MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. A da cuiva învățături morale. Nu-l mai zgîndăriți, că iar vă moralizează. CAMIL PETRESCU, O. II 415. ◊ Absol. Anton Pann moralizează și filozofează, cu rîs glumeț și grai de meșter. MACEDONSKI, O. IV 116.

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizá vb., ind. prez. 1 sg. moralizéz, 3 sg. și pl. moralizeáză

MORALIZÁ vb. v. certa.

MORALIZÁ vb. I. tr. (Rar) A face morală; a da cuiva învățături morale. [< fr. moraliser].

MORALIZÁ vb. tr. 1. a da (cuiva) învățături morale. 2. (fam.) a face morală. (< fr. moraliser)

A MORALIZÁ ~éz tranz. (persoane) 1) rar A instrui dând învățături morale; a îndruma în conformitate cu principiile moralei. 2) fam. A face cuiva morală; a dojeni; a mustra; a probozi. /<fr. moraliser

moralizà v. 1. a face reflexiuni morale; 2. a perfecționa sub raportul moral: a moraliza un popor.

*moralizéz v. tr. (d. morală; fr. -iser, it. -izzare). Fac moral: a-ĭ moraliza pe țăranĭ. Mustru și (iron.) bat: a moraliza un copil. V. intr. Fac morală, predic morala.

MORALIZA vb. a admonesta, a certa, a dăscăli, a dojeni, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cîrti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)