Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

16 defini╚Ťii pentru mu╚Ötiuc

MU╚śTI├ÜC, mu╚Ötiucuri, s. n. 1. Pies─â deta╚Öabil─â (de ebonit─â, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se sufl─â. 2. Cap─âtul metalic cu care se termin─â un furtun ╚Öi care serve╚Öte la concentrarea ╚Öi dirijarea jetului de lichid. 3. Pies─â de metal sau de lemn c─âptu╚Öit─â cu tabl─â ╚Öi montat─â la cap─âtul de presare al preselor folosite la fasonarea c─âr─âmizilor, a ╚Ťiglelor etc. ÔÇô Din germ. Mundst├╝ck.
MU╚śTI├ÜC, mu╚Ötiucuri, s. n. 1. Pies─â deta╚Öabil─â (de ebonit─â, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se sufl─â. 2. Cap─âtul metalic cu care se termin─â un furtun ╚Öi care serve╚Öte la concentrarea ╚Öi dirijarea jetului de lichid. 3. Pies─â de metal sau de lemn c─âptu╚Öit─â cu tabl─â ╚Öi montat─â la cap─âtul de presare al preselor folosite la fasonarea c─âr─âmizilor, a ╚Ťiglelor etc. ÔÇô Din germ. Mundst├╝ck.
MU╚śTI├ÜC, mu╚Ötiucuri, s. n. 1. Pies─â (de ebonit, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se sufl─â. ÔÖŽ Imameaua ciubucului. 2. Cap─âtul metalic cu care se termin─â un furtun de stropit ╚Öi care serve╚Öte la concentrarea ╚Öi dirijarea vinei de lichid. 3. Pies─â de o╚Ťel sau de lemn c─âptu╚Öit cu tabl─â, fixat─â la cap─âtul presei de c─âr─âmid─â, folosit─â la fasonarea materialului din care se taie c─âr─âmizile sau ╚Ťiglele.
muștiúc (-tiuc) s. n., pl. muștiúcuri
muștiúc s. n. (sil. -tiuc), pl. muștiúcuri
MU╚śTI├ÜC s. (MUZ.) ambu╚Öur─â, (reg.) pliscoi. (~ al clarinetului.)
MU╚śTI├ÜC s. v. z─âbal─â.
MU╚śTI├ÜC s.n. 1. Cap─âtul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se sufl─â; ambu╚Öur─â. 2. Cap─âtul metalic cu care se termin─â un furtun. 3. Pies─â de o╚Ťel sau de lemn c─âptu╚Öit cu tabl─â, cu care se fasoneaz─â c─âr─âmizile sau ╚Ťiglele. [< germ. Mundst├╝ck].
MU╚śTI├ÜC s. n. 1. cap─âtul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se sufl─â; ambu╚Öur─â. 2. cap─âtul metalic cu care se termin─â un furtun. 3. pies─â de o╚Ťel sau de lemn c─âptu╚Öit cu tabl─â, cu care se fasoneaz─â c─âr─âmizile sau ╚Ťiglele. (< germ. Mundst├╝ck)
MU╚śTI├ÜC ~uri n. 1) Tub mic (de os, de lemn, de ebonit─â) ├«n care se fixeaz─â ╚Ťigara pentru a fuma; ╚Ťigaret. 2) Extremitate a unui instrument muzical de suflat, pe unde se sufl─â cu gura; ambu╚Öur─â. 3) Cap─âtul metalic al unui furtun care serve╚Öte la reglarea curentului de ap─â. [Sil. -tiuc] /<germ. Mundst├╝ck
muștiuc n. zăbală. [Cf. mușca].
mu╚Öt─ş├║c n., pl. ur─ş (rus. mu┼ít├║k ╚Öi mund┼ít├║k, d. germ. mundst├╝ck, compus d. mund, gur─â, ╚Öi st├╝ck, bucat─â, p─şes─â). Z─âbal─â. Bucata tr├«mbi╚Ťe─ş ├«n care sufli ╚Öi care e mobil─â. Imamea┼şa c─şubuculu─ş.
MU╚śTIUC s. (MUZ.) ambu╚Öur─â, (reg.) pliscoi. (~ al clarinetului.)
muștiuc s. v. ZĂBALĂ.
mu╚Ötiuc (< germ. Mundst├╝ck), parte a unor instrumente* de suflat, care se fixeaz─â (prin ap─âsare) de buze (├«n cazul instrumentelor de suflat din alam─â), ori se ╚Ťine ├«n gur─â (├«n cazul clarinetului* ╚Öi al saxofonului*). Prin m. se introduce coloana de aer ├«n instr.
muștiuc, muștiucuri s. n. gură.

Muștiuc dex online | sinonim

Muștiuc definitie

Intrare: muștiuc
muștiuc substantiv neutru
  • silabisire: mu╚Ö-tiuc