muc definitie

32 definiții pentru muc

MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci).
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci).
MUC1, muci, s. m. (Popular, mai ales la pl.) Lichid cleios care iese din nările omului și (rar) ale animalelor. Calul a sforăit deodată și, tușind scurt, a împrăștiat un smoc de muci în toate părțile. PREDA, Î. 131. Are nasul uscat, fără muci. ȘEZ. IV 27. ◊ Expr. (Familiar) A fi cu mucii la nas = a fi copil, a nu avea experiență.
MUC2, mucuri, s. n. 1. Vîrful înnegrit prin ardere al unui fitil de lampă, de-luminare, de candelă; (Mold.) fitilul întreg. Opaița arde roșie, sus, pe colțul hornului și mucul sfîrîie în seu. SADOVEANU, O. I 79. Închise cartea ș-o lăsă încet pe mucul luminării, ca să rămînă cu sifieși în tihna întunericului. VLAHUȚĂ, O. A. 140. Pe capătu unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hîrb un roș opaiț. EMINESCU, O. I 84. 2. (Determinat prin «de luminare») Bucățica rămasă dintr-o luminare aproape consumată. în toată casa nu era nici un muc de luminare. STĂNOIU, C. I. 66. Să nu se-ndure s-aprinză un muc de lumînare-n casă. CARAGIALE, O. III 35. Capătul care rămîne dintr-o țigară fumată. Cît n-ar da ei acum petîtru un muc de țigară... un muc din care să poată trage numai un fum, dar unul puternic, adînc, deznădăjduit. CAMIlAR, N. I 363. Tata trage dintr-un muc de țigară. PAS, Z. I 133. Tovarășul lui Radu Comșa turtește țigara de perete și aruncă jos mucul. C. PETRESCU, î. II 56.
muc1 (secreție nazală) s. m., pl. muci
muc2 (rest de țigară/lumânare) s. n., pl. múcuri
muc (anat.) s. m., pl. muci
muc (de lumânare, de țigară etc.) s. n., pl. múcuri
MUC s. v. mucus, pituită, sevă, suc.
MUC s. 1. (rar) mucarniță. (~ de lumânare.) 2. chiștoc. (~ de țigară.) 3. (mai ales la pl.) (pop., glumeț) untură. (Îi curg ~ii din nas.)
muc (mucuri), s. m.1. Substanță gelatinoasă, scurgere din nas. – 2. Fitil de lumînare aprinsă. – 3. Bucată de lumînare topită. – 4. Capăt de țigară, chiștoc. – Var. pl. mucuri (sensurile 2-4). Mr. muc(ă), muț, megl. muc, muți. Lat. mūcus (Pușcariu, 1112; Candrea-Dens., 1155; REW 5709), cf. it. moccio, moccolo (sicil. mukku), prov., cat., moc, v. fr. moche, sp. moco, port. monco, alb. mük, basc. muku. Ideea unui sing. reconstituit după pl. (Byck-Graur 36) nu pare potrivită. Der. mucări, s. f. pl. (mucarniță); mucări, vb. (a tăia mucul ars; a lăstări; a curăța copacii de crengi uscate); mucărie, s. f. (rar, răpciugă); mucarniță, s. f. (Olt., unealtă de tăiat mucul candelei sau lumînărilor); mucos, adj. (cu muci), megl. mucos, măcos, care poate reprezenta și lat. mūccosus (Pușcariu 1116; Candrea-Dens., 1157; REW 5708), cf. sard. mukkozu, prov., cat. mocos, sp. mocoso, port. moncoso; mucoasă, s. f., format după fr. muquese; mucoșie, s. f. (rar, mucozitate); mucoare, s. f. (Trans., mucegai), mr. mucori, probabil reprezentant direct al lat. mūcōrem (Pușcariu 1116; Candrea-Dens., 1156; REW 5712), cf. abruz. mukore, astur. mugor. – Cf. mugur. Der. neol. mucilagiu, s. n., din fr. mucilage; mucilaginos, adj., din fr. mucilagineux; mucoză, s. f., din fr. muqueuse, dublet al lui mucoasă; mucozitate, s. f., din fr. mucosité. – Din rom. provin ngr. μούϰουρα „alge care se strîng pe plaje” (după Meyer, Neugr. St., IV, 45, direct din lat. muculus, der. imposibil din punct de vedere fonetic), și mag. mukuc, mukucka (Edelspacher 19).
