MORMĂITÚRĂ, mormăituri, s. f. (Rar) Mormăit1. [Pr.: -mă-i-] – Mormăi + suf. -tură.

MORMĂITÚRĂ, mormăituri, s. f. (Rar) Mormăit1. [Pr.: -mă-i-] – Mormăi + suf. -tură.

MORMĂITÚRĂ, mormăituri, s. f. Mormăit1. Urmară cîteva mormăituri nedeslușite, apoi un glas ascuțit: Ioane, Ioane. DUNĂREANU, CH. 28.

mormăitúră (-mă-i-) s. f., g.-d. art. mormăitúrii; pl. mormăitúri

mormăitúră s. f., g.-d. art. mormăitúrii; pl. mormăitúri

MORMĂITÚRĂ s. 1. v. mormăit. 2. v. bombăneală.

MORMĂITURĂ s. 1. mormăire, mormăit. (~ de urs.) 2. bodogăneală, bolboroseală, bombăneală, bombănit, bombănitură, boscorodeală, mormăială, mormăire, mormăit, (prin Olt.) șondoroială, șondoroit. (~ de om nemulțumit.)