MORTIÉR, mortiere, s. n. (Mil.) 1. Gură de foc de calibru mare sau mijlociu, cu țeavă scurtă și cu traiectoria de curbură mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. 2. (În forma mortieră) deschidere îngustă în zidul unei fortificații, care permite apărătorilor să tragă cu arma. [Pr.: -ti-er. – Var.: mortiéră s. f.] – Din fr. mortier.

MORTIÉRĂ s. f. v. mortier.

MORTIÉR, mortiere, s. n. (Mil.) Gură de foc de calibru mare sau mijlociu, cu țeavă scurtă și cu traiectoria de curbură mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. [Pr.: -ti-er. – Var.: mortiéră s. f.] – Din fr. mortier.

MORTIÉRĂ s. f. v. mortier.

MORTIÉR, mortiere, s. n. Piesă de artilerie de calibru relativ mare, cu țeava scurtă și cu traiectoria de curbură mare, folosită pentru a trage în spatele unor obstacole. Mortierele pîndeau linia depărtărilor. CAMILAR, N. II 101. Dușmanii plouau înainte cu gloanțe și trăgeau cu mortierele obuze. MIRONESCU, S. A. 120. – Pronunțat: -ti-er. – Variantă: (învechit) mortiéră (BĂLCESCU, la CADE) s. f.

MORTIÉRĂ s. f. v. mortier.

mortiér (-ti-er)/mortiéră1 (-ti-e-) (tun) s. n. / s. f., pl. mortiére

*mortiéră2 (deschidere în zid) (-ti-e-) s. f., g.-d. art. mortiérei; pl. mortiére

mortiér s. n. /mortiéră s. f. (sil. -ti-e(r), pl. mortiére

MORTIÉR s. (MIL.) (înv. și reg.) piuă, (înv.) cumbara, haubiță.

MORTIÉR s.n. Tun de mare calibru, cu țeava scurtă și cu o traiectorie foarte curbată; obuzier. [Pron. -ti-er, var. mortieră s.f. / < fr. mortier].

MORTIÉRĂ s.f. 1. V. mortier. 2. Deschidere îngustă în zidul unei fortificații care permite apărătorilor să tragă cu arma; fereastră de tragere. [< fr. meurtrière].

MORTIÉRĂ s. f. 1. deschidere îngustă în zidul unei fortificații, care permite apărătorilor să tragă cu arma. 2. v. mortier. (< fr. meurtrière)

MORTIÉR ~e n. Tun de calibru mare, cu țeavă scurtă, cu traiectoria foarte curbată, folosit pentru a atinge ținta din spatele unui obstacol. [Sil. -ti-er; Var. mortieră] /<fr. mortier

mortier n. tun mic: mortierele se numiau pive BĂLC. (= fr. mortier).

*mortiér n., pl. e (fr. mortier, d. lat. mortarium, piŭă, covată, tencuĭală; it. mortaro, mortaio. V. mojar). Tun scurt și gros, de mare calibru, pus pe un afet fără roate care servește la aruncat boambe și granate, numit odinioară piŭă, V. săcăluș.

MORTIER s. (MIL.) (înv. și reg.) piuă, (înv.) cumbara, haubiță.[1]

MORTIÉR (< fr.) s. n. Gură de foc fără recul, de calibru mijlociu sau mare cu țeavă scurtă, care trage cu un unghi mai mare de 45° față de orizontală.