MUC2 muci m. mai ales la pl. pop. Substanță secretată de mucoasa nazală și eliminată prin nări. /<lat. mucus
MUC1 ~uri n. 1) Vârful ars al unui fitil (de lampă). 2) Capăt rămas dintr-o țigară fumată. * A ajunge la ~uri de țigară a sărăci cu totul. 3) Capăt rămas de la o lumânare arsă. 4) pop. Creasta curcanului. /<lat. mucus
muc m. (pl. muci) 1. unsoare cleioasă ce iese din nas: a-și șterge mucii; 2. pl. boală la cai: răpciugă. ║ n. (pl. mucuri), 1. partea feștilei ce arde: muc de lumânare; 2. bucățică rămasă dintr’o lumânare arsă. [Lat. MUCUS].
muc m. uzitat numaĭ la pl. (lat. mucus și mŭccus, muc, vgr. myktér, nară; it. móccolo, muc, pv. moc, vfr. moche, cat. moch, sp. moco, pg. monco). Substanță cleĭoasă care se scurge din nas. S. n., pl. urĭ. Acea parte a fitiluluĭ care arde. Rest de lumînare. Economie de mucurĭ de lumînărĭ, economie la lucrurĭ fără valoare.
MUC s. 1. (rar) mucarniță. (~ de lumînare.) 2. chiștoc. (~ de țigară.) 3. (mai ales la pl.) (pop., glumeț) untură. (Îi curg ~ din nas.)
muc s. v. MUCUS. SEVĂ. SUC.
MUC subst.; coincidențe: tema Muca, frecventă în onomastica tracă: Muca/poris, -tralis etc. (OR). 1. Mucul, M., boier, 1780 (Ins 361); -escu, T. (Puc); -iasa (ib). 2. Muce, log. munt., 1768 (Sd VII 56); Mucea (Moț); Stan (16 B I 147); – Z. (Cotr 55). 3. Mucica, fam., act. 4. Mucești, ceată (Î Div).
a avea bășini / muci în cap expr. (adol., vulg.) 1. a avea idei ciudate / extravagante. 2. a fi extrem de încrezut.
a da cu mucii de faianță expr. (adol.) a se masturba.
a da cu mucii-n fasole expr. (vulg.) a face o gafă.
a se băga ca rața-n muci expr. (adol. vulg.) v. a se băga ca musca-n curul calului.
a se face muci expr. (adol., iron.) a se îmbăta, a fi în stare avansată de ebrietate.
a se lipi ca asfaltul de flegmă / ca mucii de chiuvetă expr. (adol., vulg.) a urmări (pe cineva) cu insistență, a nu lăsa în pace (pe cineva).
a șterge mucii cuiva expr. (sport – în box) a lovi adversarul la nas.
a-i da bice / muci expr. a lua viteză, a grăbi pasul; a accelera desfășurarea unei acțiuni.
a-i pica mucii (undeva / la cineva) expr. (vulg.) a merge foarte des undeva / la cineva, a frecventa asiduu un loc sau o persoană.
a-i pica mucii după cineva expr. (vulg.) a fi foarte îndrăgostit de cineva.
MUC DE ȚIGARĂ aboneu, halbă, locotenent, locotenent-colonel, sergent.
muc și sfârc expr. excelent, de cea mai bună calitate.
muci s. m. pl. (er., obs.) spermă.
opritor de muci expr. (glum.) mustață.

muc dex

Intrare: muc (anat.)
muc anat. substantiv masculin
Intrare: muc (bucățică)
muc bucățică substantiv neutru
Intrare: Muc
Muc