motiv definitie

13 definiții pentru motiv

MOTÍV, motive, s. n. I. Cauza, rațiunea, temeiul subiectiv al unei acțiuni; imboldul care împinge la o acțiune sau care determină o acțiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fără motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul că... = fiindcă, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv că... = pretextând că..., aducând argumentul că... ◊ Expr. A da cuiva motiv să... = a provoca pe cineva să..., a da cuiva pretext să... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea căruia ia naștere tema muzicală; temă, melodie, intonație. 2. Element pictural, sculptural sau de broderie, folosit într-o compoziție decorativă sau arhitecturală. 3. Idee fundamentală sau temă principală a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.
MOTÍV, motive, s. n. I. Cauza, rațiunea, pricina unei acțiuni; imboldul care împinge la o acțiune sau care determină o acțiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fără motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul că... = fiindcă, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv că... = pretextând că..., aducând argumentul că... ◊ Expr. A da cuiva motiv să... = a provoca pe cineva să..., a da cuiva pretext să... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea căruia ia naștere tema muzicală; temă, melodie, intonație. 2. Element pictural sau sculptural fundamental, folosit într-o compoziție decorativă sau arhitecturală. 3. Idee fundamentală sau temă principală a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.
MOTÍV, motive, s. n. I. Cauza, rațiunea, pricina unei acțiuni; îndemn, imbold care face să se întîmple ceva, care împinge la o acțiune; faptul pentru care se face ceva. El nu-i mărturisea tocmai motivul hotăritor. REBREANU, R. I 233. ◊ Loc. conj. Pentru motivul că... = deoarece. Pe motiv că... = aducînd argumentul că... ◊ Expr. A da cuiva motiv să... = a provoca pe cineva să..., a da cuiva pretext să. Fără motiv = nejustificat. ♦ Pretext. II 1. Mic fragment muzical care se repetă sub diferite aspecte, într-o compoziție; temă. Prinse a fluiera, primblîndu-se de colo pînă colo. – Anicuțo, cum e motivul din sonata noastră? D. ZAMFIRESCU, R. 109. Aud uvertura de vînătoare a lui Mehul în care aceeași fanfară domnește ca motiv de căpetenie. ODOBESCU, S. III 97. 2. Element pictural sau sculptural, folosit într-o compoziție decorativă sau arhitecturală. Un motiv, în toată pictura, îmi atrage cu deosebire atenția. CARAGIALE, O. II 99. Am studiat... toate motivele ornamentale care împodobesc și caracterizează bucățile aflate și păstrate la noi. ODOBESCU, S. III 633. 3. (În literatură) Temă. Topind în el motivele populare, Eminescu le-a reluat cu sufletul din veac al poetului anonim și cu arta poetului modern. SADOVEANU, E. 78.
motív s. n., pl. motíve
motív s. n., pl. motíve
MOTÍV s. 1. v. cauză. 2. v. argument. 3. argument, dovadă, temei. (Are ~ să fie optimist.) 4. v. prilej. 5. v. pretext. 6. pretext, scuză, (înv.) cale, (înv., în Transilv.) șteamăt, (grecism înv.) profasis. (Ce ~ ai invocat pentru a lipsi?) 7. v. temă.
MOTÍV s.n. I. Cauză care determină o acțiune, un sentiment etc.; pricină. ♦ Pretext. II. 1. Frază melodică, idee principală a unei bucăți muzicale; temă. ♦ Cea mai mică construcție muzicală, constând dintr-un grup de note legate printr-un singur accent. 2. Element decorativ sau arhitectural folosit într-o pictură sau la o sculptură. 3. Temă, idee fundamentală a unei opere literare. [Cf. it. motivo, germ. Motiv, fr. motif, lat. motivus – care pune în mișcare].
