Dicționare ale limbii române

52 definiții pentru mușiroi

MOȘINÓI s. n. v. mușuroi1.
MOȘIRÓI s. n. v. mușuroi1.
MOȘORÓI s. n. v. mușuroi1.
MOȘURÓI s. n. v. mușuroi1.
MUȘINÓI s. n. v. mușuroi1.
MUȘIRÓI1 s. n. v. mușuroi1.
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2.
MUȘUNÓI s. n. v. mușuroi1.
MUȘURÓI1, mușuroaie, s. n. 1. Moviliță formată din țărâna pe care o aruncă la suprafața solului furnicile, cârtițele etc. când își sapă coridoarele subterane; p. ext. grup de furnici care locuiesc într-un furnicar; furnicar. 2. Grămadă de pământ adunată la rădăcina unor plante pentru a le sprijini, a le feri de vânt, de îngheț sau pentru a le favoriza dezvoltarea. 3. (Urmat de determinări) Grămadă (mică). 4. (Reg.) Ridicătură mică de pământ; movilă, deal. [Var.: (înv. și reg.) moșinói, moșirói, moșorói, moșurói, mușinói, mușirói, mușunói s. n.] – Lat. mus araneus.
MUȘUROÍ2, mușuroiesc, vb. IV. Tranz. A îngrămădi pământ la rădăcina unei plante, pentru a o proteja sau pentru a favoriza dezvoltarea ei. ♦ Refl. Fig. A se aduna, a se strânge, a se grămădi. [Var.: mușiroí vb. IV] – Din mușuroi1.
MOȘINÓI s. n. v. mușuroi1.
MOȘIRÓI s. n. v. mușuroi1.
MOȘOROÍ s. n. v. mușuroi1.
MOȘURÓI s. n. v. mușuroi1.
MUȘINÓI s. n. v. mușuroi1.
MUȘIRÓI1 s. n. v. mușuroi1.
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2.
MUȘUNÓI s. n. v. mușuroi1.
MUȘURÓI1, mușuroaie, s. n. 1. Moviliță formată din țărâna pe care o aruncă la suprafața solului furnicile, cârtițele etc. când își sapă coridoarele subterane; p. ext. grup de furnici care locuiesc într-un furnicar; furnicar. 2. Grămadă de pământ adunată la rădăcina unor plante pentru a le sprijini, a le feri de vânt, de îngheț sau pentru a le favoriza dezvoltarea. 3. (Urmat de determinări) Grămadă (mică). 4. (Reg.) Ridicătură mică de pământ; movilă, deal. [Var.: (înv. și reg.) moșinói, moșirói, moșorói, moșurói, mușinói, mușirói, mușunói s. n.] – Lat. mus araneus.
MUȘUROÍ2, mușuroiesc, vb. IV. Tranz. A îngrămădi pământ la rădăcina unei plante, pentru a o proteja sau pentru a favoriza dezvoltarea ei. ♦ Refl. Fig. A se aduna, a se strânge, a se grămădi. [Var.: mușiroí vb. IV] – Din mușuroi1.
MOȘINÓI s. n. v. mușuroi1.
MOȘIRÓI s. n. v. mușuroi1.
MOȘORÓI s. n. v. mușuroi1.
MOȘURÓI1 s. n. v. mușuroi1.
MUȘINÓI s. n. v. mușuroi1.
MUȘIRÓI1 s. n. v. mușurói1.
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2.
MUȘUNÓI s. n. v. mușuroi1.
MUȘURÓI1, mușuroaie, s. n. (Și în forma mușunoi) 1. Moviliță formată din țărîna pe care furnicile, cîrtițele și alte animale o aruncă la suprafața solului, cînd își sapă coridoarele subterane; p. ext. grup de furnici care locuiesc într-un furnicar. Este în colibă un mușuroi pustiu de furnici și împietrit de vechime. SADOVEANU, M. C. 186. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș crescut cu bălării. REBREANU, R. I 70. ◊ Fig. Iar în lumea asta mare noi copii ai lumii mici, Facem pe pămîntul nostru mușunoaie de furnici. EMINESCU, O. I 132. 2. Grămăjoară de pămînt care este adunată la rădăcina unor plante, pentru a le sprijini, a le feri de îngheț etc. 3. (Rar) Ridicătură mică de pămînt; moviliță. Unde i-a picat capul, s-a făcut un mușunoi. SBIERA, P. 177. – Variante: (regional) moșinói (CREANGĂ, A. 133), moșirói (DUNĂREANU, CH. 87), moșurói (STĂNOIU, C. I. 173), moșorói (PAS, L. I 287, DELAVRANCEA, S. 16), mușinói (NEGRUZZI, S. II 247, SEVASTOS, C. 99), mușirói (EMINESCU, O. I 132), mușunói (ȘEZ, I 72) s. n.
MUȘUROÍ2, mușuroiesc, vb. IV. 1. Tranz. A grămădi pămînt la rădăcina unei plante cu scopul de a favoriza dezvoltarea rădăcinii. 2. Refl. Fig. (Despre elemente care pot forma grămezi) A se aduna laolaltă, a se îngrămădi. Năvălesc măguri din toate părțile, se mușuroiesc în jurul nostru greoaie. VLAHUȚĂ, O. A. II 169. – Variante: moșuroí (I. IONESCU, M. 345), mușiroí vb. IV.
