moralitate definitie

16 definiții pentru moralitate

MORALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivități din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduită, moravuri în conformitate cu principiile morale; cinste, bună purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralité.
MORALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivități din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduită, moravuri în conformitate cu principiile morale; cinste, bună purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralité.
MORALITÁTE, moralități, s. f. Caracterul a ceea ce este moral; comportare în conformitate cu principiile morale; cinste, bună purtare. Moralitatea individuală e în legătură de cauzalitate cu organizarea societății. IONESCU- RION, C. 55.
moralitáte s. f., g.-d. art. moralitắții
moralitáte s. f., g.-d. art. moralității
MORALITÁTE s. (livr.) etos. (~ unei comunități sociale.)
MORALITÁTE s. v. învățătură, morală, pildă.
Moralitate ≠ imoralitate
MORALITÁTE s.f. Comportare în conformitate cu principiile moralei; caracterul a ceea ce este moral. ♦ Corectitudine, cinste. [Cf. fr. moralité, lat. moralitas].
MORALITÁTE s. f. 1. calitatea a ceea ce este moral; corectitudine, cinste. 2. specie a literaturii medievale cu pronunțate funcții moralizatoare, care se situează între mister1 (4) și farsă. (< fr. moralité, lat. moralitas)
MORALITÁTE f. Caracter a ceea ce este moral; comportare conformă cu principiile moralei. /<lat. moralitas, ~atis, fr. moralité
moralitate f. 1. calitatea celui moral; 2. caracterul moral al unei persoane: a se informa despre moralitatea cuiva; 3. înțelesul moral al unei povestiri: moralitatea fabulei; 4. compozițiune dramatică în evul-mediu.
*moralitáte f. (lat. morálitas, -átis). Calitatea de a fi moral, de a avea obiceĭurĭ frumoase: moralitatea unuĭ om, a faptelor luĭ. Caracteru moral al cuĭva, purtarea luĭ, modu luĭ de vĭață: a te informa despre moralitatea cuĭva. Morală, înțelesu moral al uneĭ povestirĭ, scop moral, reflexiune morală: moralitatea uneĭ fabule. În evu mediu, poemă dramatică cu personagiĭ alegorice.
MORALITATE s. (livr.) etos. (~ unei comunități sociale.)
moralitate s. v. ÎNVĂȚĂTURĂ. MORALĂ. PILDĂ.
MORALITATE. Subst. Moralitate, morală, etică; conștiință; virtute, noblețe, nobilitate (înv.); cinste, onestitate, corectitudine, caracter, probitate (livr.), integritate, incoruptibilitate, cumsecădenie. Inocență, curățenie sufletească, curățenie morală, puritate (fig.), nevinovăție, neprihănire, candoare, ingenuitate, castitate. Sinceritate, franchețe, lealitate, loialitate; devotament, devoțiune (rar), credință, fidelitate, statornicie. Dreptate, justețe, echitate; imparțialitate, nepărtinire (pop.), obiectivitate. Bunătate, omenie, generozitate. Deontologie. Adj. Moral, moralicesc (înv.), etic; virtuos, nobil; cinstit, onest, corect, prob (livr.), integru, incoruptibil, cumsecade. Inocent, curat (fig.), pur (fig.), nevinovat, neprihănit, candid, nepătat (fig.), neîntinat, imaculat (fig.), ingenuu, pudic, cast. Sincer, deschis, nefățărit (înv.), franc, leal, loial; devotat, credincios, fidel, statornic, de nădejde. Drept, just, echitabil; imparțial, nepărtinitor (pop.), obiectiv. Bun, omenos, de omenie, omenesc (înv. și pop.), omenit (înv.), generos. Moralizator. Vb. A fi moral, a da dovadă de moralitate; a rămîne inocent (pur, nevinovat); a fi cinstit (onest, corect); a proceda echitabil (just). A moraliza. Adv. Cu simț moral, cu inocență, cu nevinovăție. Moralmente, moralicește (înv.). Omenește, cu omenie. V. adevăr, cinste, comportare, dreptate, inocență, omenie, principialitate, sinceritate.

moralitate dex

Intrare: moralitate
moralitate substantiv feminin