mozaic definitie

23 definiții pentru mozaic

MOZAÍC1, mozaicuri, s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalț etc. de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. Viroză a plantelor, manifestată prin apariția unor pete decolorate pe frunze, care alternează cu porțiuni colorate normal, având aspectul de mozaic (1). – Din fr. mosaïque, it. mosaico.
MOZÁIC2, -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.
MOZAÍC1, mozaicuri, s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalț etc. de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. Viroză a plantelor, manifestată prin apariția unor pete decolorate pe frunze, care alternează cu porțiuni colorate normal, având aspectul de mozaic (1). – Din fr. mosaïque, it. mosaico.
MOZÁIC2, -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.
MOZÁIC 2, -Ă, mozaici, -e, adj. Legat de învățătura religioasă a lui Moise, bazat pe această învățătură. Religie mozaică. ♦ (Substantivat) Adept al cultului propovăduit de Moise.
MOZAÍC1, mozaicuri, s. n. Lucrare (de artă) decorativă în care plăci sau. bucăți mici de diferite materiale, de forme și culori variate, sînt lipite între ele cu mortar sau cu mastic alcătuind un desen ornamental sau figurativ. Alături de palatul alb și cărămiziu se înălța o clădire mult mai mare: coloane sculptate, statui, mozaicuri o împodobeau cu o bogăție de piatră, granit și marmură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2806. ◊ Loc. adv. În mozaic = ca un mozaic, în multe culori; pestriț, colorat. Un covor de petice, împletit de dumneaei, în mozaic de culori. BASSARABESCU, S. N. 17. ♦ Fig. Amestec de elemente, culori, lucruri, ființe diferite. Luna... pardosea cerdacul cu un mozaic fantastic de puncte albe. ANGHEL-IOSIF, C. L. 18. Strofa lui [Coșbuc] e variată, capricioasă, citeodată un adevărat mozaic. GHEREA, ST. CR. III 378. Un mozaic curios de tot soiul de neamuri, afară de romîni. ALECSANDRI, la CADE.
mozáic1 (-za-ic) adj. m., s. m., pl. mozáici; adj. f., s. f. mozáică, pl. mozáice
mozaíc2 s. n., pl. mozaícuri
mozaíc s. n., pl. mozaícuri
mozáic adj. m., s. m. (sil. -za-ic), pl. mozáici, f. sg. mozáică, pl. mozáice
MOZÁIC adj., s. (BIS.) iudaic.
MOZAÍC s.n. 1. Lucrare ornamentală, compusă din bucăți mici de marmură, de sticlă etc. colorate diferit și care alcătuiesc o figură, un tablou etc. 2. Combinație, amestecătură (frumos îmbinată) de diferite elemente, culori etc. ♦ Operă literară care conține multe elemente eterogene, însă armonios ordonate. ♦ Compoziție de caractere tipografice deosebite. 3. Boală a unor plante cauzată de un virus și care se prezintă ca un amestec de pete pe frunze. [Pron. -za-ic. / cf. fr. mosaïque, it. mosaico].
MOZÁIC, -Ă adj. Privitor la mozaism. // s.m. și f. Adept al mozaismului. [Pron. -za-ic. / < fr. mosaïque].
MOZAÍC1 s. n. 1. lucrare ornamentală din bucăți mici de marmură, sticlă etc. colorate diferit, care formează figuri geometrice, flori etc. 2. combinație de diferite elemente, culori etc. ◊ operă literară care conține multe elemente armonios ordonate. ◊ compoziție de caractere tipografice deosebite. 3. (biol.) organ(ism) care cuprinde două tipuri de țesuturi diferite genetic. 4. boală a unor plante cauzată de un virus, un amestec de pete gălbui pe frunze. 5. (fig.) amestec eterogen. (< fr. mosaïque, it. mosaico)
MOZÁIC2, -Ă adj., s. m. f. (adept) al mozaismului. (< fr. mosaïque)
MOZAÍC ~uri n. 1) Operă de artă decorativă, formată prin asamblarea estetică a unor bucăți de materiale (piatră, sticlă, marmură, ceramică, smalț) de diverse culori, fixate între ele cu mortar sau cu mastic. 2) Lucrare constând din realizarea unei suprafețe lustruite (de pardoseală) din ciment, cu bucăți mici de marmură, calcar etc. 3) Ansamblu de elemente eterogene. /<fr. mosaique, it. mosaico
MOZÁIC1 ~că (~ci, ~ce) Care ține de mozaism; propriu mozaismului. [Sil. -za-ic] /<fr. mosaïque
MOZÁIC2 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Adept al mozaismului. /<fr. mosaïque
mozaìc n. 1. lucrare compusă din pietricele sau smalțuri de diferite colori și dispuse așa încât să formeze figuri, arabescuri; 2. fig. operă compusă din bucăți separate, din proză și versuri.
mozàic a. ce vine dela Moise: legea mozaică.
1) *mozáic n., pl. e, și (ob.) -íc, pl. urĭ (it. mosáico și musáico, fr. mosaïque, d. mlat. musáicum, cl. musivum, mozaic, musivus, de mozaic, d. musaeum, greșit îld. muséum, templu al muzelor, muséus, de muze, d. vgr. museîon, „muzeu” și „mozaic”; ngr. (după fr.) mozaika. Cp. cu arhivă). Pardoseală orĭ suprafață de părete compusă din petricele saŭ bucățele de smalț așezate ca să formeze figurĭ orĭ la întîmplare. Fig. Operă literară saŭ și muzicală saŭ orĭ-ce lucru compus din multe bucățĭ: Austro-Ungaria era un mozaic de popoare. V. ghivecĭ și psifoaĭe.
2) *mozáic, -ă adj. (d. Móses, forma latină a luĭ Moĭse, legĭuitoru Jidanilor). Judaic, jidănesc. Adv. Jidănește: a se închina mozaic.
sclavul mozaicului expr. (deț.) însărcinat cu curățenia în celulă.

mozaic dex

Intrare: mozaic (- '- -) (adj.)
mozaic - '- - adjectiv
  • silabisire: -za-ic
Intrare: mozaic (- - '-)
mozaic - - '- substantiv neutru
Intrare: mozaic (- '- -) (s.m.)
mozaic - '- - substantiv masculin
  • silabisire: -za-ic