mușurói1 s. n., pl. mușuroáie
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușurói s. n., pl. mușuroáie
mușuroí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mușuroiáscă
MUȘURÓI s. 1. moviliță. (Un ~ făcut de cârtițe.) 2. v. furnicar. 3. v. cuib. 4. mogâldeață, (reg.) măguiață. (Un ~ pe un teren șes.) 5. mușuroi înierbat v. marghilă.
MUȘURÓI s. v. cârtiță, sobol.
MUȘUROÍ vb. v. grămădi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngrămădi.
mușurói (mușuroáie), s. n.1. Furnicar. – 2. Ridicătură de pămînt. – Var. moșoroi, moșunoi, moșinoi. – Mr. șumuroñu. Creație expresivă, pornind de la miș- „ideea de furnicar”, cf. mișuna „a furnica, a forfoti”, mișună „furnicare”, cu suf. -oi. Cihac, II, 198, a intuit legătura cu a mișui, dar pleca de la sl. mĕsiti „a amesteca”; în același fel, Pușcariu 1098 și REW 5620 pornesc de la mișuna, dar îl explică prin lat. mixtiōnem. Celelalte explicații sînt fără valoare: din mausoleum, cu ajutorul unei metateze *mauseolum (Giuglea, Dacor., I, 497), sau din lat. mus araneus (Candrea; Scriban), corectat în *musaroneus (Graur, BL, V, 86). – Der. mușuroi, vb. (a acoperi cu pămînt, a face mușuroi); mușuroit, s. n. (mușuroire).
MUȘURÓI ~oáie n. 1) Moviliță de pământ pe care o fac cârtițele sau furnicile în locul unde își au cuibul. 2) Grămăjoară de pământ adunată la baza unei plante (porumb, cartof etc.) în timpul prășitului pentru a-i favoriza dezvoltarea. 3) Ridicătură mică de pământ (naturală sau făcută de om). /<lat. mus araneus
A MUȘUROÍ ~iésc tranz. (unele plante, mai ales cartoful, porumbul) A înconjura cu pământ rădăcina (asemenea unui mușuroi) pentru a favoriza dezvoltarea, a cuibări. /Din mușuroi
A SE MUȘUROÍ se ~iésc intranz. fig. (mai ales despre ființe) A se aduna laolaltă în număr mare; a se strânge grămadă (ca un mușuroi). /Din mușuroi
moșinoiu (mușunoiu) n. Mold. moșoroiu: moșinoaie de furnici CR. [V. mișuì].
moșoroì v. a grămădi pământ la baza unei plante spre a favoriza desvoltarea ei. [Tras din moșoroiu].
moșoroiu n. grâmădire de pământ făcută de furnici sau de agricultori. [V. mișuì].
mușunoiu n. Mold. moșoroiu: de când era [!] mici ca mușunoaie Carpații urieși AL. [V. mișuì].
moșinóĭ, V. moșoroĭ.
moșoróĭ și mușuróĭ (Munt.) și moșinóĭ și -unóĭ (Mold. Trans.) n., pl. oaĭe (lat. mus aráneus, un fel de guzgan de cîmp, d. mus, guzgan, și aráneus, painjin; vit. pv. musaragno; fr. [d. lat. mus aránea], musaraigne; sp. musaraña, pg. musaranho. Întîĭ s’a zis *musărîĭ [ca rîĭe d. aránea], apoĭ [pin schimbare de sufix] musăroĭ și [pin asimilarea vocalelor și infl. luĭ mișun, mușin], moșoroĭ ș. a. La început s’a aplicat acest nume cîrtițeĭ [cp. cu it. toporagno, d. lat. talpa, cîrtiță, și aránea, painjin; cp. și cu pr. taupo, „cîrtiță” și „mus araneus”], apoĭ movilițeĭ de pămînt făcute de ĭa. La mișun, „hîrcĭog”, numele a trecut de la „grămăgĭoară” la „hîrcĭog”). Moviliță de pămînt făcută de cîrtițe și de furnicĭ saŭ și de oamenĭ (ca semn).
moșoroĭésc v. tr. (d. moșoroĭ). Munt. Grămădesc pămîntu în formă de moșoroĭ (în prejuru uneĭ plante).
mușuróĭ, V. moșoroĭ.
MUȘUROI s. 1. moviliță. (Un ~ făcut de cîrtițe.) 2. furnicar. (Un ~ plin de furnici.) 3. cuib. (~ făcut la baza tulpinii porumbului, la prășit.) 4. mogîldeață, (reg.) măguiață. (Un ~ pe un teren șes.)
mușuroi s. v. CÎRTIȚĂ. SOBOL.
mușuroi vb. v. GRĂMĂDI. ÎMBULZI. ÎNDESA. ÎNGHESUI. ÎNGRĂMĂDI.

mușiroi definitie

mușiroi dex

Intrare: mușuroi (vb.)
mușiroi 2 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
mușuroi 2 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: mușuroi (s.n.)
mușunoi substantiv neutru
mușiroi 1 s.n. substantiv neutru
mușinoi substantiv neutru
moșuroi s.n. substantiv neutru
moșoroi substantiv neutru
moșiroi substantiv neutru
moșinoi substantiv neutru
mușuroi 1 s.n. substantiv neutru