MOTÍV s. n. I. rațiune, cauză care determină o acțiune, un sentiment. ◊ pretext; mobil. II. 1. cea mai mică unitate melodico-ritmică a unei idei muzicale cu un profil și un sens propriu; parte a unei teme, capabilă să devină de sine stătătoare, în dezvoltare. 2. element decorativ sau arhitectural într-o pictură sau sculptură. 3. temă, idee fundamentală a unei opere literare. (< fr. motif, it. motivo, germ. Motiv)
MOTÍV ~e f. 1) Fenomen care provoacă sau care determină apariția efectului; pricină; cauză; temei. 2) Cauză aparentă invocată de o persoană pentru a ascunde adevăratul scop al unei acțiuni; pretext; prilej. 3) Frază sau pasaj care formează desenul melodic sau ritmic al unei compoziții muzicale; temă. 4) Element decorativ sau arhitectural într-o pictură sau sculptură. 5) Idee de bază într-o operă literară. /<fr. motif, it. motivo, germ. Motiv
motiv n. 1. cauză determinantă: ceeace împinge a lucra; 2. în bele-arte: subiect de compozițiune; 3. frază muzicală ce se reproduce în cursul unei bucăți.
*motív n., pl. e (lat. motivus [adj.], care servește la mișcare, d. movére, motum, a mișca. V. motor). Cauză determinantă, ceĭa ce te împinge să facĭ ceva: a te supăra fără motiv (V. mobil, pretext). În artă, subĭect de compozițiune. Muz. Frază care se reproduce cu micĭ schimbărĭ într’o bucată și care-ĭ dă caracteru.
MOTIV s. 1. cauză, considerent, mobil, pricină, prilej, rațiune, temei, (înv. și pop.) cuvînt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămînță. (~ care explică producerea unui fenomen.) 2. argument, motivare, motivație. (Cel mai bun ~ adus în sprijinul opiniei sale.) 3. argument, dovadă, temei. (Are ~ să fie optimist.) 4. ocazie, pretext, pricină, prilej, (înv. și reg.) pofidă, (înv.) pricinuire, (înv., în Transilv.) podoimă. (Caută ~ de ceartă.) 5. cuvînt, pretext, (înv.) chip. (Sub ~ că...) 6. pretext, scuză, (înv.) cale, (înv., în Transilv.) șteamăt, (grecism înv.) profasis. (Ce ~ ai invocat pentru a lipsi?) 7. temă. (~ literar.)
motiv, cea mai mică unitate semnificativă a discursului melodic. Deși constituie unul din conceptele descriptive fundamentale ale muzicologiei*, m. nu are până în prezent o definiție satisfăcătoare, unanim acceptată. După H. Riemann, m. desemnează unitatea melodică minimală structurată binar,* pe baza opoziției instituite între cele două secvențe melodico-ritmice care îl alcătuiesc; secvența sabă, anacruzică (v. anacruză) și secvența accentuată, cruzică (leicht und schwer), caracterizate prin acumulare energetică și respectiv culminație și, eventual, relaxare tensională. Scheletul metroritmic al m. se concretizează în cele mai diferite forme. M. acoperă aprox. o măsură*; el este subordonat de grup*, semifrază, frază* perioadă (1) etc., dar nu suportă divizări. În procesul variației (1), m. își păstrează identitatea cu condiția respectării plasamentului său metric. Teoria motivică riemanniană, foarte valoroasă în esență, poate redeveni viabilă printr-o interpretare mai largă. Se poate reține astfel că m. este polarizat de un accent (III, 2) culminativ [care coincide în general cu un accent (II, 1) metric principal] și se particularizează prin pregnanță ritmico-melodică. Slăbirea intensității accentului culminativ conduce la destructurarea m., la evoluția sa către figură (1). În prezent, majoritatea muzicologilor apreciază că m. se plasează aprox. în cadrul a două măsuri*, este direct subordonat frazei* și poate fi analizat prin două sau mai multe celule*.

motiv dex

Intrare: motiv
motiv substantiv neutru