Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

18 defini╚Ťii pentru mortier─â

MORTI├ëR, mortiere, s. n. (Mil.) 1. Gur─â de foc de calibru mare sau mijlociu, cu ╚Ťeav─â scurt─â ╚Öi cu traiectoria de curbur─â mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. 2. (├Än forma mortier─â) deschidere ├«ngust─â ├«n zidul unei fortifica╚Ťii, care permite ap─âr─âtorilor s─â trag─â cu arma. [Pr.: -ti-er. ÔÇô Var.: morti├ęr─â s. f.] ÔÇô Din fr. mortier.
MORTIÉRĂ s. f. v. mortier.
MORTI├ëR, mortiere, s. n. (Mil.) Gur─â de foc de calibru mare sau mijlociu, cu ╚Ťeav─â scurt─â ╚Öi cu traiectoria de curbur─â mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. [Pr.: -ti-er. ÔÇô Var.: morti├ęr─â s. f.] ÔÇô Din fr. mortier.
MORTIÉRĂ s. f. v. mortier.
MORTI├ëR, mortiere, s. n. Pies─â de artilerie de calibru relativ mare, cu ╚Ťeava scurt─â ╚Öi cu traiectoria de curbur─â mare, folosit─â pentru a trage ├«n spatele unor obstacole. Mortierele p├«ndeau linia dep─ârt─ârilor. CAMILAR, N. II 101. Du╚Ömanii plouau ├«nainte cu gloan╚Ťe ╚Öi tr─âgeau cu mortierele obuze. MIRONESCU, S. A. 120. ÔÇô Pronun╚Ťat: -ti-er. ÔÇô Variant─â: (├«nvechit) morti├ęr─â (B─éLCESCU, la CADE) s. f.
MORTIÉRĂ s. f. v. mortier.
morti├ęr (-ti-er)/morti├ęr─â1 (-ti-e-) (tun) s. n. / s. f., pl. morti├ęre
*morti├ęr─â2 (deschidere ├«n zid) (-ti-e-) s. f., g.-d. art. morti├ęrei; pl. morti├ęre
morti├ęr s. n. /morti├ęr─â s. f. (sil. -ti-e(r), pl. morti├ęre
MORTI├ëR s. (MIL.) (├«nv. ╚Öi reg.) piu─â, (├«nv.) cumbara, haubi╚Ť─â.
MORTI├ëR s.n. Tun de mare calibru, cu ╚Ťeava scurt─â ╚Öi cu o traiectorie foarte curbat─â; obuzier. [Pron. -ti-er, var. mortier─â s.f. / < fr. mortier].
MORTI├ëR─é s.f. 1. V. mortier. 2. Deschidere ├«ngust─â ├«n zidul unei fortifica╚Ťii care permite ap─âr─âtorilor s─â trag─â cu arma; fereastr─â de tragere. [< fr. meurtri├Ęre].
MORTI├ëR─é s. f. 1. deschidere ├«ngust─â ├«n zidul unei fortifica╚Ťii, care permite ap─âr─âtorilor s─â trag─â cu arma. 2. v. mortier. (< fr. meurtri├Ęre)
MORTI├ëR ~e n. Tun de calibru mare, cu ╚Ťeav─â scurt─â, cu traiectoria foarte curbat─â, folosit pentru a atinge ╚Ťinta din spatele unui obstacol. [Sil. -ti-er; Var. mortier─â] /<fr. mortier
mortier n. tun mic: mortierele se numiau pive B─éLC. (= fr. mortier).
*morti├ęr n., pl. e (fr. mortier, d. lat. mortarium, pi┼ş─â, covat─â, tencu─şal─â; it. mortaro, mortaio. V. mojar). Tun scurt ╚Öi gros, de mare calibru, pus pe un afet f─âr─â roate care serve╚Öte la aruncat boambe ╚Öi granate, numit odinioar─â pi┼ş─â, V. s─âc─âlu╚Ö.
MORTIER s. (MIL.) (├«nv. ╚Öi reg.) piu─â, (├«nv.) cumbara, haubi╚Ť─â.[1]
MORTI├ëR (< fr.) s. n. Gur─â de foc f─âr─â recul, de calibru mijlociu sau mare cu ╚Ťeav─â scurt─â, care trage cu un unghi mai mare de 45┬░ fa╚Ť─â de orizontal─â.

Mortier─â dex online | sinonim

Mortier─â definitie

Intrare: mortier
mortier
mortier─â