muțenie definitie

10 definiții pentru muțenie

MUȚÉNIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. [Pr.: -ni-e] – Mut + suf. -enie.
MUȚÉNIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. – Mut + suf. -enie.
!muțénie (-ni-e) s. f., art. muțénia (-ni-a), g.-d. art. muțéniei; pl. muțénii, art. muțéniile (-ni-i-)
muțénie s. f. (sil. -ni-e), art. muțénia (sil. -ni-a), g.-d. art. muțéniei; pl. muțénii
MUȚÉNIE s. 1. v. mutitate. 2. mutism, tăcere, (rar) muție, (reg.) muțeală, muțitură. (Nu ieșea din ~ lui.)
Muțenie ≠ gălăgie
MUȚÉNIE f. 1) Stare a celui mut. 2) fig. Liniște totală; tăcere deplină. /mut + suf. ~enie
muțenie f. 1. starea celui mut; 2. fig. tăcere: în muțenia odăilor AL.
muțénie f. (d. mut). Starea omuluĭ mut. Fig. Mare liniște: muțenia becĭuluĭ. Tăcere indiferentă, mutizm. – Muțenia e o infirmitate legată de surzenie, al căreĭ rezultat este. Rare orĭ muțenia e cauzată de defectele organelor vocale. De ordinar, mutu nu vorbește fiind-că n’a auzit nicĭodată vorbindu-se. Abatele Francez de l’Épée († 1789) și continuatoru opereĭ lui, abatele Sicard († 1822), aŭ inventat un alfabet compus din semne făcute din degete, pin care se poate vorbi cu surdo-muțiĭ. Chear și mișcările buzelor și ale fețeĭ contribue a-ĭ face pe surdo-muțĭ să te înțeleagă și a-ĭ face să pronunțe sunete, deși nu le aud.
MUȚENIE s. mutism, tăcere, (rar) muție, (reg.) muțeală, muțitură. (Nu ieșea din ~ lui.)

muțenie dex

Intrare: muțenie
muțenie substantiv feminin
  • silabisire: -ni-e