morcov definitie

17 definiții pentru morcov

MÓRCOV, morcovi, s. m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică și cu gust dulce, folosită în alimentație (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rușinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. și fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei șosele. – Din bg. morkov.
MÓRCOV, morcovi, s. m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică și cu gust dulce, folosită în alimentație (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rușinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. și fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei șosele. – Din bg. morkov.
MÓRCOV, morcovi, s. m. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică, cu gust dulce, plăcut, întrebuințată în alimentație (Daucus carota). Merse la stejarul de care fusese legat, îl smulse din pămînt ca pe un morcov. RETEGANUL, P. V 34.
mórcov s. m., pl. mórcovi
mórcov s. m., pl. mórcovi
MÓRCOV s. (BOT.; Daucus carota sativa) (prin Transilv.) moroc, (prin sudul Transilv.) mure.
mórcov (mórcovi), s. m. – Carotă (Daucus carota). Bg., rus. morkov (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Tiktin; Conev 48). – Der. morcoveancă, s. f. (plantă, Pleurospermum austriacum); morcoviu, adj. (roșu portocaliu).
MÓRCOV ~i m. Plantă legumicolă cultivată pentru rădăcina ei groasă, de culoare galben-roșiatică, folosită în alimentație. /<bulg. morkov
morcov m. plantă culinară a cării rădăcină cărnoasă constitue o excelentă legumă (Daucus carota). [Bulg. MORKOV].
mórcov m. (bg. rut. mórkov, rus. morkóv, pol. marchew, litv. morkas, ung. murok, morkony, merköce, d. vgerm. morahá, morehá, morha, ngerm. möhre). O plantă umbeliferă a căreĭ rădăcină (roșie, cărămizie, cărnoasă, în formă de con foarte lung) e o excelentă legumă (dáucus caróta). V. pătrunjel, păstîrnac.
MORCOV s. (BOT.; Daucus carota sativa) (prin Transilv.) moroc, (prin sudul Transilv.) mure.
morcov-porcesc s. v. NAP-PORCESC. TOPINAMBUR.
morcov-sălbatic s. v. RUȘINEA-FETEI.
MÓRCOV (< bg.) s. m. Gen de plante erbacee, anuale, bienale, perene din familia umbeliferelor, cu rădăcina îngroșată, de culoare galbenă-roșcată, suculentă, bogată în vitamina A, folosită în alimentație (Daucus carota). Se cunosc peste 60 de specii, răspândite în S Europei, Africa, Australia, America. M. este de cultură o plantă legumicolă, al cărei rizocarpi conțin zaharuri, vitaminele B, PP și caroten. Întreaga plantă are proprietăți de tonic, remineralizant, întărește imunitatea, stimulează creșterea, reglează funcția intestinală etc.
a avea un morcov / morcovi expr. 1. a-i fi frică. 2. a avea emoții. 3. a fi supărat.
a-i intra (cuiva) un morcov / morcovul expr. a avea emoții; a-i fi frică.
morcov, morcovi s. m. 1. teamă, frică, spaimă. 2. supărare. 3. bornă kilometrică. 4. penis.

morcov dex

Intrare: morcov
morcov substantiv masculin