mușteriu definitie

12 definiții pentru mușteriu

MUȘTERÍU, mușterii, s. m. (Pop.) Cumpărător, client. – Din tc. müșteri.
MUȘTERÍU, mușterii, s. m. Cumpărător, client. – Din tc. müșteri.
MUȘTERÍU, mușterii, s. m. Cumpărător, client. Și-au stricat unul altuia prețurile, și-au furat mușteriii. GALAN, Z. R. 259. Eu i-am fost totdeauna cel dintâi mușteriu al lui. SADOVEANU, B. 97. Micul negustor își servește mușteriii cu o îndemînare care mă uimește. VLAHUȚĂ, O. A. II 84. – Variantă: (regional) mușteréu (CREANGĂ, A. 97, CONTEMPORANUL, I 509, NEGRUZZI, S. II 234) s. m.
mușteríu (înv., fam.) s. m., art. mușteríul; pl. mușteríi, art. mușteríii (-ri-ii)
mușteríu s. m., art. mușteríul; pl. mușteríi, art. mușteríii
MUȘTERÍU s. 1. v. client. 2. (la pl.) v. clientelă.
mușteríu (mușteríi), s. m. – Client. – Mr. muștiri, megl. muștiriiă. Tc. (arab.) mușteri (Miklosich, Etym. Wb., 205; Loebel 67; Lokotsch 1522), cf. ngr. μουστερής, bg. mušterija.
MUȘTERÍU ~i m. pop. Persoană care cumpără mărfuri cu regularitate de la același magazin sau frecventează în permanență același local public; client. /<turc. müșteri
mușteriu m. cumpărător, client: bani să fie, mușterii nu lipsesc AL. [Turc. MUȘTERI].
mușteríŭ m. (turc. ar. mušteri, d. ar. šira, ištíra, cumpărătură; ngr. musteris, bg. sîrb. mušteríja). Vechĭ. Cel ce oferă maĭ mult la mezat. Azĭ. Client la prăvălie, la trăsură, la barcă ș. a. Fig. Iron. Hoț: ține-țĭ bine geamantanu, că’ndată se găsește un mușteriŭ. – Și -iríŭ, ĭar în nord -eréŭ.
MUȘTERIU s. client, cumpărător, (înv.) tîrguitor. (~ al unui magazin.)
mușteriu, mușterii s. m. 1. cumpărător, client. 2. (intl.) victimă a unui infractor.

mușteriu dex

Intrare: mușteriu
mușteriu substantiv masculin