candrea-Dens., 1155; REW 5709), cf. it. moccio, moccolo (sicil. mukku), prov., cat., moc, v. fr. moche, sp. moco, port. monco, alb. m├╝k, basc. muku. Ideea unui sing. reconstituit dup─â pl. (Byck-Graur 36) nu pare potrivit─â. Der. muc─âri, s. f. pl. (mucarni╚Ť─â); muc─âri, vb. (a t─âia mucul ars; a l─âst─âri; a cur─â╚Ťa copacii de crengi uscate); muc─ârie, s. f. (rar, r─âpciug─â); mucarni╚Ť─â, s. f. (Olt., unealt─â de t─âiat mucul candelei sau lum├«n─ârilor); mucos, adj. (cu muci), megl. mucos, m─âcos, care poate reprezenta ╚Öi lat. m┼źccosus (Pu╚Öcariu 1116; Candrea-Dens., 1157; REW 5708), cf. sard. mukkozu, prov., cat. mocos, sp. mocoso, port. moncoso; mucoas─â, s. f., format dup─â fr. muquese; muco╚Öie, s. f. (rar, mucozitate); mucoare, s. f. (Trans., mucegai), mr. mucori, probabil reprezentant direct al lat. m┼źc┼Źrem (Pu╚Öcariu 1116; Candrea-Dens., 1156; REW 5712), cf. abruz. mukore, astur. mugor. ÔÇô Cf. mugur. Der. neol. mucilagiu, s. n., din fr. mucilage; mucilaginos, adj., din fr. mucilagineux; mucoz─â, s. f., din fr. muqueuse, dublet al lui mucoas─â; mucozitate, s. f., din fr. mucosit├ę. ÔÇô Din rom. provin ngr. ╬╝╬┐߯╗¤░╬┐¤ů¤ü╬▒ ÔÇ×alge care se str├«ng pe plajeÔÇŁ (dup─â Meyer, Neugr. St., IV, 45, direct din lat. muculus, der. imposibil din punct de vedere fonetic), ╚Öi mag. mukuc, mukucka (Edelspacher 19).
MUC2 muci m. mai ales la pl. pop. Substan╚Ť─â secretat─â de mucoasa nazal─â ╚Öi eliminat─â prin n─âri. /<lat. mucus
MUC1 ~uri n. 1) V├órful ars al unui fitil (de lamp─â). 2) Cap─ât r─âmas dintr-o ╚Ťigar─â fumat─â. * A ajunge la ~uri de ╚Ťigar─â a s─âr─âci cu totul. 3) Cap─ât r─âmas de la o lum├ónare ars─â. 4) pop. Creasta curcanului. /<lat. mucus
muc m. (pl. muci) 1. unsoare cleioas─â ce iese din nas: a-╚Öi ╚Öterge mucii; 2. pl. boal─â la cai: r─âpciug─â. ÔĽĹ n. (pl. mucuri), 1. partea fe╚Ötilei ce arde: muc de lum├ónare; 2. buc─â╚Ťic─â r─âmas─â dintrÔÇÖo lum├ónare ars─â. [Lat. MUCUS].
muc m. uzitat numa─ş la pl. (lat. mucus ╚Öi m┼şccus, muc, vgr. mykt├ęr, nar─â; it. m├│ccolo, muc, pv. moc, vfr. moche, cat. moch, sp. moco, pg. monco). Substan╚Ť─â cle─şoas─â care se scurge din nas. S. n., pl. ur─ş. Acea parte a fitilulu─ş care arde. Rest de lum├«nare. Economie de mucur─ş de lum├«n─âr─ş, economie la lucrur─ş f─âr─â valoare.
MUC s. 1. (rar) mucarni╚Ť─â. (~ de lum├«nare.) 2. chi╚Ötoc. (~ de ╚Ťigar─â.) 3. (mai ales la pl.) (pop., glume╚Ť) untur─â. (├Äi curg ~ din nas.)
muc s. v. MUCUS. SEV─é. SUC.
MUC subst.; coinciden╚Ťe: tema Muca, frecvent─â ├«n onomastica trac─â: Muca/poris, -tralis etc. (OR). 1. Mucul, M., boier, 1780 (Ins 361); -escu, T. (Puc); -iasa (ib). 2. Muce, log. munt., 1768 (Sd VII 56); Mucea (Mo╚Ť); Stan (16 B I 147); ÔÇô Z. (Cotr 55). 3. Mucica, fam., act. 4. Muce╚Öti, ceat─â (├Ä Div).
a avea bășini / muci în cap expr. (adol., vulg.) 1. a avea idei ciudate / extravagante. 2. a fi extrem de încrezut.
a da cu mucii de faian╚Ť─â expr. (adol.) a se masturba.
a da cu mucii-n fasole expr. (vulg.) a face o gaf─â.
a se b─âga ca ra╚Ťa-n muci expr. (adol. vulg.) v. a se b─âga ca musca-n curul calului.
a se face muci expr. (adol., iron.) a se îmbăta, a fi în stare avansată de ebrietate.
a se lipi ca asfaltul de flegm─â / ca mucii de chiuvet─â expr. (adol., vulg.) a urm─âri (pe cineva) cu insisten╚Ť─â, a nu l─âsa ├«n pace (pe cineva).
a ╚Öterge mucii cuiva expr. (sport ÔÇô ├«n box) a lovi adversarul la nas.
a-i da bice / muci expr. a lua vitez─â, a gr─âbi pasul; a accelera desf─â╚Öurarea unei ac╚Ťiuni.
a-i pica mucii (undeva / la cineva) expr. (vulg.) a merge foarte des undeva / la cineva, a frecventa asiduu un loc sau o persoan─â.
a-i pica mucii după cineva expr. (vulg.) a fi foarte îndrăgostit de cineva.
MUC DE ȚIGARĂ aboneu, halbă, locotenent, locotenent-colonel, sergent.
muc și sfârc expr. excelent, de cea mai bună calitate.
muci s. m. pl. (er., obs.) sperm─â.
opritor de muci expr. (glum.) musta╚Ť─â.

Muc dex online | sinonim

Muc definitie

Intrare: muc (anat.)
muc anat. substantiv masculin
Intrare: muc (buc─â╚Ťic─â)
muc buc─â╚Ťic─â substantiv neutru
Intrare: Muc
Muc