Dicționare ale limbii române

19 definiții pentru muștar

MUȘTÁR (1) s. m., (2, 3) s. n., (4) muștaruri, s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și cu semințe mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S. n. Sămânța muștarului (1), folosită la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S. n. Condiment sub formă de pastă moale, de culoare galbenă-verzuie, obținut prin prelucrarea semințelor descrise mai sus cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru etc. ◊ Expr. (Fam.) A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra. 4. S. n. (La pl.) Diferite sorturi de muștar (3). – Din magh. mustár.
MUȘTÁR s. m., s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și cu semințe mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S. n. P. restr. Sămânța muștarului (1), întrebuințată la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S. n. Condiment sub formă de pastă moale, de culoare galbenă-verzuie, obținut prin prelucrarea semințelor descrise mai sus cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru etc. ◊ Expr. (Fam.) A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra. – Din magh. mustár.
MUȘTÁR s. n. 1. Nume dat mai multor plante din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și semințe mici, rotunde, de culoare galbenă sau castanie (Sinapia; Brassica). Rădăcina de muștar, fiartă în vin, se bea dimineața și sara. ȘEZ. XV 89. 2. Sâmînța uneia dintre speciile plantei descrise mai sus (Sinapis alba), întrebuințată la prepararea unui condiment picant sau, în medicină, ca vezicant; condiment, sub formă de pastă moale de culoare galben-verzuie, preparat din această sămînță. Deși se crede iute ca muștarul, bine l-o poreclit cine i-o zis Nalbă. ALECSANDRI, T. I 338. ◊ Expr. (Familiar) A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra, a se aprinde.
muștár1 (plantă) s. m.
muștár2 (condiment) s. n., (sorturi) pl. muștáruri
muștár (plantă) s. m.
muștár (condiment) s. n., (sorturi) pl. muștáruri
MUȘTÁR s. (BOT.) 1. (Brassica sinapis) (reg.) hrenoasă, rapiță de câmp, rapiță sălbatică. 2. (Sinapis sau Brassica alba) (reg.) rapiță albă. 3. (Sinapis sau Brassica nigra) (reg.) rapiță de muștar. 4. muștar de câmp (Sinapis arvensis) = ridichioară.
MUȘTARUL-STÂNCILOR s. v. mirodea.
RAPIȚĂ DE MUȘTÁR s. v. muștar.
muștár s. m.1. Plantă (Sinapis alba, Sinalis nigra). – 2. Condiment și semințe de muștar. Mag. mustár (Tiktin; Gáldi, Dict., 94). Der. din rus. muštarda (Sanzewitsch 205) nu este probabilă. – Der. muștarniță, s. f. (recipient pentru muștar).
MUȘTÁR n. 1) Plantă erbacee anuală din familia cruciferelor, cu tulpina ramificată, cu flori galbene și semințe mici, rotunde, roșiatice. ~ alb. ~ negru. 2) Semințele acestei plante, folosite în alimentație și în medicină. 3) Pastă de culoare galbenă-verzuie preparată din aceste semințe și folosită în alimentație în calitate de condiment. * A-i sări cuiva ~ul a fi cuprins de mânie; a se enerva. /<ung. muștár
muștar n. 1. plantă din ale cării semințe se fac sinapisme (Brassica alba): cu făină de muștar se fac băi de picioare; 2. condiment de un gust foarte tare, preparat din semințe de muștar cu must sau oțet. [Derivat din must, printr’un intermediar unguresc].
muștár m. (ung. mustár, sîrb. muštarda, d. it. pv. cat. pg. mostarda, sp. mostaza, d. mosto, must; fr. moûtarde, germ. mostrich, pol. musztarda, ngr. mustárda). O plantă erbacee cruciferă (sinápis [orĭ brássica] alba) care produce păstărĭ și dintr’ale căreĭ semințe se prepară condimentu numit tot „muștar”. S. n., pl. urĭ. Un condiment cam ardeĭat de aspectu uneĭ paste galbene făcut din semințe de muștar alb saŭ și de hardal. (De la condiment numele a trecut asupra planteĭ). Din semințele de muștar negru se fac sinapizme foarte usturătoare. V. gorciță.
MUȘTAR s. (BOT.) 1. (Brassica sinapis) (reg.) hrenoasă, rapiță de cîmp, rapiță sălbatică. 2. (Sinapis sau Brassica alba) (reg.) rapiță albă. 3. (Sinapis sau Brassica nigra) (reg.) rapiță de muștar. 4. muștar de cîmp (Sinapis arvensis) = ridichioară.[1]
muștarul-stîncilor s. v. MIRODEA.
rapiță de muștar s. v. MUȘTAR.
muștár subst. Semn vocalic de modulație în muzica bisericească psaltică (ftora cromatică), care se scrie pe nota „di” și face pe „ga” și „pa” diez, celelalte trepte rămânând diatonice. – Din gr. moustarda.
a-i sări (cuiva) muștarul / țandăra expr. a se enerva.

muștar definitie

muștar dex

Intrare: muștar
muștar substantiv masculin substantiv neutru