morocănos definitie

11 definiții pentru morocănos

MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.
MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.
MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. Ursuz, posac, posomorit. Pe poartă intră, dîrz și morocănos, bătrînul Mihu. SADOVEANU, O. VII 160. Sub înfățișarea întotdeauna placidă și de atîteaori morocănoasă,eu am avut prilej să aflu ce ascundea.C. PETRESCU, C. V. 301. Moșul meu... este... un bătrîn serios, morocănos. ALECSANDRI, T. 758.
morocănós adj. m., pl. morocănóși; f. morocănoásă, pl. morocănoáse
morocănós adj. m., pl. morocănóși; f. sg. morocănoásă, pl. morocănoáse
MOROCĂNÓS adj. 1. v. ursuz. 2. posac, răutăcios, ursuz, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)
Morocănos ≠ flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț
MOROCĂNÓS ~oásă (~óși, ~oáse) Care vădește nemulțumire; cuprins de rea dispoziție; posac; ursuz; acru; posomorât. /a morocăni + suf. ~os
morocănos a. care bombănește într’una, om posac din fire: groși în ceafă și morocănoși AL.
morocănós, -oásă adj. (d. morocănesc; rut. morokliviĭ, amorțitor). Ursuz, care bodogănește mereŭ, moros.
MOROCĂNOS adj. 1. insociabil, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorît, taciturn, tăcut, urîcios, ursuz, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pîclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 2. posac, răutăcios, ursuz, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)

morocănos dex

Intrare: morocănos
morocănos adjectiv